– Fragment –
Ruth, sotia lui rebbe G., imi amintea de Mama Raia. Poate vine si ea de la Orhei, de la hasidimii nepractici, asudati si mandri de acolo, imi zic, examinand-o. Ruth este astazi trista si vlaguita si o arata nepasator. Trecuta bine de 40 de ani, umeri lati, piept inca ferm.
Tacuti pe canapeaua ascunsa de uriase ghivece cu plante, ea si rebbe G. mananca ceva ce pare a fi o conserva adusa din Brooklyn. De-aia si au asa multe bagaje, au carat conserve cat pentru Drumul Matasii. Si nu se duc sa manance in restaurant, de parca locul acela ar avea ceva radioactiv.
Nu pricep insa decat dupa ceva vreme ca Ruth imi arunca ocheade. De ce, femeie, daca esti cu sotul legiuit la crasma in Chisinau si mananci cu el din conserva, te uiti din cand in cand apasat la mine?
Si eu iti arunc priviri viclean-ironice, da, prefacandu-ma ca citesc, numai ca eu sunt singur si slobod. Ma duc la Orhei. Sa vizitez cimitirul familiei. La asta creierul tau fara multe santulete nu s-a gandit.
Uite-o cum isi lasa mana flasca intre manusile de sudor ale aluia. Ce-mi transmite neindemanatica: „Ii las mana lui, fiindca-s cu el acum, dar i-o las cam moarta, pentru ca te uiti tu si vreau sa vezi asta, sa remarci ca-i vorba numa’ de olecuta de abandon silit“.
Suptul obrajilor, cand te priveste cineva pofticios, e o reactie faciala incontrolabila. Ruth isi scobeste obrajii din interior, tinandu-si coltul ochiului alert si parand ca preacurveste deja in minte. Eu raman insa prudent. Exploratorul sarguincios stie ca cele mai multe femei se vor multumi cu asta, cu aprecierea publica dosita. Cu atat mai mare va fi valoarea adaugata a unui obraz care brusc se suge din interior doar pentru ca te uiti tu la el.
O privesc si eu si deodata intram intr-un joc in care ne aruncam priviri alternative, din cele de-o fractiune de secunda, de cate ori trece barmanul isteric printre mesele noastre, si stim ca felul in care despica el spatiul dintre interstitiile noastre ne permite o intoarcere a capului cu mirare simulata.
Ruth mananca cu rebbe G., cu sotul ei legiuit, dar nu stie sa se vanda. Gesturi de fetita. Parul il are taiat cu breton si mese aparent neingrijite, iar maxilarul lat. Mananca elegant, are maini cu unghii taiate scurt, arata ca se plaseaza dincolo de efortul seductiei. E cu el, dar pare singura pe lume. A uitat cum se face in situatiile astea de flirt in public, in care selectia se efectueaza pe loc, definitiv, fara recurs, pana la inevitabila deceptie a abordarii directe. Sau poate nu-i pasa de ritual, cum nu i-ar fi pasat nici Mamei Raia.
In schimb, eu descopar ca in inventarul cotidian al karmei dusmanoase se situeaza sus de tot somptuosul sandvici cu salam „fermier bio“, cum e cel pe care mi l-am comandat, iar cand incep sa savurez tacticos minunatia, prefacandu-ma ca o ignor pe Ruth, descopar ca la fiecare muscatura trebuie sa bag mana in gura dupa lungi filamente de plastic sau piele dura, pentru ca mizerabilii de la bucatarie nu s-au caznit sa jupoaie salamul inainte de a?l felia subtire. Infern si damnatiune, s-a dus naibii gratia.
Cat scoteam plastic de salam din dinti, la masa din dreapta se trantise personajul de ura al zilei: un moldovean gras cu bretele de bancher. Scoate un telefon cat o placa de caldaram si-ncepe sa priveasca singur la clipuri muzicale tampite, cu ritmuri din cele pitigaiate, care-ti pulseaza valuri de dusmanie in creier.
Se holbeaza ranjind, cu bretelele lui stupide si late, la clipul schelalait din telefon, tragandu-si regulat nasul si pacanind mecanic dintr-un pix nefolosit.
Cand deschide gura ca sa comande o cola zero, il urasti pe loc, fara rezerve, cu bretelele lui cu tot. Sunt oameni care si?au reglat de-a lungul vietii aparatul fonator pe o nota de bas vibrant si autoritar, emisa din piept, cu gura si narile dilatate ca la bivoli, si care, pentru a-si intretine arma sonora, se duc la cafenea, in spatiu inchis, si incep sa emita vibratii cuadrofonice, precum calugarii tibetani cand exorcizeaza satane de-ale lor. Doar ca vita asta nu e calugar tibetan, desi e chel cu bretele oranj, ci un schimonosit de moldovean cu telefon din fildes in care vibreaza idiotenii.
Rebbe G., in timpul asta, se cearta domol cu barmanul, baiatul amator de jazz si Dizzy Gillespie.
— Pi dumneavoastra va cheama ca pi muzisianul aista care s-aude, ii spune baiatul. Tot Ghelerter ii si dansul.
— Baietica, il repede rebbe G. Te vad cu muzica-n nas si idei aiurea. Stii tu ce-i mai important in viata, pi lumea aiasta?
— Dumnezeu? raspunde grabit, dar prudent baiatul.
In fata figurii impasibile a rabinului, mai incearca o data:
— Arta?
— Banul! il mustra rebbe G., frecandu-si vulgar degetul mare de aratator si mijlociu. Banul! Arta-i vax fara ban: arta-i facuta numa ca si traji femei cand ai unghii negre; bani, bani, bani s-atat. Fa tu bani si aia o si fie arta.
— Dumneavoastra aveti o viziune trista asupra lumii, il mustra confuz feciorul.
— Pupa-mi Weltanschauunga.
— Dar nu-i normal asa, striga plangacios baiatul.
— Normalitatea-i doar o conspiratie jidaneasca, il informeaza calm rebbe G., ridicandu-se si plecand cu el sa achite sticla de apa plata golita impreuna cu Ruth, care, ramasa singura pe canapea, isi aranjeaza mesa artistic neingrijita, pivoteaza spre mine si-mi arunca o privire, una singura, drept in ochi.
Infundata incomod in canapeaua joasa, isi plimba mana pe frunte, isi da parul peste cap, intorcandu-se spre mine in acelasi timp, ca o imparateasa indolenta. In clipa in care simt ce se intampla, inteleg si eu ca nu mai am timp sa-ntorc capul, pretextand ca ma uit in alta parte, si cadem ochi in ochi.
Si acolo ramanem un timp minuscul, intens, inmarmuritor. In panica, prins nepregatit, stiu ca trebuie sa spun ceva, ca va dura doar o clipire. Ochi in ochi.
— Noroc, ii spun, ridicand paharul spre ea. Pupila i se restrange, buzele se ofilesc, se sug inauntru si dispar, ochiul se stinge.
CARTEA
O zi de inregistrari ratate intr-un studio din Bucuresti care ia o turnura apocaliptica, o vizita la un mormant din Republica Moldova incheiata cu o violenta istorie de seductie neimplinita, o intalnire cu o golanca metafizica in Bruxelles, pierderea inocentei unui copil intr-un sat de langa Buzau, revelarea tehnicilor erotice ale fabricarii Pietrei Filozofale in Avignonul Revolutiei Franceze, incantatii magice in jurul unor legionari romani pe frontul spaniol din Majadahonda: acestea sunt doar cateva dintre temele celor douazeci si doua de povestiri ale lui Dan Alexe, fiecare corespunzand uneia din arcanele majore ale Tarotului. Alchimia, stiintele oculte, sexualitatea, Cabala, limbajul sunt liantul povestilor ce se completeaza reciproc si care pot fi recitite in orice ordine, recompunand de fiecare data un ansamblu inedit. Invaluit intr-o aura mistica, presarat cu numeroase picanterii, In punctul lui rebbe G. ofera, picatura cu picatura de licori precum „Scuipat de Luna“ sau „Caine de Armenia“, o noua viziune asupra lumii de azi si a limbii care ne vorbeste.
AUTORUL
DAN ALEXE este scriitor, cineast, lingvist si calator. A publicat teatru (Lumea ca spoiala si impovarare, impreuna cu Luca Pitu, Opera Magna, 2012), povestiri (Miros de roscata amara, Humanitas, 2014), eseuri culturale (Dacopatia si alte rataciri romanesti, Humanitas, 2015).
Filmele lui documentare au obtinut cateva dintre cele mai mari distinctii internationale. A realizat Ghazavat (1992, primul documentar despre Cecenia), Howling for God (1997, Iubitii Domnului, despre viata in confreriile mistice sufi) si Cabala la Kabul (2007, despre Afganistanul de azi vazut prin dusmania dintre ultimii doi evrei din Kabul). Howling for God a primit premiul FIPRESCI la festivalul IDFA din Amsterdam (1998). Cabala la Kabul a obtinut, printre altele, premiul Nanook al Festivalului de Film Etnografic din Paris (2007) si marele premiu al festivalului Astra din Sibiu (2008). Dincolo de caracterul ludic si baroc al prozelor si filmelor sale documentare, preocuparea majora a lui Dan Alexe ramane in permanenta limbajul insusi, Logosul, Vorba.