Mă tot gândesc la subiectul acesta încă de anul trecut, ideea a apărut din coincidența de a vedea câteva spectacole în care artiștii – regizori și actori, utilizau accentele regionale ca pe un mijloc de expresivitate important. A recurge la inflexiuni locale reprezintă din perspectivă interpretativă o probă de control vocal, căci norma generală e ca pe scenă să se vorbească după regulile literare. Accentul nepotrivit devine un impediment într-o echipă în care cineva pronunță altfel decât toți ceilalți: supără urechea, e disonant, destramă iluzia pe care arta teatrală trebuie să o genereze.
De pildă, actorii care provin din Republica Moldova, a căror limbă română e marcată de influența istorică a limbii ruse. Ameliorarea accentului până la eradicare e absolut obligatorie pentru ca aceștia să se poată integra în ansamblurile scenice din România.
Workshopurile cu voice coaches
La scară macro, e similar cu actorii de origine scoțiană ori irlandeză din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, care leapădă intonația cu specific în favoarea englezei britanice. La rampă ori în producții filmice, desigur, căci la nivel comun vorbirea regională e un element de mândrie locală și de individualizare. Saoirse Ronan, Daniel Day-Lewis, Gerard Butler sunt câteva exemple elocvente. De altfel, în UK, unde teatrul este în principal unul de acțiune și verb, grija pentru dicție este fundamentală. E o linie care dă mult de lucru și actorilor străini dornici să se afirme în Regat.
Buna stăpânire a limbii lui Shakespeare tot lasă pe fundal nuanțe etnice pe care un specialist le sesizează. Workshopurile cu voice coaches sunt unica modalitate de a descoperi cum anume să maschezi în rostirea într-o altă limbă inflexiunile limbii materne și să vorbești precum un actor nativ.
Ori, la nevoie, în funcție de circumstanțele creative, să știi cum să faci alte accente, adică să vorbești engleza cu nuanțe est-europene, de pildă. Îmi vine acum în minte prestația antologică a lui Meryl Streep din filmul Sophie’s Choice, când versatila actriță juca o poloneză. Construcția de rol a constat și în exersarea substratului slav din rostire, pentru autenticitatea portretizării.
Gama de instrumente care conturează profilul interpretativ al actorului modern
Mijloc de caracterizare a unui personaj pentru care localizarea geografică e esențială, recursul la specificul zonei garantează credibilitatea personajului. Îmi amintesc de discuția cu o actriță româncă stabilită peste ocean care îmi povestea despre nenumăratele ateliere de dicție pe care le-a urmat pentru a reuși să mascheze nuanțele latine ale propriei nativități. Primul pas este foarte buna cunoaștere a capacităților vocale. Pentru a le putea controla, pentru a jongla cu ambitusul, cu tonalitățile. Gestionarea vocală presupune în egală măsură ureche muzicală foarte bună, concentrare și mult exercițiu. Odată practica însușită, tehnica se alătură celorlalte în gama de instrumente care conturează profilul interpretativ al actorului modern.
În teatrul autohton, recursul la pronunția locală l-a făcut Alexandru Dabija în Phyramus & Thisbe 4You, la Teatrul Odeon București. În scena de teatru în teatru din Visul unei nopți de vară, spectacolul reia momentul antologic în patru versiuni scenice, într-una dintre ele, pentru a conferi verosimilitate meșterilor care se apucă de teatru, i-a încurajat să vorbească ardelenește, chiar cu niște cuvinte în limba maghiară.
L-au ajutat originile transilvane ale lui Pavel Bartoș, propunerea declanșând hohote de râs. Ideea era de a utiliza acest mijloc comic pentru suplimentarea resurselor umoristice ale secvenței, un eșantion de poetică teatrală implicită, mascată în falduri de râs.
Surpriza inițială devine premisa unei acceptări
Culoarea locală este direcția pe care s-a așezat Andrei Măjeri în al său La Academie (Teatrul „Mihai Eminescu“ din Botoșani), întregul spectacol jucându-se într-o moldovenească neaoșă. Acțiunea dramatică din textul Alexandrei Felseghi se petrece într-un sat din regiunea de nord-est și așază sub lupa ironiei o serie largă din contextele care definesc viața rurală actuală.
Considerentele electorale, proiectele pe fonduri europene mai mult sau deloc necesare, austeritatea vieților personale, sărăcia, evenimentele comunității etc. sunt toate în scenariu. Ironizarea cu tentă etnică imprimă culoare verbalității și aduce cu sine un plus care, în zonele în care accentul este curent și asigură familiaritate, leagă instantaneu scena de sală, dar și în celelalte, unde surpriza inițială devine premisa unei acceptări simpatice.
Instalarea în limba vie
Felul de a vorbi atrage atenția și în spectacolul lui Radu Afrim de la Teatrul Național Tg. Mureș, Compania „Liviu Rebreanu“, Ierbar. Avem de-a face aici cu specificul ardelenesc, cu determinările istorice, cu maniera de a vorbi românește a cetățenilor de origine maghiară (actrița Katalin Berekmeri) și a influențelor imperiale resimțite încă în româneasca de pe Mureș (actorul Nicu Mihoc), asezonate cu câte un cuvânt în maghiară.
Instalarea în limba vie a unei regiuni aduce cu sine o muzicalitate de natură emoțională și un ritm care provine din vorbire. Consonant cu dinamica de ansamblu, trasează legături afective ce încapsulează trăsături distinctive.