![](../images/numere/120/blocuri_maria_alexe.gif)
De ce „Bukres”? Nostalgie levantina sau ironie de Stambul?
Vlad Nanca: Inainte sa pornim Bukres Blog, Stefan Tiron si cu mine ne refeream destul de des la oras folosind cuvintul turcesc. Cind am pornit blogul am ales Bukres pentru ca personal cred ca Bucurestiul, prin felul in care arata infrastructura sau prin relatia directa si foarte personala a locuitorilor cu orasul, seamana cu Istanbulul mai mult decit oricare alt oras. In acelasi timp, prefer sa vad Bucurestiul ca pe un oras mai apropiat de Orient decit de visurile burghezilor wannabe care inca mai cred in Bucurestiul interbelic din carti, in printi si printese la sosea si ciini cu covrigi in coada. Cred cu tarie ca traiesc in Bukres, nu in Bucarest, Boekarest sau in Bucharest.
Ionut Cioana: Pentru mine e vorba, de fapt, de incercarea de a observa un echilibru straniu intre ceea ce este oriental si ceea ce este european in orasul nostru. Nostalgia si ironia sint mai degraba legate de trecut, una prin privirea languroasa inapoi, cealalta prin zeflemeaua usor nemultumita. Cred mai degraba in tentativa de a vedea un oras asa cum e el acum, ca un produs atit al evenimentelor dinainte, dar si al lucrurilor pe care ni le-am putea dori de la el.
Cum a pornit Bukres Blog?
I.C.: In blogger e o optiune create blog. Si cred ca a mai fost si o incercare de a crea o pagina pentru Bucuresti in contextsul in care exista pe net o retea de metroblogging. Asta insemna ca toata lumea sa posteze in engleza, dar n-am ajuns niciodata sa facem asta. Am impresia ca Vlad a abandonat la un moment dat ideea de a deveni globali si a formulat blogul in functie de cerintele locului.
V.N.: Eu am un blog personal dinainte sa pornim Bukres Blog si din cind in cind scriam despre Bucuresti. Foarte repede am ajuns la concluzia ca trebuie un blog special dedicat orasului si i-am invitat pe Stefan Tiron, Ionut Cioana si Irina Bako sa facem blogul impreuna pentru ca stiam de pasiunea lor pentru oras. Unul dintre motivele pentru care am facut Bukres Blog este tocmai faptul ca Bucurestiul este un oras extrem de dificil si am vrut sa impartasim fiecare din incercarile noastre de a descoperi si intelege orasul asa cum este. Tocmai faptul ca nu este un oras primitor, deschis si cu care se poate interactiona usor face Bucurestiul special, din pacate asta e si motivul pentru care lumea prefera sa spuna ca e urit si nu se oboseste sa caute ceva care sa-i placa. De-a lungul timpului ni s-au alaturat si Felix din Hamburg, care cunoaste destul de bine Bucurestiul si l-a tot cercetat pentru documentarul pe care urmeaza sa-l faca, apoi Tudor Prisacariu, care este unul dintre cei mai buni tineri fotografi din Romania si care vede orasul intotdeauna cu un ochi proaspat pentru ca locuieste cea mai mare parte a timpului la Londra, si, de curind, Tudor Borduz, care are numai 18 ani si a venit de la Timisoara ca sa studieze in Bucuresti. Cu totii incercam sa descoperim Bucurestiul si e o misiune destul de dificila pentru ca de multe ori facem lucruri pe care ar trebui sa le faca muzeografii din Muzeul Bucurestiului sau Muzeul de Istorie. Ne-ar placea sa putem sa mergem la un muzeu sa vedem o expozitie despre Bucurestiul disparut in anii ’80, despre constructia Casei Poporului, despre arhitectura moderna din Bucuresti, despre viata la bloc dupa demolari… Sint toate lucruri pe care in orice oras ar trebui sa le putem face, insa sintem obligati sa cream un muzeu instantaneu al demolarilor din anii 2000+ si sa luptam impotriva Casei Poporului nr. 2 – Catedrala Mintuirii Neamului.
Cine sint oamenii din spatele Bukres Blog?
V.N.: Deja am spus despre cei mai noi membri. Ma bucur ca am ocazia sa scriu despre colegii mei de pe Bukres. Stefan Tiron este Ministrul Subculturii din Romania, desi uneori am impresia ca nu doar din Romania, ci din multe alte teritorii, galaxii cunoscute sau necunoscute. Irina Bako este studenta la scenaristica si tocmai a iesit din perioada adolescentei in care a explorat avangarda trecuta si a pus umarul la avangarda prezenta. Ionut Cioana cunoaste cel mai bine orasul, este general in rezerva la skateboarding, cel mai studios dintre noi, turnul principal pentru Bukres Blog. A mai avut o contributie si Gypsy Bogdan (aka Sleek, aka Tata Urs). cetatean de onoare al orasului Bukres care locuieste la Nueva York.
Care-i locul vostru preferat din Bucuresti?
V.N.: Daca ar trebui sa aleg un loc, as alege fostul minister de pe Calea Victoriei (linga Casa Vernescu), de pe acoperisul caruia am vazut cele mai frumoase rasarituri de luna. E o cladire-simbol pentru Bucurestiul contemporan, plina de graffiti de la cei mai talentati street-artisti din Romania, urmeaza sa fie darimata, dar nu se stie cind, investitorul care va construi un bloc de birouri in locul ei pare sa astepte sa o darime un cutremur, decit sa cheltuiasca bani pentru asta. (Intre timp lucrarile de demolare a fostului Minister au inceput. Daca nu ati apucat sa-l vedeti, nu va mai ramine decit sa va uitati la poze – n.red.) De pe acoperisul asta se vede perfect ce se darima, ce se construieste, se vede Casa Poporului care troneaza maiestuos asteptindu-si regina – Catedrala Mintuirii Neamului… Alte locuri care imi plac sint Insula de pe Lacul Morii, strada Muzelor, Intrarea Dragusa de pe strada Gheorghe Preotescu (una dintre cele mai bune locatii pentru arhitectura moderna din Bucuresti), Parcul Carol (Mausoleul si cafeneaua ieftina de sub pod), cimitirul Bellu, metroul, talciocul din Pantelimon samd.
Tudor Borduz: E asa de placut citeodata sa stai la stop in Romana si sa vezi cum se misca masa de oameni (parca as fi in Japonia :D). Totusi, prefer acoperisul ministerului de pe Victoriei, intr-o dupa-masa de duminica.
I.C.: Locul meu preferat din Bucuresti este Parcul Sticlarilor, de pe Soseaua Vergului. Merg acolo foarte rar, insa este un spatiu definitoriu atit pentru oras, cit si pentru peisajele obisnuite care devin fundalul plimbarilor mele prin zonele marginale din Bucuresti. E un fost parc comunist, niciodata complet construit, inconjurat din trei parti de fabrici. Are si un lac cu rate salbatice si ma leaga de el faptul ca este singurul loc din oras in care am simtit ca natura isi recistiga teritoriul, devastind in liniste un peisaj construit.
La un moment dat (citind insemnarea despre forturile de pe Soseaua de Centura), mi-a trecut prin cap ca Bukresh Blog ar putea face ceea ce municipalitatea nu a reusit pina acum: sa redea o parte din oras oamenilor care il locuiesc constient. Isi propun membrii Bukresh Blog sa presteze voluntar munca pe care Primaria pare ca o ignora?
V.N.: Opinia generala despre Bucuresti e ca nu prea ai nimic de vazut, iar acesta ar trebui sa fie motivul cel mai bun pentru a exploata tot ce poate fi exploatat. Forturile sint doar un exemplu, insa nici macar buricul orasului nu este exploatat. Calea Victoriei, Calea Mosilor si Strada Lipscani sint pline de istorie si se pot scrie mii de pagini despre ele, exploatarea turistica fiind mai mult decit usor de facut. Primaria nu are insa timp sa se gindeasca la potentialul turistic al orasului. Si asta din motive foarte puternice. Uite un exemplu: Primaria vrea sa faca in 2007-2008 un pasaj pietonal la intersectia de la Piata Romana pentru „fluidizarea traficului”. In 2005 in Viena s-a inchis unul dintre cele mai mari pasaje subterane care facea accesul la Prater pentru reducerea traficului si ridicarea calitatii aerului in oras. Politicienii si functionarii din Primarie sin, de fapt, preocupati de comisoanele pe care le fac odata cu cheltuirea citorva zeci de milioane de euro pentru constructie si, evident, pentru impartirea spatiilor comerciale din pasaj. Ma intreb insa cum se va lucra la acest pasaj in conditiile in care blocul din Piata Romana nr. 9 (cel cu sticla imensa de Coca Cola pe el) este gata sa se prabuseasca la un cutremur major. Agenda Primariei este plina de planuri care ofera oportunitati de afaceri pentru clientela politica. Personal, i-as lua pe Videanu si pe Adrian Bold (arhitectul-sef al Capitalei) si i-as pune in aceeasi celula de marmura.
I.C.: Cred ca blogul e cel mult o invitatie de a deschide ochii si de a refuza cliseul bucuresteanului blazat si scirbit de toate, care vrea sa plece in America pentru a solutiona subit si ireparabil problema gunoaielor, a saraciei, a strazilor desfundate, a cacofoniei administrative. Rezultatul dorit ar fi ca oamenii sa refuze sa mai dispretuiasca orasul si pe ei si sa incerce sa-l modeleze asa cum pot, prin initiative minime. Dar si sa se bucure de el la maximum, pentru ca intr-adevar le apartine.
Ce mai e de demolat prin Bucuresti?
I.C.: Noi avem o problema cu trecutul. Ne supara, in orice forma. Nu ne ridicam niciodata la inaltimea propriilor asteptari. Sintem frustrati ca am fost orientali – daca nu cumva am ramas intr-o mare masura. Si la fel de nemultumiti ca nu sintem niste europeni sadea – cum nici nu putem fi si nici nu trebuie sa ne straduim prea tare, doar de dragul de a fi asa.
Din cauza ca identitatea pe care o avem ne riciie si ne jeneaza, ne plaseaza penibil la marginea lumii, ne declara provinciali si asa mai departe, simtim de multe ori nevoia sa ne modernizam, sa ne aducem la zi in mod brutal. Sa refuzam si bruma de istorie construita care a supravietuit incendiilor, cutremurelor si inundatiilor. In momentele respective mai identificam ceva care e vechi, deci inutil si desuet. Si apoi se construieste noul vis, fie el Micul Paris sau Centrul Civic sau Strada Buzesti. Care in final e tot nesatisfacator. Dupa un timp trebuie si el sa fie mutat din loc si inlocuit cu altceva.
E trist sa iti dai seama ca orasul in care locuiesti dispune de un mecanism propriu de adaptare, care implica faptul ca la orice moment orice lucru construit este inlocuibil. In general, in Bucuresti aproape orice e de demolat, atita timp cit nemultumirile fata de propria identitate si lipsa de respect pentru urmele propriului trecut constituie profilul de baza al mentalitatii generale, impartasita in mare masura si de autoritati.
V.N.: Ceea ce se intimpla in Bucuresti cu demolarile este absolut halucinant. Nu ma mira ca se darima intr-un ritm atit de barbar atita vreme cit inca nu exista nimic care sa aminteasca despre demolarile din anii ’80. E nevoie de un „memorial al durerii” pentru cladirile darimate din Bucuresti. Toata lumea stie ca s-a darimat in draci, insa nu exista marturii directe si emotionale ale demolarilor din anii ’80, ca urmare uite cum se darima acum. Aceeasi poveste si cu Casa Poporului. Toata lumea vorbeste cu mindrie despre cit e de mare, cit de romanesti sint materialele de constructie, nimeni nu vorbeste despre sacrificiile aferente unei asemenea constructii si de-aia poporul roman e pe cale sa mai construiasca una. Cred insa ca inca n-am vazut nimic, investitorii vor face o presiune atit de mare incit nu m-ar mira sa vad cartiere intregi rase. Citeam un comentariu la un articol despre Lipscani din „Evenimentul Zilei” in care cineva zicea ca Lipscaniul ar trebuit demolat cu totul si construit in locul lui „ceva modern”. Bucurestenii traiesc intr-o ignoranta totala si din cauza asta cel mai recent monument construit in Bucuresti este o Teapa. Si, apropo de teapa lui Iliescu, chestia cea mai amuzanta este ca a fost construita in acelasi an in care clasa clerica si politica voia sa darime Mausoleul din Parcul Carol. Atitudinea fata de mausoleu este atitudinea pe care oamenii o au fata de toata arhitectura ultimilor cincizeci de ani din Bucuresti – daca e vechi, e comunist, deci trebuie sa dispara. Asta e una dintre cele mai mari frustrari ale mele – o cladire de 50 de ani este in opinia publica mai putin valoroasa decit una de 100, 150 sau 250 de ani. Este putin nedrept si sufar cind vad ca aproape toata arhitectura industriala din ultimii 50 de ani din Bucuresti a fost rasa in 2006. Revenind la intrebarea ta, nu stiu ce ar mai putea darima, dar pot sa-ti spun ca e ceva ce as darima eu, si nu cred ca mi-as schimba parerea nici peste 200 de ani – Teapa din Piata Revolutiei.
De ce este Bucurestiul cel mai dispretuit oras din tara? The city we all love to hate este mai ales tinta „Provinciei” sau primeste acelasi tratament si de la „mitici”?
T.B.: Cred ca-i vorba despre o anume invidie, toate chestiile grase se invirt „la Capitala” (asta-i perspectiva Provinciei, cel putin). Totusi, cind ajungi in sfirsit sa locuiesti in Capitala, dai de un loc eclectic, agitat si foaaaarte gri.
V.N.: Bucurestiul este dispretuit pentru ca e un oras dificil. Cind ajunge prin Bucuresti cineva care a crescut intr-un oras cu o planificare urbana coerenta, il apuca durerea de cap instantaneu. Asa cum ti-am zis, e cea mai facila reactie fata de Bucuresti – ah, nu-mi place, si lumea nici nu se oboseste sa-i placa. Eu urasc Bucurestiul din cauza prafului, a masinilor si a felului in care cetateanu’ se raporteaza la oras (i se rupe). Totusi, nu pot sa-mi imaginez Bucurestiul fara praf si fara masini, cu toate astea visez la ziua in care nu va mai fi praf, trotuarele vor fi largite si se va merge pe bicicleta. Si cel mai mult visez la ziua in care bucurestenii nu doar ca vor fi consultati in ceea ce priveste deciziile luate pe banii lor, dar mai ales le va pasa. Altfel, iubesc Bucurestiul fiindca nu ma plictisesc niciodata, fiindca nu ma lasa rece si fiindca descopar intotdeauna lucruri noi.
I.C.: De multe ori am avut impresia ca Bucurestiul gets a bad rap. Adica e in mod constant vorbit de rau. Si pe buna dreptate, in anumite privinte. Dar nu cred ca e cel mai dispretuit oras. E poate vorba si de vechea disputa capitala – resedinte de judet si de alte discutii din aceeasi nisa, pe care le consider puerile. Toata lumea poate sa urasca un oras daca vrea asta. E un lucru facil. Ma intreb insa ce se intimpla cind trebuie sa traiesti intr-un oras pe care ai ales in mod constient sa il urasti. Uneori e nevoie sa renunti la asemenea rationamente.
Si toata lumea trece peste faptul ca Bucurestiul e singurul oras demolat pe timp de pace. Si nimeni (in Romania) nu se gindeste la faptul ca praful si dezordinea din oras au fost si mai mult amplificate de distrugerile din perioada respectiva. In mod real, din punct de vedere al unei structuri sociale care a fost complet dislocata, din punct de vedere al unui oras mutilat intr-un mod monstruos, Bucurestiul poate fi considerat un oras traumatizat, din seria oraselor puse la pamint in timpul bombardamentelor din perioada celui de-al doilea razboi mondial. Numai ca aici lucrurile au fost facute in mod planificat, in tacere, aproape sub ochii intregii lumi. Dar ca sa ii dai o sansa orasului trebuie sa-ti pese un pic de el, ceea ce poate ca nu e valabil pentru cei care il dispretuiesc.
Cit de departe se afla Bucurestiul de statutul de oras global? Ce alte orase din Romania ar trebui urmarite pentru gradul lor de civilizatie?
V.N.: 😛
I.C.: Daca prin oras global intelegi un fel de capitala confortabila, primitoare si vizitabila, cred ca e in acelasi timp foarte departe si foarte aproape de respectivul statut.
Ce se poate face prin Bukresh atunci cind nu mai e nimic de facut?
V.N.: Intotdeauna iti ramine ceva de facut, iar daca nu stii ce sa faci, ia-o la pas, descopera secretele publice de pe fiecare strada din Bucuresti, mergi pe un acoperis sa vezi orasul cum nu l-ai mai vazut inainte, mergi la metrou si uita-te la oameni si la desenele de pe trenuri, du-te sa vinezi stencil-graffiti, du-te la skate park si vezi niste copii fericiti, da-te cu barca in Herastrau sau cauta gradina japoneza, mergi la Antipa pentru a 47-a oara, plimba-te pe linga Dimbovita, riul pe care crezi ca-l cunosti atit de bine, mergi sa vezi o opera pusa prost in scena la matineu, intra in cladirea abandonata pe linga care treci in fiecare zi, du-te sa bei o bere la terasa de sub podul din Parcul Carol, mergi la observatorul astronomic si cunoaste-i pe voluntarii pasionati care tin muzeul deschis, uita-te pe Bukres Blog si poate te inspira ceva de acolo.
I.C.: Cel mai bun lucru e sa iesi si sa te plimbi. Printre blocuri, printre fabrici, in parc, oriunde. Daca iti poti insusi pentru un timp masca detasata a turistului care priveste din spatele aparatului de fotografiat, orasul devine hilar si ofera un spectacol exagerat, care merita vazut de fiecare data cu alti ochi.
T.B.: Ca provincial venit sa studiez in capitala e destul de dezamagitor (probabil ca eram prea etuziast si aveam asteptari supradimensionate). E amuzant totusi, mai ales clash-ul culturall. Altfel, te cam face sa fii tot timpul pe fuga, imi vine in minte o regula pe care am invatat-o la metrou: daca nu fugi si tu, te calca angry mob-ul in picioare. Cred ca e putin probabil sa te plictisesti vreodata in capitala noastra iubita. Si cred ca m-am indragostit putin de ea.
„As vrea, daca se poate, sa punem un anunt in care sa zicem ca daca e cineva care impartaseste pasiunea noastra pentru oras si vrea sa contribuie la blog, am fi fericiti sa il primim.” – Vlad Nanca
„Situatia urbana din Bucuresti este un fel de vinatoare de comori” – Felix Grim
„Pentru mine a fost ciudat sa aflu, venind aici, ca sint oameni care vorbesc despre Bucuresti ca despre «a city we love to hate». Cred ca pentru mine e tocmai pe dos – Bucurestiul este «a city I (sometimes) hate to love». Ce vreau sa spun: sint nevoit sa explic foarte des (cind ma aflu in Romania) de ce ma tot intorc aici. Astfel ca ma confrunt tot timpul cu intrebarea: «ce kakat gaseste atit de interesant un occidental, ba mai mult, un neamt, in Bucuresti?» Aproape fiecare al treilea roman imi vorbeste despre cit sint de civilizati nemtii si, sincer, m-am cam saturat sa aud asta.
S-o iau altfel: Bucurestiul este interesant pentru mine si pentru proiectele mele (Felix filmeaza un documentar despre arhitectura peticita a Bucurestiului – n.red.) tocmai fiindca vin dintr-un spatiu pe care l-as numi supracivilizat. Iar chestia asta poate fi foarte plictisitoare, credeti-ma. Pentru mine, situatia urbana din Bucuresti este un fel de vinatoare de comori, nu poti clasifica acest oras in sertarele obisnuite.
Am scris despre Bucurestiul meu intr-o insemnare de pe Bukres Blog, numita traffic, toned windows and identity. S-ar putea sa gasesti acolo citeva raspunsuri la intrebarile carora nu le pot raspunde acum, din lipsa de timp. Dar ma intorc in primavara, asta-i sigur.”