Anuntul companiei Decca s-a suprapus cu aparitia in librarii a amintirilor ultimului membru al Cvartetului Borodin, violoncelistul Valentin Berlinsky, suflet al formatiei in care a activat 64 de ani, pana in 2007. Berlinsky a plecat din aceasta lume in 2008. Era mandru ca, gratie lui, Cvartetul Borodin, pe care il fondase cu violonistul Rostislav Dubinsky, in 1943, fusese introdus in Guinnes Book of World Records drept cel mai longeviv grup de muzica de camera al istoriei.
Amintirile, aparute in limba franceza, se intituleaza Le Quatuor d’une vie/ Cvartetul unei vieti, cu subtitlul: Carnete de amintiri. Conversatii cu Vera Teplitkaia. Arhive personale. Versiunea definitiva a fost editata de o nepoata a violoncelistului, Maria Matalaev, si publicata de Editions Aedam Musicae, la Paris.
Berlinsky s-a nascut la Irkutk, in 1925, intr-o familie deosebit de muzicala. Tatal, avocat, studiase vioara cu celebrul pedagog Leopold Auer si formase cu fratii sai un „Cvartet Berlinsky“, iar mama, cantareata, fusese o vreme contralto in corul Radio al URSS. O familie, insa, cu un dosar „prost“ sub regim sovietic, deoarece multi din membrii ei activasera in Garda Alba sau erau evrei. Tatal reusea sa evite epurarile staliniste, plecand la timp de la Petroplavosk-Kamceatky, unde locuia in 1937, pentru a se stabili in final la Moscova.
Valentin Berlinsky a inceput sa studieze violoncelul la Scoala Centrala de Muzica, in clasa unui mare pedagog, Semion Kozolupov, si, in anii 1938-1942, sa ia cursuri si de muzica de camera. „Era o scoala exceptionala, populata de studenti talentati si profesori remarcabili“, la fel ca si Conservatorul Ceaikovski in care avea sa-si completeze studiile, in paralel cu participarea in brigazile de muzicieni trimise pe front sa concerteze pentru trupele sovietice.
In amintirea lui Berlinsky, Conservatorul din Moscova „era… un templu al artei, spre care ne indreptam zilnic alergand. Greu de imaginat astazi ca studentii se intalneau pe coridoarele sale cu compozitori ca Serghei Prokofiev, Dmitri Sostakovici, Nikolai Miaskovski, Iuri Saporin, Visarion Sebalin, cu pianistii Heinrich Neuhaus si Alexandr Goldenweiser. Profesorii nostri erau violonistii David Oistrah si Avram Iampolsky, [Lev] Zeitlin si [Konstantin] Mostras, violoncelistii Simion Kozolupov si Sviatoslav Knusevitki. Nume magice…“.
Cvartetul Borodin a avut sansa sa se bucure de indrumarea paralela a unor mari pedagogi; greu imaginabil asa ceva astazi, in atmosfera de gelozie si spiritul posesiv al profesorilor prezentului, insista Valentin Berlinsky. „Daca lucram Cvartete de Beethoven, mergeam sa le cantam lui Heinrich Neuhaus, ale carui cunostinte in materie de Beethoven erau enciclopedice, de la primul la ultimul opus. […] Le cantam, de asemenea, lui Iampolski, lui Kozolupov… Terian se ocupa enorm de cvartetul nostru, dar insista sa mergem sa consultam si alti muzicieni. […]Factorul psihologic este crucial: tinerii muzicieni trebuie sa-si sporeasca in mod natural capacitatile si resursele pentru a-si castiga libertatea, increderea…“
Data corecta a nasterii Cvartetului Borodin este 1943, cu Rostislav Dubinski si Pavel Granovski la vioara, Iuri Nikolaievski, alto, si Mstislav Rostropovici, violoncel. Rostropovici nu a rezistat decat doua saptamani disciplinei asumate de cvartet, iar locul lui a fost luat de Berlinsky. Si vioara a doua, si viola aveau sa-si schimbe titularii, intr-o prima etapa, pana in 1952-53, cu Nina si Rudolf Barshai.
In iulie-august 1947, cei patru instrumentisti semnau un act fondator, o „Constitutie“ ale carei articole precizau: „Cvartetul este obligatia noastra principala; orice alta activitate este secundara“. La capitolul obligatii se specifica: „1. Trei ore de lucru zilnic; 2. In ajun se stabileste un plan de repetitii; 3. Fiecare vine la repetitie cu partea sa studiata; 4. Orice intarziere la repetitii este pedepsita; […] 6. Banii de amenda pentru intarzieri sunt varsati la casa comuna a cvartetului…“. Iar Berlinsky adauga in amintiri, zambind, ca sistemul de penalizare a intarziatilor a ramas in vigoare pana in… 1969!