Mai interesante decit rezultatele propriu-zise ale sondajului sint insa interpretarile pe care cotidienele centrale le-au dat faptului ca Adrian Paunescu este cel mai cunoscut om de cultura din patrie. „Ziua” a titrat in editia sa din 16 august: „Securism cultural”: „Un sondaj BCS releva ca Paunescu este perceput ca primul in topul personalitatilor culturale ale Romaniei, dar si in topul celor care au colaborat cu Securitatea”. Caci, intr-adevar, acelasi studiu arata ca 63% dintre romani il vad pe bardul de la Copaceni intre posibilii turnatori. Un scor „acceptabil” la aceeasi categorie a mai obtinut Corneliu Vadim Tudor (57%) – locul 7 in clasamentul personalitatilor culturale. In lumina acestor „descoperiri”, in cazul doamnei Musca (abia a 17-a intre culturnicii adorati), putem afirma fara mare teama ca va gasi indurare din partea vulgului, in ciuda linsajului realizat de intelectualitatea… din a doua parte a clasamentului. Apelul catre lichele al lui Gabriel Liiceanu (locul 10) a avut putin mai mult succes decit apelul catre nuntasi al Irinei Loghin (11).
Cristian Tudor Popescu, clasat al treilea in sondajul BCS, este prezentat in editia de miercuri a „Gandului” pe prima pagina. Specialistii de la Departamentul grafica au suprapus in fotosop chipul decupat al directorului peste prima pagina a ziarului (vezi foto). Iar redactorul de serviciu a adaugat urmatorul text: „Majoritatea celor care l-au desemnat pe Cristian Tudor Popescu drept cea mai importanta personalitate culturala au numit ziarul «Gandul» drept cea mai importanta creatie culturala a acestuia. Raspunsul acestora a plasat «Gandul» pe locul doi intr-un top al creatiilor culturale mentionate, devansind cenaclul Flacara al lui Adrian Paunescu”! Nu era destul ca ziarul figura intre opere de arta precum „Surprize, surprize”, „Sare si piper cu Stela si Arsinel”, „Teo” sau megaproductia „Cintarea Romaniei”, dar se mai si mindreste ca a devansat cenaclul care i-a dat nastere pustoaicei cu singe de vipera. Sigur, putem banui ca in spatele „loviturii de imagine” stau specialistii din Mediapro, care i-au mai sugerat cu putin timp in urma si „ministrului de externe” de la acelasi ziar, Bogdan Chirieac, sa apara in serialul „La Bloc”.
In general, figurile de pe sticla sint cele care domina in prezent mentalul romanilor. Dar aceasta propozitie nu poate tine singura de concluzie pentru barometrele de consum cultural sau la sondajele care se realizeaza periodic. Teo Trandafir si Traian Basescu se impletesc in clasamente halucinante cu Alexandru Arsinel, Constantin Balaceanu-Stolnici, Andrei Plesu. Si peste toti troneaza Adrian Paunescu, care nici macar nu mai este foarte prezent pe sticla televizoarelor. Lumea-l stie de colaborator si cu toate astea nu se indura sa nu ii recunoasca meritele de artist.
Un exercitiu interesant l-a mai reprezentat repartizarea „artistilor preferati” pe optiuni de vot. Astfel, peremista Loghin e iubita de alegatorii PSD, Corneliu Vadim Tudor se regaseste in preferintele a 8,3% dintre PNG-isti, in vreme ce Mircea Cartarescu pare a fi preferatul electoratului PD.
Sondajul, finantat de Fundatia Societatea Civila, a fost realizat in perioada 1-7 august, pe un esantion de 1.054 persoane, cu virste de peste 18 ani, in 66 de orase si sate din 39 de judete. Esantionul este reprezentativ pentru populatia adulta a Romaniei si are o eroare statistica de plus-minus 3,1%.