Anul ăsta, 2018, m-a impresionat plăcut. Recunosc că nu mă așteptam la asta – nu ca român, trăitor în țara oligarhiei de stat. Au fost atâtea lucruri care m-au surprins și m-au emoționat, că îmi vine greu să mi le amintesc pe toate așa, deodată.
Dar, ca de obicei, primele care îmi vin în minte sunt surprinzătoarele mișcări politice de la noi – nu toate au fost bune, nu toate ne-au bucurat sufletele, unele au fost chiar triste, dar, pe ansamblu, am avut cu toții de câștigat. Mai întâi a fost, evident, marea schimbare de guvern de la începutul anului, când am văzut cum PSD și imposibila strânsură ALDE au înțeles într-un sfârșit că vor câștiga mai mult pe termen lung dacă vor miza pe oameni competenți. Nici nu-mi vine să cred că scriu așa ceva într-un context pesedist, dar de atunci, de la începutul anului, avem cel mai bun guvern pe care l-a dat România în ultimii treizeci de ani (și, dacă ne gândim că înaintașii pesediștilor, comuniștii, nu s-au prea omorât cu competența, cel mai bun guvern al României republicane din toate timpurile). Nu mai țin eu minte acum toți miniștrii, mai ales că s-au tot schimbat, ca scutecele bebelușilor, dar au făcut treabă bună. Au modificat codul fiscal, au reorganizat plata contribuțiilor obligatorii pentru asigurările sociale și sistemul de sănătate, au susținut administrațiile locale și, înainte de orice, au început să reconstruiască de-a binelea infrastructura. Când scriu aceste rânduri, s-au deschis vreo trei autostrăzi aflate în lucru de zeci de ani – nu mai țin minte care, fiindcă nu am mașină, și nu vreau să caut tocmai acum pe Google –, câteva linii de cale ferată ce leagă marile orașe au început să fie refăcute urgent și s-a elaborat un Master Plan pentru reabilitarea și dezvoltarea întregii rețele de transport din România. În sfârșit!
Eficiența asta – de ce să n-o spun: neobișnuită – a fost și consecința genialei și generoasei mișcări a alianței PSD-ALDE de la începutul verii, când, după consultări îndelungi cu președintele Iohannis, a decis să invite la guvernare partidele de opoziție, creând astfel un guvern de uniune națională autentic. Lucru de mirare, dar de ce să nu ne bucurăm și noi, românii, de minuni?
Mulți români s-au bucurat, ușor răutăcios, atunci când a început valul de condamnări în marile dosare ale oamenilor politici și afaceriștilor conectați la bani publici. Vă amintiți foarte bine, nu e cazul să insist. În prezent stau în închisoare și-și ispășesc pedepsele de opt-zece-cincisprezece ani vreo șaizeci de nume grele, plus câteva sute de complici mai mărunței. Singurul personaj de anvergură care n-a apucat să fie judecat a fost însuși președintele PSD, care – țineți minte – a fost împușcat în august de o echipă de asasini profesioniști aduși din străinătate. Din fericire, Domnia Sa a scăpat cu viață, numai că de atunci zace în comă indusă de patru luni. Medicii teleormăneni au declarat că sunt optimiști, deși nu e tocmai limpede ce înseamnă asta.
Tot dintre veștile bune din 2018, mi-a rămas în minte acel raport al Institutului Național de Statistică unde se arată că ritmul emigrației s-a redus serios în a doua jumătate a anului, ba chiar există unele tendințe timide de revenire a românilor în țară. M-aș hazarda să spun că a crescut și natalitatea, dar asta, evident, o să se vadă abia în 2019, conform ritmului natural.
Iar pentru noi, scriitorii, cea mai bună veste este aceea că anul acesta consumul de carte a sporit surprinzător, cu aproape o treime, față de 2017. Nu e doar o măruntă satisfacție egoistă: ne-am cam săturat să fim văzuți drept proștii Europei, țara cu cea mai mică aplecare spre carte și spre lectură de pe întreg continentul. E încurajator să vezi că națiunea se deșteaptă și altfel decât în imnul național.
Așadar, pe ansamblu, 2018 a fost un an bun pentru România. Deși probabil că e inutil, o să precizez că toate astea s-au întâmplat într-un an paralel din statul paralel, cel finanțat de miliardarul George Soros și de oculta lui organizație. În țara în care trăim noi lucrurile și-au urmat cursul lor firesc. Nu că m-aș fi așteptat la altceva. Îmi pare rău doar că nu am sărbătorit cu mai multă însuflețire și cu mai puțin festivism împlinirea celor o sută de ani de la Marea Unire. Fiindcă, după cum evoluează România în ultimele decenii, mă tem că o altă aniversare rotundă nu mai apucă.
Un comentariu
Domnule Gheo,
Sa aveti parte de un an 2019 cu bucurii nenumarate, copiii si sotia sa fie principala lor sursa dar si in viata dumneavoastra artistica sa aveti parte de inspiratie, ceea ce ne va bucura si pe noi, cititorii dumneavoastra!
La multi ani!
Dana Popescu