Anul 2007 a adus mai multi bani pentru cultura in general si, pe fondul unui context politic favorabil datorat intrarii Romaniei in UE, am remarcat destul de multe participari romanesti la evenimente internationale respectabile.
Pavilionul Romaniei de la Bienala de la Venetia a aratat bine si a fost remarcat in citeva dintre cele mai prestigioase reviste de arta internationale. Curatorul Mihnea Mircan, in colaborare cu Fundatia Plan B de la Cluj, a organizat expozitia Low-Budget Monuments in care a analizat conditia monumentului contemporan dintr-o dubla perspectiva, a politicilor de glorificare sau comemorare a unor personalitati sau evenimente si a celei de asimilare a monumentului cu un instrument artistic autonom, care nu serveste retoricilor oficiale. In spiritul low-budget al proiectului, catalogul s-a metamorfozat intr-un ziar cu contributii vizuale si teoretice privind statutul monumentului contemporan. Tiparit intr-un tiraj mare, ziarul a putut fi luat gratuit de toti vizitatorii pavilionului.
La a treia editie a Bienalei de la Praga, o atentie speciala a fost acordata Scolii de pictura de la Cluj, in contextul interesului crescut pentru artele plastice, iar curatoarea Simona Nastac a organizat o expozitie cu citiva dintre artistii semnificativi ai momentului. Chiar daca pentru multi aceasta bienala este controversata din cauza atitudinii organizatorilor sai de la revista „Flash Art”, ea este totusi un eveniment international care scaneaza productia artistica din Europa Centrala si de Est.
Galeriile private din Bucuresti si Cluj au devenit tot mai vizibile
Expozitia personala de la MOMA (Modern Museum for Modern Art) New York a lui Dan Perjovschi este cel mai mare succes personal al unui artist contemporan roman. Cu tenacitate si inteligenta, el a reusit in ultimii ani sa devina un artist international care expune in cele mai prestigioase institutii de arta din lume, lucru foarte rar pentru un artist venit din Est… La Bucuresti, la MNAC, in aceasta vara am consemnat expozitia Multumesc pentru aceasta zi minunata a lui Stefan Constantinescu, un artist roman care traieste la Stockholm. In filmele sale el vorbeste despre idei umaniste si solidaritate, despre viata romanilor in comunism vazuta de pe bancheta din spate a Daciei 1300, simbolul „prosperitatii” noastre de acum citeva decenii, investigind felul in care experienta si memoria sint mediate cultural.
In 2007 galeriile private din Bucuresti si Cluj au devenit tot mai vizibile, fapt care arata ca piata de arta contemporana romaneasca este in crestere. Succesul galeriei Plan B din Cluj, care a reusit sa se expuna la tirgul de arta Armory Show de la New York, arata ca un management inteligent si activ poate impune artisti pe plan international, precum Victor Man, Ciprian Muresan si Cristi Pogacean.
Proiectul Public Art Bucharest al curatorului german de origine romana Marius Babias a pus in discutie felul in care arta poate sa isi gaseasca o functie critica in sfera publica. Proiectul, bine structurat, a reprezentat un discurs transdisciplinar intre arta, arhitectura, dezvoltarea urbana, educatia si cultura tinerilor, in societate si sfera publica. Chiar daca raspunsul audientei a fost limitat, cred ca acest proiect este un prim pas catre o analiza lucida a functiilor si a statutului artei contemporane independente de piata comerciala.
Scena romaneasca este intr-un proces de maturizare si afirmare internationala
2007 a fost anul ICR. Prin aducerea unor personalitati de prestigiu la conducerea Institutelor Culturale Romanesti din marile capitale ale lumii care au reusit sa penetreze cultural si prin alocarea unor bugete semnificativ marite, cred ca artistii romani au avut mai multe sanse de a fi prezentati in lume.
Spre deosebire de anii anteriori, cind putinii bani pentru cultura se dadeau pe criterii clientelare ori politice, in prezent, majoritatea artistilor romani semnificativi au fost sustinuti financiar pentru a expune in afara tarii. Proiectele initiate de ICR-urile din New York, Londra sau Stockholm au fost gindite profesionist si au depasit conditia unor manifestari propagandist-birocratice, scaldate cu vin si piscoturi si care atrageau doar emigratia romaneasca.
Cred ca scena romaneasca, chiar daca e in continuare mica, este intr-un proces de maturizare si afirmare internationala. Ramine de vazut cum reuseste sa devina relevanta si in context local, unde lipsa institutiilor specializate face ca sa nu existe un public larg. In urmatorii ani, centrele ori institutele de arta contemporana, daca vor aparea – iar circumstantele economice sint favorabile –, vor avea un rol capital in transformarea artelor vizuale romanesti dintr-o „mica afacere de familie” intr-un fenomen cultural cu impact semnificativ.