Lumea teatrului e mereu imprevizibilă, iar când ești critic de teatru cu ceva vechime, așa ca mine, lista întâmplărilor bizare și amuzante se tot lungește. I s-a adăugat recent una, pur și simplu de nepriceput.
De ceva vreme, Teatrul Național din Iași a omis în repetate rânduri să-mi trimită comunicatele de presă și invitații la noile producții. Criticul de teatru, mai simpatic ori mai antipatic de la caz la caz, e în primul rând jurnalist, iar reflectarea spectacolelor prin ceea ce scrie extinde orizontul de informații al publicului. Orice instituție publică de cultură, dar și cele private, are nevoie de reacții critice, fie ele negative ori pozitive, cu efecte: pe termen imediat, stârnind atenția publicului și, eventual aducându-l la teatru ori consiliindu-l să n-o facă, dacă producția nu e demnă de interes; iar pe termen îndelungat, după ce producția va fi ieșit de pe afiș, așezând-o în neuitare, suplinindu-i fragilitatea temporală de a exista numai vreme de câteva ore pe seară preț de câteva sezoane, prin perenitatea cuvântului scris și a evaluărilor profesioniste.
TNI a decis unilateral să mă excludă din lista de presă
Cum ziceam, TNI a decis unilateral să mă excludă din lista de presă. Întâi, am zis că e un accident și mi-am anunțat eu intenția de-a vedea spectacolul. Mi s-a spus să nu mai sunt locuri. Ca să fiu sinceră, intrasem la bănuieli și-mă-ntrebam de ce, brusc, sunt evitată? Zic: „Păi o să-mi cumpăr bilet“, mi se replică: „Acum nu mai sunt bilete“. Era vorba atunci de-
spre un spectacol de studio, deci înțeleg. Dar de ce să nu merg la o altă reprezentație? Era complet neobișnuit, de parcă instituția încerca să ascundă o creație de ochiul și evaluarea unui critic! E drept, era regia colectivă a unei comedii minore, foarte jucată de companii independente, pentru că punerea în scenă nu necesită cheltuieli și nici imaginație prea multă, cu un comic apropiat de cel de televiziune, asigurat de personaje și de situațiile dramatice.
Figura s-a repetat și, cum am aflat dintr-un cotidian că o nouă producție este prezentată public în aceste zile, reiau seria de mesaje și telefoane, repun la dispoziția TNI coordonatele la care pot fi găsită, că poate s-au rătăcit.
Unul dintre clișeele exprimate frecvent în lumea artistică în privința criticilor este că acești „paraziți“ ai creației nici măcar nu-și cumpără bilet. E o prejudecată a creatorilor încondeiați, reflex al unor frustrări, și ele explicabile din punct de vedere uman. Peste tot există cutuma biletelor de favoare rezervate presei, pentru că rostul principal al cronicarului este să conecteze lumea teatrului și cea a publicului căruia i se adresează, conexiune în absența căruia ea, arta vie nu ar putea exista. Cum ar arăta o sală de teatru goală și o mână de actori care joacă pe scenă doar pentru ei?
Îi creditez pe cei de la TNI cu bună-credință, îmi țin în frâu suspiciunea, dar cum Iașul nu e nici New York, nici Paris, poți număra pe degete criticii de teatru din urbe, iar eu nu sunt chiar o persoană de care să nu dai ușor dacă vrei, așa că nici nu puteam să nu intru la bănuieli. Fiindcă tot am pomenit două metropole teatrale ale lumii – New York și Paris –, să precizez că acolo am beneficiat de bilete de favoare, că orice teatru de pe planetă are locuri rezervate criticilor și e încântat să se scrie despre ei. La TNI mi se spune că e „doar o avanpremieră“, iar criticii vor fi invitați în luna mai. Așa a decis direcțiunea!
Direcțiune – Cristian Hadji-Culea, care semnează și regia și o parte din scenariu, căci mă refer la Teatru de război, un proiect consacrat Centenarului Unirii de la 1918. Și iată cum Teatru de război devine un titlu premonitoriu în micul meu „război“ cu o instituție publică de cultură care în anul Centenarului, la un spectacol pe tema Centenarului (toate Naționalele din țară au obligatoriu – Ministerul Culturii dixit!- un asemenea titlu în repertoriul lui 2018, primind finanțare specială), evită presa de specialitate.
Am decis să redevin spectator obișnuit
Îmi susțin în continuare argumentația întrebând cum se face că publicul obișnuit poate veni la „doar o avanpremieră“, dar cel specializat, numai peste două săptămâni? Cu jumătate de gură mi se explică că ar mai fi ceva de lucru, că nu e gata, că sistemul acesta de avanpremiere se practică și-n Occident. Știu prea bine asta, dar în lumea teatrală așezată, aceea care-și respectă publicul, profan sau expert, repetițiile generale cu public și avanpremierele au loc cu câteva zile înainte de premieră și nu la un interval de două-trei săptămâni, iar eventualele modificări sunt minimale. Și da, în străinătate criticii nu participă sau, dacă vin, sunt rugați să nu scrie. Deși nu l-am crezut, am acceptat argumentul TNI și, insistând să merg la avanpremieră, am promis, în spiritul lui, că nu scriu. Mi s-a repetat: „Vă așteptăm în luna mai“.
Am decis atunci să redevin spectator obișnuit și mi-am cumpărat bilet la avanpremieră. Întâmplare sau providență, am primit rândul 1, locul 1. Așa că am fost prima care-a văzut spectacolul. Glumesc.
Mă frământă aceeași întrebare: dacă pentru publicul larg Teatru de război e finalizat și i se vând bilete, pentru mine, critic teatral, de ce va fi gata doar peste trei săptămâni? Am identificat mai multe posibile răspunsuri: pentru plătitorii de bilete e bun și așa, negata, că tot nu-și dau seama? E ca și cum ți-ai cumpăra o cămașă căreia îi lipsește o mânecă ori gulerul, dar producătorul ți-o vinde pretinzând că e o cămașă. E lipsă de respect față de publicul datorită căruia există fiecare instituție teatrală și nedemnă de un așezământ de rang național. Îmi închipui că, dacă e ferit de ochii criticilor, mai mult ca sigur în următoarele două-trei săptămâni un interval generos ca întindere în economia realizării unui nou spectacol, se va repeta și se vor mai face modificări, atunci care va fi, de fapt, forma lui definitivă? Cea de acum ori cea din viitor? Cine a vizionat ce versiune?
Așa cum s-a prezentat la avanpremieră, Teatru de război e un spectacol pe care nu-l pot recomanda, întrucât calitățile sale artistice nu se ridică la nivelul intențiilor proiectului. Cronica spectacolului, în numărul de săptămâna viitoare.