![](../images/numere/143/fanfest_face.gif)
Cianura Free Zone
Haos total. Corturi imprastiate, scene dispersate, coline umblate, placute cu Goa (uai! Goa din India?), punkeri atirnind, ecologisti hipioti, cataratori pe placi, inotatori in tauri, motoare de enduro cu noroi, mountainbike-uri chinuite, lume straina arsa de soare si un radio care emite reportaje ecologiste ciudate. FanFest doi (http://www.fanfest.ro/2k7/). Stiam ca se stringe mult popor. De peste tot din lume, de toate felurile, de toate culorile, cu preocupari diferite. Si anul asta ca anul trecut, fata suparata de pe site-ul oficial si verde te anunta ca urmeaza trei zile de distractie cu scop. De data asta insa cu taxa de campare, fortata de Primaria Rosia Montana. Iar coruptie, iar cumparare/vinzare de sentimente. Motiv in plus ca sa stim bine de ce ne aflam de fapt acolo. Gindim in perspectiva, intelegem ca exista valori mai presus de aurul ala care pentru multi locuitori a devenit un blestem. Inscriptia cu „Ana are aur. Gabriel, nu” e pe bune, iar cianura e un pericol al naibii de real. Nu poti cumpara orice.
Banii nu sint totul. Nu poti muta oseminte, darima biserici, distruge vestigii istorice unice in lume doar de dragul profitului. Sau? Sau da: cianurii, poluarii, tehnologiei avansate si isterice, profiti de trei lei. Apoi abia te miri de ce esti inundat, trasnit, infectat. Bine ca se spune ca Romania nu gusta cianura. Sper.
Noul Eldorado, vis canadian
De aceea salut initiativa, mai ales ca toate prestatiile artistilor sint benevole, iar festivalul este non-profit. Poate ar trebui insa pus accentul mai mult pe partea ecologica pentru a se pricepe mai clar ca FanFest nu este doar un festival de muzica si pe linga asta, ca anexa, si un protest ecologic initiat de niste tineri de la Greenpeace. Cu toate astea insa, recunosc ca m-am destins total mai ales la cortul Goa unde nu mi-a venit sa cred cit de autentic arata. Chiar ca-n India, doar ca, in loc de ocean, aveai in fundal un deal exploatat. Peisaj selenar, muzica de extraterestri, neoane, desene psihedelice, jonglerii cu foc, OM pictat, DJ de Goa-trance. Nemaivazind fenomene din astea la noi, m-am emotionat. La fel si la cortul de teatru si electro unde-mi aplaudam trupa de timisoreni si Dj-i anonimi sau la scena mare unde imi placeau Sensor. Dar reusesc sa ma scot din film la un moment dat ca sa vad de fapt ce trebuia sa vad demult: documentarul maghiar Uj Eldorado (Noul Eldorado).
Oameni care nu vor sa-si paraseasca locurile natale, oameni care zic ca nu au ce face cu o suma mare de bani, dar vor sa-si pastreze mormintele celor dragi, care nu isi lasa bisericile de izbeliste, care mai cred si in altceva decit in puterea banului, care afirma ca pentru ei aurul e blestemat. Si iar oameni: plecati cu banii pe case in buzunar, bucurosi ca vin canadienii sa investeasca cu cianura in Apuseni, mindri ca si-au ajutat copiii cu un leu. Dupa ei, potopul. „Unde sa ma mai duc acuma? La dracu!”, despre corporatii de aur si dezastre ecologice cu cianura de acum numai sapte ani, despre istorie cumparata cu dolari, despre coruptie si saracie, despre ochiul dracului si natura, despre viata si moarte. A lor, a ta si a pamintului. Pentru ca „Muntii nostri aur poarta…”. Si asa se desteapta constiinta.
Iti trebuie o coarda care sa vibreze la aceeasi rezonanta si esti ori pierdut, ori salvat. Tremur insa. Da, exista lucruri pe lumea asta de care vreau sa tin cont, stiu ca pot face un gest marunt ca sa schimb cursul istoriei, ca, uite, conteaza si pot opri un dezastru. Idealisme, Finding Neverland? Pentru ca iti da prin cap: tu ai venit la distractie, cu masini puternice, cu bani de spart, in timp ce oamenii din Rosia Montana isi asteapta deciderea sortii, impartiti in tabere, in saracie si dezorientare. Da investitiei, nu cianurii, da locurilor de munca, nu distrugerii naturii. Poate de data asta chiar se intimpla ceva. Film responsabil. Start.