Bineinteles ca sint multumita de ce am realizat in acesti cinci ani, insa nu pot sa nu ma gindesc cum ar fi fost daca as fi trait si lucrat intr-un mediu mai prielnic, cu un sistem de valori consolidat, atit din punct de vedere cultural, cit si moral, cu o legislatie care sa stimuleze cultura si cu mentalitati mai putin viciate de perioada comunista, dar si de tranzitia salbatica ce i-a urmat.
Daca intr-o tara normala institutiile de stat si ONG-urile merg in paralel, in Romania a fi „independent” este perceput de ambele parti ale acestei false baricade ca „a fi in razboi cu institutiile de stat”, ceea ce nu este deloc firesc. Evenimentele create de ONG-uri nu pot suplini existenta unor structuri stabile si complexe, cum sint, de exemplu, muzeele. Una dintre probleme este ca in Romania statul nu finanteaza nici ONG-urile, dar nu ofera stabilitate nici evenimentelor pe care le patroneaza sau institutiilor care ii sint in subordine decit in ceea ce priveste salariile (ceea ce, recunosc, nu este putin lucru, insa din pacate nu este de ajuns). Din cauza birocratiei este deja un obicei ca banii necesari unor evenimente sau expozitii organizate sub egida Ministerului Culturii sau de catre muzee nationale sa poata fi „smulsi” in ultima clipa. Ca exemplu pot sa dau editia din 1999 a Bienalei de la Venetia, in care am fost direct implicata avind statutul de curator-asistent si in care totul (productia lucrarilor, tiparirea catalogului etc.) a putut fi demarat doar cu doua saptamini inainte de vernisaj. Din cite stiu, ritmul nu s-a schimbat mult de atunci.
Avem asadar o birocratie sinistra pentru toti, si pentru institutiile de stat, si pentru ONG-uri. Diferenta majora este ca institutiile de stat au angajati care cunosc sistemul si se ocupa de bugete, contabilitate si deconturi, pe cind ONG-urile au un numar mic de angajati (Galeria Noua are doar doi), care trebuie sa realizeze si evenimentele, si obtinerea fondurilor. Si cind birocratia devine „fioroasa” iti dai seama ca este o iluzie sa poti schimba ceva.
Trebuie sa demonstrezi ca nu esti hot
Realizezi ca statul roman te priveste de la inceput ca pe un potential vinovat, si nu ca pe un operator care dezvolta evenimente culturale. Referintele evenimentelor pe care le-ai organizat, institutiile internationale cu care ai colaborat, artistii pe care i-ai expus, nici unul dintre aceste criterii nu are relevanta cind trebuie sa primesti fonduri de la stat. Iar faptul ca ti se aproba o finantare pentru un proiect (cel mai nou exemplu ar fi Administratia Fondului Cultural National) nu inseamna absolut nimic. Aprobarea unor fonduri nu inseamna si posibilitatea folosirii banilor, ci doar debutul unui calvar birocratic pentru obtinerea lor. De la inceput si pina la sfirsitul procesului trebuie sa demonstrezi prin nenumarate probe-cheie (garantie, suma blocata egala cu avansul pe care-l soliciti pentru proiect si, nu in ultimul rind, suma care ti s-a aprobat, cheltuita in avans) ca nu esti hot.
Daca asa functioneaza si finantarile nerambursabile din agricultura sau economie, nu e de mirare ca totul se schimba atit de incet.
Evenimentul nu conteaza
Cred ca atitudinea statului, a ministerelor, legislatia si, nu in ultimul rind, o parte dintre oamenii care aplica aceste legi si lucreaza in aceste institutii obstructioneaza orice intentie de a face cultura in afara institutiilor de stat. Argumentul ca sint „bani publici” rostit cu voce grava a devenit deja un laitmotiv al functionarilor atunci cind vrei sa afli logica acestor proceduri. Contra-argumentul pe care incerci sa il aduci – ca de cinci ani functionezi cu finantari de la statul elvetian, german, austriac, olandez sau suedez pentru care ai obtinut avansuri contra unor invoice-uri – este privit cu neincredere si suspiciune si reflecta diferenta unor mentalitati. Legislatia acestor tari porneste de la prezumtia de nevinovatie – primesti finantarea spre a putea dezvolta evenimentele pentru care s-au aprobat banii, iar decontul (de cele mai multe ori foarte strict) este o urmare fireasca si necesara a desfasurarii unui proiect. Diferenta este ca legislatia romaneasca in domeniu este construita pe prezumtia de vinovatie, si anume ca tu, ca ONG, vrei sa inseli statul. In acest proces realizezi ca, de fapt, evenimentul propus nu conteaza absolut deloc si cel mai mult efort se pierde in parcurgerea unui traseu birocratic kafkian, pe care nu poti sa il strabati fara un contabil bun si, nu in ultimul rind, „inventiv”.
Concluziile la care ajung periodic sint pesimiste – si anume ca nu merita efortul. Cred ca uzura de a trai si de a incerca sa faci cultura in Romania este foarte mare. Din motive partial enuntate mai sus (legislatie, mentalitati, sistem de valori rasturnat etc.), aici totul necesita timpi de citeva ori mai lungi decit ar fi normal, iar efortul si consumul nervos sint disproportionate fata de rezultatul obtinut.
Chiar daca iti ofera nenumarate satisfactii profesionale, intilniri cu oameni pe care ii apreciezi sau crearea unei comunitati cu care simti ca ai afinitati de comunicare, este totusi o „cocoasa” pe care nu stiu cit de multi sint dispusi sa o duca pentru multa vreme.
Galeria Noua e o organizatie specializata pe fotografie, arta video, instalatii si proiecte multimedia. A dezvoltat proiecte in colaborare cu Primaria Bucuresti, Centrul International de Arta Contemporana, Programul Cultural Elvetian.