– Fragment –
— Dar, la urma urmei, de ce incerc eu sa explic asta? Cea mai convingatoare dovada a gatitului e mancatul. Gustati un pic si?o sa vedeti.
Fratii mei si partenerele noastre ne-am inghesuit in jurul ciudatei si aromatei bucati de carne pe care mama ne-a oferit-o in clipa aceea. Fetele, care deja se intimidasera in fata focului, s-au retras cu sfiala, insa Oswald a apucat cu indrazneala carnea, a dus-o la bot, si-a infipt dintii in ea si a muscat o bucata. Intr-o clipa chipul i s-a facut stacojiu, a inceput sa scuipe, s-a inecat, a icnit, a inghitit cu violenta, a scapat halca de carne (pe care mama a prins-o repede) si s-a zvarcolit de durere. Isi freca innebunit gura si gatlejul, iar din ochi ii tasnea apa.
— O, imi pare rau, Oswald, a intervenit tata. Sigur, n-aveai de unde sa stii. Ar fi trebuit sa spun ca e fierbinte.
— Da fuga la rau, dragul meu, si bea niste apa, a zis mama.
Oswald s-a facut nevazut intr-o clipita si in clipa urmatoare s-a auzit o plescaitura teribila.
— De?acum noi ne-am obisnuit cu ea, mi-a explicat tata, numai ca la inceput trebuie sa ai mare grija. O idee buna ar fi sa sufli in ea. Dupa aceea incepi sa o ciugulesti un pic pe la margini si o sa-i prinzi gustul cat ai clipi.
Astfel avertizati, noi, ceilalti, ne-am apucat cu totii sa invatam noul stil culinar. La inceput ne-am ars la gura, dar am descoperit ca merita sa perseveram. Carnea ti se topea literalmente in gura, iar gustul – amestecul aromei de ars cu cea de cenusa de lemn si cu savoarea carnii pe jumatate prajite, cu muschiul fragezit si grasimea pe jumatate topita –, curata ambrozie. Ce sa mai zic de sange! Practic, nici nu mai aveai nevoie sa mesteci cine stie cat. Taria si elasticitatea din fibrele musculare, care fac o antilopa gnu de doua sute douazeci de kilograme sa alerge cu optzeci de kilometri pe ora, se topeau garantat pe limba. Asta a fost o revelatie.
Am implorat-o pe mama sa ne spuna cum facuse aceasta descoperire fundamentala. Insa ea n-a facut altceva decat sa zambeasca si atunci William ne-a spus, pe jumatate imbufnat, pe jumatate mandru:
— A pornit de la porcusorul meu! Tata mi-a explicat:
— Da, William are si el o parte din merit la aceasta remarcabila inventie, ale carei posibilitati mi se pare ca de-abia ce am inceput sa le adulmecam. Ti-aduci aminte de caine? Ei bine, la scurt timp dupa ce voi ati plecat in cautarea perechilor, William a mai incercat o data experimentul, de data asta cu un pui de mistret, caruia el i-a spus Porcusor. Rareori am intalnit un animal mai murdar, mai urat mirositor, mai prost sau mai recalcitrant ca asta. William il tinea legat cu un capat de vita de Cryptostegia, dar chiar si asa, animalul avea obiceiul sa izbeasca oamenii in dosul genunchilor. Sau, daca nu facea asta, tot alerga prin jurul lor pana cand acestia se trezeau ca sunt incolaciti in lesa lui, dupa care ii musca de mai multe ori. Ei, si intr-o buna zi, cand eram plecati cu totii la vanatoare, in afara de mama ta si de copiii mici de tot, pare-se ca Porcusor s-a incolacit singur in jurul unui butuc mare de lemn pentru foc si, intr-un fel sau altul, mama ta n-a bagat de seama atunci cand a aruncat busteanul in foc.
— Asa zice ea, a mormait William.
— Asa ca Porcusor a murit in foc, a continuat tata. Dar partea geniala a intregii povesti a fost faptul ca mama ta si-a dat seama ca e bun de mancare intr-o anumita faza a combustiei, asa ca l-a scos din foc atunci si numai atunci. Iata un exemplu remarcabil de gandire intuitiva, care ajunge dintr-odata la esenta problemei, o sinteza instantanee a ideilor pe care creierul unui simplu om-maimuta ar fi complet incapabil sa le…
— Dar, mama, cum de ai ajuns sa faci legatura intre porcul ars in foc si ceva bun de mancare?, am intrebat eu.
— Pai, dragul meu, a inceput mama, presupun ca de fapt a fost o treaba foarte prosteasca, dar tii minte cat de tare s-au agravat in ultima vreme arsurile la stomac ale tatalui tau – mai ales dupa ce mananca elefant –, iar eu imi faceam griji din pricina lui. Si dupa aceea, cand bietul porcusor al lui William a inceput sa sfaraie, n-am putut sa nu-mi amintesc mirosul acela ciudat de atunci cand unchiul Vanea s-a asezat pe jaratic si cand s-a asezat si matusa Pam pe el si cat de moi, extraordinar de moi, li s-a parut ca sunt locurile unde se arsesera.
Asadar, din cauza asta mirosul de gatit mi se paruse atat de familiar!
— Geniu!, a zis respectuos tata. Geniu pur! Si un pas inainte incalculabil pentru specie in ansamblul ei. Perspectivele sunt prodigioase.
— Puteti gati orice?, a intrebat Oswald. Sau doar porc si antilopa?
— Orice!, i-a raspuns avantat tata. Cu cat animalul e mai mare, cu atat mai mare trebuie sa fie focul, atata tot. Daca aduci cumva un mamut, ma angajez sa fac un foc suficient de mare ca sa-l poti gati in el.
— Asa o sa fac, a spus Oswald.
— Asa sa faci, dragul meu baiat, l-a aprobat tata. Atunci o sa tinem o sarbatoare grandioasa, cu toata ceata. Oricum, ar trebui sa organizam una – stii, o petrecere din aia gigantica, cu discursuri dupa ospat. Da, a adaugat el meditativ, trebuie neaparat sa compun un discurs.
Oswald s-a apucat imediat sa planuiasca o expeditie vanatoreasca foarte ambitioasa si de anvergura. Eu am bagat de seama ca de acum tata parea intru totul multumit sa lase lucrurile in grija lui Oswald. El si cu Wilbur dispareau tot timpul in padure, doar ei doi, luandu-si un aer misterios. Refuzau sa raspunda la orice intrebari si adesea se intorceau tarziu la masa. Femeile erau destul de multumite si se adaptasera la noul lor camin, in stilul in care o fac femeile si maimutele: caraind, ciorovaindu-se, alintandu-se si vorbind ca femeile, adica in dialectul acela in care fiecare al doilea cuvant este subliniat. Insa, spre durerea mea, am descoperit ca draga mea sora Elsie suferise o schimbare. Abia asteptasem sa o revad, chiar si in timpul lunii mele de miere, si ii povestisem totul despre ea Griseldei – care a si zis odata: „Sunt sigura ca o sa fiu tare buna prietena cu Elsie“. Eu imi dadusem seama ca, indiferent ce ar zice tata, nu exista nici un motiv ca Elsie sa nu vina si sa traiasca la un moment dat impreuna cu Griselda si cu mine. As putea constitui o ceata cu adevarat motivata, ceata mea. Un harem, ca la cimpanzei.
CARTEA
Romanul Cum l-am mancat pe tata a inspirat in anul 2015 un film de animatie in regia lui Jamel Debbouze.
Tribul lui Edward se da jos din copac. Tribul lui Edward invata sa stea in doua picioare. Edward trebuie sa-si apere familia de fiarele junglei si descopera focul (intampina mici dificultati sa descopere si cum sa-l stinga, dar tribul are toata istoria umanitatii inainte…). Edward tine discursuri despre necesitatea evolutiei, propovaduieste exogamia pentru imbunatatirea inzestrarii genetice, arunca halci de carne in jar ca sa elimine riscul de indigestie, il incurajeaza pe micul Alexander sa zugraveasca peretii pesterii cu umbre de animale. Edward e Progresistul. Edward e mancat de fiii si nurorile sale, care descopera cu aceasta ocazie, de capul lor, spiritualitatea.
AUTORUL
Britanicul ROY LEWIS (1913-1996) a absolvit University College, Oxford, in 1934, apoi a urmat cursurile London School of Economics. Dupa ce a lucrat cativa ani ca economist, si-a inceput cariera de gazetar. A scris multi ani articole pentru „The Times“ si „The Economist“, iar bestsellerul Cum l-am mancat pe tata este primul lui roman. A trait in Anglia pana la sfarsitul vietii.