Mona Lisa avea probleme cu tiroida, de aceea tonul picturii este atât de cald, iar mâna ei un pic umflată. Mona Lisa avea probleme de retardare psihomotoare, de aceea zâmbetul ei este misterios. Mona Lisa a fost pictată de un Leonardo cu o ușoară urmă de strabism, de aceea are statut de capodoperă. Sunt toate concluzii ale mai multor cercetări pe una dintre cele mai discutate picturi din lume. Iar în 2019 a apărut una nouă.
„Efectul Mona Lisa“ este ceva ce experimentăm aproape de fiecare dată când ne uităm la o fotografie sau un portret. Este impresia că ochii persoanei din imagine te urmăresc, indiferent de unghiul în care te uiți la ea. Numele efectului a fost inspirat de pictura celebră a lui Leonardo da Vinci și senzația că Mona Lisa își urmărește vizitatorii cu acea privire misterioasă. O echipă de cercetători din Germania a confirmat că efectul există, dar că nu se aplică și picturii care i-a dat numele.
Din punct de vedere științific, impresia că suntem urmăriți de o imagine apare atunci când personajul privește direct în față sau cu o deviație la stânga sau la dreapta de maximum cinci grade. Efectul este confirmat pentru numeroase opere de artă și fotografii. Dar doi cercetători s-au gândit să testeze ipoteza și pe celebra pictură italiană. Au rugat 24 de persoane să se miște printr-o cameră, mai aproape sau mai departe de un o replică de înaltă definiție a picturii și să țină o riglă în dreptul privirii. Apoi, marcând exact punctul în care privirea Mona Lisei se întâlnea cu rigla în peste 2000 de situații, au conchis că privirea misterioasei doamne cade la 14,4 grade față de privitor. Încă un mit dărâmat.
Mona Lisa este, probabil, cea mai studiată pictură a lumii. O căutare după lucrări științifice cu numele Mona Lisa generează rezultate precum „Paralizia Bell: soluția misterului picturii Mona Lisa, de Leonardo da Vinci“, „Cameră multispectrală și ecuația transferului radiației folosit pentru a realiza efectul sfumato în Mona Lisa“, „Xantelasme și lipom în Mona Lisa“ sau „Efectul privirii Mona Lisa ca o măsurătoare obiectivă a percepției cospațialității“.
Sfumato este o tehnică de pictură în care tranziția dintre nuanțe pare în ceață, astfel încât simulează felul în care vedem ceva asupra căruia nu ne concentrăm. Xantelasmele sunt acumulări de grăsime în jurul ochilor, iar autorii acelei lucrări au demonstrat că Leonardo da Vinci pictase boala hiperlipidimiei încă din anul 1506, prima prezență în documente a acestei boli apărând abia în 1851.
Informații mai vechi spun că Leonardo da Vinci a pictat-o pe Mona Lisa în timp ce își petrecea nopțile în spitalul Santa Maria Nuova, observând cum se comportă mușchii și nervii cadavrelor. A fost atent la mușchii din jurul gurii, în special cei implicați în formarea zâmbetului. Se pare că și-ar fi aplicat concluziile în realizarea picturii. Un alt studiu din revista „Nature“ al felului în care a fost realizat zâmbetul spune că „grosimea stratului de pigment maroniu peste obrajii Mona Lisei variază ușor, de la 2-5 micrometri la aproximativ 30 de micrometri acolo unde umbra este cea mai puternică“. Mișcările de penson au fost în mod intenționat neregulate, astfel încât pielea să pară cât mai realistă.
Pictura care a inspirat atât de multă știință nu poate decât să zâmbească. Dar nu la noi, ci 14,4 grade mai la dreapta.