Avanpremieră  -    -  

– Fragment –

Afurisitul ala.

Domnul Lamptey.

Tamplarul. Acum gradinarul. Inca o enigma. Care a construit casa in doi ani lucrand impecabil si de unul singur, fumand hasis la lucru, ruland jointuri la masa de pranz, inganand rugaciuni de cainta pentru orice rau facut padurii; care venea la munca in haine de swami (de culoarea sofranului, in picioarele goale si cu o curea pentru unelte la brau), aratand nu atat ca un intelept, cat ca un stripper in etate, cu ciocanul, dalta si coapsele lui goale sculptate; un suflet antic in corpul unui barbat tanar, cu ochi de copil pe chipul de om batran, in jur de saptezeci de ani, cu cataracta si un abdomen perfect definit, care a sabotat veranda si l?a lipsit pe Kweku de privelistea dorita. Dar care a inteles viziunea: o cladire simpla, pe un nivel. Singurul tamplar din Accra care a acceptat s?o construiasca.

Cerceta lucratura din stuf, care i se parea oarecum familiara (desi amintirea era prea ingreunata pentru a veni din urma: o coliba rotunda in Kokrobité, la nici o ora de aici, cu acoperisul tot din stuf, mult, mult mai inalt decat acesta, conceputa de un excentric nu foarte diferit de domnul Lamptey, tatal absent, sora care horcaie: amintire greoaie, prea lenta).

Briza adie a doua oara, mirosind a foc de crengi.

Cineva arzand ceva undeva.

Kweku se simti deodata istovit.

— Daca o poti construi, bineinteles, proiectul e al tau.

Domnul Lamptey spuse simplu:

— Pot si o voi face.

Si a facut?o, in doi ani, venind in fiecare dimineata la ora patru, nici o secunda mai tarziu sau mai devreme, cand afara era inca intuneric, pentru a se inchina soarelui pe acea bucata de pamant, atunci goala, in jur de saizeci de minute, pana la rasarit.

Kweku – de teama ca materialele aveau sa?i fie furate, de baietii care umblau dupa resturi prin curtile oamenilor sau in orele in care paznicul nu lucra, daca ar fi angajat unul (si erau materiale costisitoare, marmura de import, placi de ardezie ; nu era ieftin sa pui ordine in buruienile crescute in nestire) – a dormit in cort in perioada aceea, in cel uitat de Olu, in vreme ce Kofi, vanjos, statea de paza alaturi de cainele vagabond pe care?l adoptasera. Pe la cinci si un sfert erau treziti de larma: un ciocan batand cuie, fierastraul taind lemnul, ambele intr?un ritm mai alert decat s?ar fi cuvenit sa fie in stare cineva la saptezeci de ani si cu mai multa eleganta decat manuia el insusi bisturiul. Si intr?adevar, Kweku s?a apucat vreme de sase luni sa?l urmareasca de la distanta, pas cu pas, pe domnul Lamptey o data pe saptamana, timp de o ora, in vreme ce?si bea cafeaua. Domnul Lamptey, care canta, dar nu vorbea niciodata cand lucra, a fost de acord sa fie urmarit, insa a refuzat sa fie ajutat. Astfel, Kweku statea prin preajma, il urmarea atent, cu termosul dupa el, purtand ochelari, fara sa?l ajute, numai privindu?l cu invidie crescanda si admiratie, incercand sa invete ce se putea din calmul ochilor pe jumatate inchisi ai omului care taia lemnul. „Nu trebuia sa te faci chirurg“, spunea el.

Domnul Lamptey tataia din buze, scuipa, dadea raspunsuri ambigue, fara sa se opreasca din taiat pentru a trage din joint. „Ar trebui sa fiu ce mi?a fost scris sa fiu. Ar trebui sa fiu ce sunt“ si asa mai departe. Dar a construit casa perfect, adica exact dupa instructiuni, o intamplare fara precedent pentru Kweku in Ghana. Nu angajase niciodata un ghanez pentru a?i face ceva (sau ceva de valoare estetica) fara sa?i fie interpretate instructiunile intr?un fel sau altul. „Nu?mi apretati camasile, va rog“, iar spalatoreasa le apreta, staruind fara pic de remuscare: „E mai bine asa“. Sau „Vopseste usile in alb“, iar Kofi le vopsea in albastru. „’Mnule, e frumos, o, prea frumos“, cu acelasi zambet neobosit. Domnul Lamptey n?a facut nici o schimbare, n?a avut nici o obiectie, nu i?a dat nici o sugestie, a facut totul pe indelete.

Asta pana in ultima saptamana.

Acum problema era peisagistica locului, atat cat mai ramasese din el, adica mai putin de o mie de metri patrati, pentru reali­zarea unui peisaj. Cea mai mare parte a terenului fusese defrisata pentru a face loc casei, in afara de un petic salbatic lasat langa veranda.

Domnul Lamptey privi atent omuletii desenati pe schita.

— Hm. Ce fel de copaci sunt astia?

— Nu are importanta, mormai Kweku, masurand din ochi terenul.

Piscina va trebui sa fie mai mica decat o proiectase el la spital, dar erau cu patru inotatori mai putin, asa ca era in regula. Nu trebuiau decat sa taie mangoul sau sa?l scoata din radacini. Copacul se inalta, cu toata verdeata sa luxurianta, in mijlocul privelistii.

Domnul Lamptey rase zgomotos. Nici vorba sa faca asa ceva. Le?a facut rau vreodata mangoul, i?a nedreptatit in vreun fel? Sa?l omoare ar fi ca si cum i?ar taia beregata bunicii.

— Asta?i cam trasa de par, spuse Kweku.

— Nu?i voi face rau copacului.

— Isuse Cristoase, doar esti tamplar. Lucrezi cu copaci si le faci rau in fiecare zi…

— Isus a fost tamplar…

— Asta chiar ca n?are nici o legatura.

— Tu l?ai pomenit pe Isus…

— Fir?ar sa fie, omule, de?ajuns! De?ajuns!

Domnul Lamptey se uita lung la Kweku, surprins de aceasta izbucnire. Kweku il privi la randu?i, uimit de propria reactie. Hotarat insa, spera el, sa impuna oarecare autoritate. De fapt, simtea cum viziunea ii scapa incet?incet de sub control. Fara copii care sa doarma linistiti, fara Fola care sa inoate cu pielea?i stralucitoare, iar daca mangoul ar ramane la locul lui, atunci n?ar mai exista nici plaja cu nisip imaculat. Copacul trebuia sa dispara.

— Atunci o sa angajez pe altcineva.

— Ba n?o sa angajezi.

Domnul Lamptey se aseza fara sa mai spuna altceva.

Cu picioarele incrucisate si imbracat in panza, a ramas la radacina copacului timp de trei zile si doua nopti, fumand hasis, stand de paza, trezindu?se in zori pentru yoga, dar altfel stand neclintit si increzut, iar Kofi ii aducea pe furis nuci?de?cocos pentru a?si potoli setea. Nu a mancat nimic cat a durat veghea aceea, in afara de fructele de mango care cadeau langa el, perfect coapte, si de pulpa alba, frageda si zemoasa, a nucilor?de?cocos verzi si tari.

Scobind cu pofta fructul carnos.

— Nu poti ramane aici la nesfarsit, zise Kweku batjocoritor, printre dintii stransi, postandu?se in fata lui Lamptey in cea de?a doua zi de protest.

Domnul Lamptey trase din joint si inchise ochii, fara sa ras­punda. Kweku tatai din buze si pleca tunand si fulgerand. In cea de?a treia zi ameninta ca o sa sune la politie ca sa?l scoata afara pe tamplar pe motiv ca i?a incalcat proprietatea. Dar pri­vindu?l – deja in varsta de saptezeci de ani, pe jumatate gol, cu un snur rosu de care era agatat un clopotel la gat –, nu putu sa faca asa ceva. Isi imagina scena filmata de cameramanul lui: un sadhu1 ghanez tarat de politisti inarmati, mituiti peste masura, in timp ce aprigul Proprietar priveste neclintit de la gura cortului.

— E ridicol, spuse Kweku in cele din urma, tragand fermoa­rul cortului si simtind deodata lipsa sunetelor de ciocan si fie­rastrau. In aripa principala se putea locui de luni de zile, insa el a preferat sa stea in cortul lui Olu, sa vada cerul prin ferestruica de plastic.

— Aproape ai terminat, omule. Hai sa ducem la bun sfarsit ce am inceput, zise Kweku.

— Cu copacul, raspunse domnul Lamptey.

— Hai atunci.

CARTEA

Roman tradus in peste 20 de tari, aflat printre cele mai bune 10 carti ale anului 2013 in topurile The Wall Street Journal si The Economist.

Inapoi in Ghanaeste povestea unei familii contemporane ai carei membri, risipiti pe toate meridianele planetei, se reunesc in urma unui eveniment tragic, dar si o poveste despre importanta originilor si a identitatii individuale. Atunci cind Kweku Sai, chirurg prestigios, dar sot lamentabil, moare din pricina unui atac de cord in Accra, fiii si fiicele acestuia vin in Ghana si se string cu totii in casa enigmaticei lor mame. Fiul cel mare, Olu, si sotia lui de origine chineza, misteriosii gemeni Taiwo si Kehinde, al caror trecut ascunde o taina cutremuratoare, si fiica cea mica, Sadie, se intorc la locul originar, asa cum facuse si tatal lor odinioara. Povestea destinelor acestora si ale parintilor, ce il poarta pe cititor din Accra pina in Lagos si din Londra pina in New York, dezvaluie secrete cumplite, greseli dureroase si povesti de iubire chinuitoare, dar si o posibila mintuire, sansa unui nou inceput.

AUTOAREA

TAIYE SELASI (n. 1979, Londra) este absolventa summa cum laude a Universitatii Yale din SUA si are un masterat in relatii internationale obtinut la colegiul britanic Nuffield din Oxford. In 2005 a publicat in The LIP Magazine un eseu de mare succes, „Bye-bye, Babar”, in care a popularizat conceptul de „afropolitan”. Povestirea sa „Vietile sexuale ale fetelor africane” (2006) a fost selectata in antologia Granta Best American Short Stories 2012, iar in 2013 Selasi a publicat romanul Inapoi in Ghana, care a avut un succes imens si a fost tradus in peste douazeci de tari.