Ceea ce in Rusia lui Putin trece pur si simplu drept propaganda, fara posibilitatea ca o piata media libera sa demonteze minciunile orchestrate de specialistii de la Kremlin si propagate ulterior in lumea intreaga de Russia Today, in Statele Unite ale Americii, o tara cu institutii de presa mainstream solide (desi nu tocmai populare), versiunea Casei Albe poarta eticheta de „alternativ“. In cadrul opririi sale de sambata trecuta la sediul CIA, Donald Trump i-a anuntat pe ofiterii de informatii ca se afla intr-un razboi deschis cu presa. Mai precis, cu acea presa care ii chestioneaza limbajul, care scormoneste dupa fapte si care nu s-a predat stilului sau inconfundabil de a juca pe scena publica si de a prezenta realitatea strict asa cum ii convine, ca intr-un reality-show. Ulterior l-a trimis pe secretarul de presa al Casei Albe, Sean Spicer, sa urle la jurnalisti pentru ca domnul Trump s-a simtit lezat de comparatia facuta de unele canale de stiri intre multimea adunata in 2009 la prima investitura a presedintelui Obama si multimea adunata pe 20 ianuarie 2017, la investitura sa. „Ceremonia de investitura a presedintelui Trump a fost cea mai urmarita din istorie, fie in persoana, fie indirect. Punct!“, a tunat Spicer. Moment in care opinia publica americana parea ca, desi miza pe un trump in viata sa, avea sa se aleaga cu doi la legatura.
Un magnat in fruntea clasei muncitoare
De fiecare data cand este contrazis, Donald Trump acuza o conspiratie impotriva sa, o incercare de delegitimizare a mandatului sau in fruntea Statelor Unite ale Americii. Cu exceptia Fox News si a site-urilor de tip Breibart, majoritatea ziarelor cu traditie si a televiziunilor nationale se califica la categoria „presa ticalosita“, in opinia lui Trump. O presa care s-ar razbuna pe el pentru ca preferata ei in cursa prezidentiala, Hillary Clinton, n-ar fi reusit sa obtina victoria. Tot razbunari si ticalosii ar fi si sondajele de opinie care masoara increderea in noul presedinte (in marja a 40 de procente, comparativ cu cele 84 pe care le avea Obama in 2009 la preluarea mandatului). Trump continua sa sustina ca singurul motiv pentru care a pierdut votul popular in favoarea doamnei Clinton este ca au votat pe 8 noiembrie 2016 cateva milioane de imigranti ilegali. O teza halucinanta, care nu a putut fi probata in nici un fel de Trump si in care nu cred absolut deloc nici macar republicanii.
Donald Trump este decis sa isi foloseasca pe mai departe contul de Twitter pentru a comunica direct cu poporul american, care risca sa primeasca informatii eronate si interpretari tendentioase ale actiunilor sale executive din partea „presei ticalosite“. „Jurnalistii sunt oamenii cei mai lipsiti de onestitate de pe fata pamantului“, repeta obsesiv Trump. Astfel, pare decis sa ofere publicului larg propria interpretare asupra realitatii, nemediata de jurnalistii care isi fac meseria in slujba interesului public si prezinta faptele cat mai aproape de forma lor verificabila.
Cu „vocabularul sau de 77 de cuvinte“ (sintagma ii apartine celebrului scriitor Philip Roth), Donald Trump a declarat, de fapt, razboi total ideii de elita, iar totul pare sa vina dintr-un complex pe care nu si l-a putut depasi toata viata, in ciuda faptului ca a ajuns la venerabila varsta de 70 de ani. Paradoxul de a avea un magnat care s-a bucurat de toate privilegiile posibile ale unui trai de lux inca din copilarie, astazi urcat pe un val politic creat cu armele clasice ale populismului nu a fost inca explicat pana la capat nici macar peste Ocean. Nici democratii, marii perdanti ai alegerilor de la sfarsitul lui 2016, nu reusesc sa inteleaga ce anume s-a schimbat atat de drastic in structura demografica a SUA care sa justifice o infrangere atat de dureroasa.
Ce lume vor mosteni tinerii de azi?
Totusi, revansa omului simplu impotriva elitelor de orice fel constituie un fenomen care incepuse deja sa capete consistenta in Europa. Nigel Farage, Donald Trump, Marine Le Pen sunt doar profitori ai unei miscari politice reale (definita in general ca populism). Steve Bannon, strategul-sef al lui Trump, pare sa fi inteles inaintea tuturor consilierilor politici din SUA ca o nisa poate deveni o adevarata miscare sub spirala tacerii. Brexitul a fost posibil deoarece o intreaga generatie matura a inceput sa se simta tot mai straina de directia pe care a imprimat-o elita politica occidentala. In mod paradoxal, retelele de socializare nu au democratizat discursul si in nici un caz nu au produs o linie narativa universal acceptata. Exista deja studii serioase care se refera la „camerele de rezonanta“ de pe Facebook sau, cum le numim in Romania, „bule“. Retelele au oferit unor grupuri cu opinii deja bine formate ocazia de a se organiza mai bine, de a-si intari pozitia prin identificarea si interactiunea cu semenii care canta dupa aceeasi placa.
In discursul sau de adio, fostul presedinte Obama si-a exprimat increderea ca viitorul se afla pe maini bune, ca o generatie tanara, ultraglobalizata si lipsita de prejudecati religioase sau rasiale, va ajunge in mod natural sa fie mai numeroasa decat generatia alienata de mersul globalizarii si de discursul corect politic de azi, care par sa fi fost impuse cu forta de o elita universitara, politica si media. Posibil ca viitorul sa fie, intr-adevar, cel descris de presedintele Obama, numai ca pana la el va trebui sa mai strabatem cel putin un deceniu sau doua intr-o lume care va fi schimbata din temelii prin politicile celor care sunt investiti astazi in cele mai importante functii ale democratiilor liberale. Reconcilierea diverselor tabere din societate este tot mai putin probabila, iar discursurile despre unitate vor mai fi bune doar in programele de la Comedy Central. Pentru moment, majoritatea votantilor isi impune punctul de vedere, iar lumea va merge exact in directia care ii baga in sperieti pe restul de 49%. O lume infricosatoare in care conteaza mai mult ce se spune decat ce se vede.
LEGENDA FOTO: Steve Bannon, fost sef al site-ului „Breibart News“, ideologul lui Donald J. Trump, omul care a inteles ca miscarea Brexit poate fi aplicata cu succes in SUA