„In Statski sovietnik sint saxofon”, s-a plasat Mihalkov in „orchestra” regizorului rus Filip Yankovsky. In filmul Citeva zile din viata lui Oblomov, eroul insusi nu putea fi decit un trombon, iar firava sa iubita, o vioara. Secretul unei secvente perfecte e armonizarea „instrumentelor”. „La filmari e ca si cum ai lucra pe virfurile degetelor, un intreg complex care include repetitii, lumini, sunet, vodca… Actorii trebuie sa nu se mai teama unii de altii si sa ajunga la acea atmosfera de relaxare in care nu-i mai preocupa sa arate bine si sa aiba incredere in tine.”
Printr-un exercitiu care a pus la contributie si fantezia (sau lipsa ei) a celor citeva sute de „cursanti”, regizorul a demonstrat ca detaliile sint vitale in film, de la culoarea pantofilor, la cum e pieptanat parul si suflecata camasa. A adus doua perechi de pantofi, una pentru femei si una, de lac, pentru barbati. Cu doi voluntari asezati pe scena, in fata pantofilor, s-a desenat din public schema unei povesti posibile despre cei doi. „Ma intereseaza, dupa felul in care stau si dupa tipul de pantofi, ce fel de oameni sint. Cine sint ei si despre ce ar putea vorbi?”
Sufletul filmului e atmosfera
Din scenariu in scenariu, s-a ajuns la povestea a doi frati care se revad la un bordel. El vine s-o ia pe sora sa acasa, pentru ca parintii care au alungat-o sint grav bolnavi. „De la scenariu porneste un numar imens de detalii care ne permite sa introducem istoria personajului.”
Cuvintele n-au puterea gesturilor si a atmosferei in filmele sale. „Sufletul spectacolului sau al filmului e atmosfera. Cuvintul nu are nici o importanta. Nici una. E de mirare, nu? Cinci pagini de texte pot fi inlocuite de un gros-plan si o pauza bine gindita”, a spus Mihalkov. Ca o definitie a „atmosferei”, regizorul a amintit de repetitiile sale cu actori italieni la Piesa neterminata pentru pianina mecanica. „Le-am spus ca actiunea se petrece intr-o zi torida de vara. Ei au inceput sa-si faca vint si sa joace situatia, lucru ce nu mi-a convenit. A doua zi la repetitie, actorii s-au asezat pe scena, iar eu taceam si rasfoiam niste hirtii. Si-am stat asa 10, 20, 40 de minute. Intre timp, un actor a inceput sa citeasca ziarul, o actrita si-a scos andrelele si a inceput sa impleteasca, altii cascau plictisiti. Ajungind in acest moment, le-am spus: „Vedeti? Asta e o zi de vara”.
Despre Mihalkov se stie ca e dur pe platouri si pregateste minutios fiecare secventa, uneori zile la rind. Numai filmarile la Soare inselator au durat 14 saptamini, desi actiunea se petrece intr-o singura dupa-amiaza. Regizorul tine ca atmosfera sa fie perfect creata la filmarea scenei, iar energia actorilor sa treaca dincolo de ecran, in sala de cinema. „Niciodata un actor care lucreaza cu mine n-o sa se uite la ceas, pentru ca el e o particica din energia intregii echipe din platou, care s-ar destrama altfel. Daca face cineva asta, cu mine nu mai lucreaza.” Vital in „arhitectura” unui personaj de film este si gestul psihologic, explicat simplu de cineastul rus: „Intr-un fel isi intoarce privirea regizorul Mihalkov, cind e strigat, in cu totul altul tarul interpretat de actorul Mihalkov”.
„Sa nu spuneti ca «merge si asa»”
Expresivitatea filmelor lui Mihalkov sta si intr-un inteligent „truc” psihologic: activarea memoriei biologice a spectatorului, a acelor locuri comune din experienta noastra care pot fi exploatate filmic. „Energia erotica nu cere imagini pornografice, ci memoria biologica. Cei din sala construiesc ceea ce lipseste din ceea ce nu vedem. Si ceea ce construim noi singuri este mai puternic decit ceea ce vedem.” De altfel, subtilitatea si finetea constructiei unor astfel de scene vin si din experienta sovietica: „Cenzura sovietica m-a invatat sa prezint dragostea fara sa arat si organele genitale”. Teoria se verifica in toate filmele sale, inclusiv in Soarele inselator, unde Mihalkov este protagonistul unei scene de dragoste de o intensitate erotica extraordinara. Desi a marturisit ca „mie nu-mi place sa joc in filmele mele, cu placere joc doar in filmele altora”, si-a rezervat personaje in mai toate peliculele sale. Iar in filmele altora este lasat sa-si imbrace singur rolul, pe principiul „improvizatiei inteligente”. „Imi place improvizatia, dar numai aceea foarte bine pregatita. Una e cind un actor face improvizatie pentru ca nu stie textul, alta e cind actorul e atit de bine pregatit, incit poate dezvolta rolul.”
A incheiat master-class-ul cu un sfat si o critica la adresa cinematografiei contemporane: „Sa nu va mintiti niciodata si sa spuneti ca «merge si asa». Uitati-va cum se filmeaza in zilele noastre! Eu am 3-4 asemenea secvente proaste si cind le revad, imi pun mina la ochi. Ceilalti nu-si dau seama, insa eu da”.