cu Emigrate – Silent So Long (2014, Vertigo/Universal). Stiu, titlul ales azi pare o subtilitate de doi bani dintr-un tabloid pretentios. Dar, credeti-ma, e greu sa gasesc niste cuvinte mai proaspete sau inedite ca sa descriu dependenta trezita in mine de acest album. Iar daca va spun ca piesa a doua, numita Get Down, cu vocalista Peaches, imi izgoneste visele negre, o sa ziceti ca am cazut in boala rockerului exilat in pustiurile inghetate ale Canadei (tara de origine a solistei, Merrill Nisker pe nume)! De-asta e frumos rockul: cand crezi ca ai trait toate experientele si ai savurat toate placerile, intervine ceva la care nu te-ai gandit niciodata si totul se rascoleste! Sau, ca sa reiau aproximativ o replica din filmul The Imitation Game – „Oameni despre care nu ti-ai fi imaginat ca sunt in stare fac lucruri pe care nu ti le imaginai vreodata…“. Cine ar fi crezut ca Richard Z. Kruspe, chitaristul de la Rammstein, e capabil sa editeze asemenea „bunaciune“ de disc?
E drept ca, aflat la a doua realizare (prima s-a numit Emigrate – 2007, Motor Music), s-ar zice ca Richard Z. Kruspe are deja un traseu propriu, pe care si-l poate consolida fara alt efort decat cel depus de orice muzician in situatia lui. Statutul de membru al trupei Rammstein ii confera un avantaj deloc neglijabil, dar compozitiile nu sunt sub nivelul consacrat. Kruspe nu e insa un chitarist de felul (sau calibrul?) lui Slash, nici nu tinteste un public traditionalist, cu propensiune spre blues-rock. Stilul ambelor sale discuri solo se integreaza facil curentului industrial, cu destula ingaduinta totusi, fiindca eforturile de a parasi zona periculoasa sunt vizibile – ma rog, audibile! Nu stiu daca germanul vrea sa capete statut independent, precum alti chitaristi scapati de tirania numelui trupei cu care s-au afirmat. Ma tem ca balariile contractului cu casa de discuri se vor fi catarat deja pe trunchiul compozitorului, obligandu-l sa stea in perimetru, ca sa faca vanzare. Daca e asa, atunci nu-i de asteptat o „cariera“ solo, ci un numar de aparitii-surogat, in lipsa de noutati Rammstein.
Fireste, fanii devotati ai trupei, germane prin definitie, proclama deja ca Emigrate asta si este: ceva ce tine loc de… Un argument provine si din iconografia booklet-urilor, ce pune in pagina atmosfera sumbra a jocurilor de computer sau a cosmarurilor societatii occidentale intens hedoniste. Chipuri oarbe sfasiate de carlige, trupuri incastrate in stanca ori in pavaje de ciment, guri cascate spre cerul intunecat, interioare insalubre, decrepite si pustii, trepte ce duc niciunde, hangare fara geamuri, luminate prin sparturi, exhalatii ce nu se materializeaza si asa mai departe. Peste tot pluteste umbra sfarsitului de lume, despre care se vorbeste intens in Vest, iar evenimentele criminale recente, ca si ultimul roman al lui Houellebecq, par sa il certifice inexorabil. Si totusi…
Ascultate cu atentia imprastiata, tipica modului nostru actual de viata, s-ar putea ca piesele albumului Silent So Long sa ne treaca pe la ureche. Desigur, versurile nu traduc cine stie ce experiente, Kruspe nu e autorul a toate, nici nu le canta doar el. Am pomenit de Peaches. Mai sunt invitati Lemmy Kilmister, Marilyn Manson, Johnatan Davis, Frank Dellè si actuala partenera de viata a chitaristului, Margaux Bossieux, vocalista trupelor Dirty Mary si Slippin Away. Lasand la o parte chitibusurile proprii showbiz-ului, avem un album onest, bine facut, cu ritm nesufocant, dinamic la limita si, mai ales, cu piese a caror linie melodica place din prima. Nu e putin.