Richard Ford a fost capul de afiș la cea de-a VII-a ediție a FILIT. Întâlnirea cu acesta a avut loc vineri, 4 octombrie, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri“ Iași. Cea de-a doua Seară FILIT a fost prezentată de jurnalistul Cătălin Sava, iar gazda serii a fost scriitorul, criticul literar și traducătorul Marius Chivu. A fost un eveniment cu totul și cu totul special, genul acela de discuție savuroasă, cu doze perfecte de umor, căldură și miez.
Richard Ford este unul dintre cei mai apreciați scriitori americani contemporani. Născut în 1944, în Jackson, Mississippi, a publicat șapte romane, trei volume de proză scurtă și un volum de memorii. Dintre toate, în limba română i-au apărut până în prezent Cronicarul sportiv (1986, Humanitas Fiction, 2008, trad. Irina Negrea), Ziua Independenței (1995, Humanitas Fiction, 2009, trad. Iulia Gorzo), Rock Springs (1987, Black Button Books, 2017, trad. Marius Chivu), Femei cu bărbați (1964, Vellant, 2018, trad. Vali Florescu), Între ei: amintiri despre părinții mei (2017, Black Button Books, 2019, trad. Anca Dumitrescu), Viață sălbatică (1990, Black Button Books, 2019, trad. Anca Dumitrescu și Elena Marcu). Este cunoscut și pentru faptul că este primul scriitor care a primit în același an atât Premiul Pulitzer, cât și PEN/ Faulkner Award for Fiction, pentru romanul Ziua Independenței. Al treilea volum al seriei, The Lay of the Land (2006), a fost tradus la Humanitas Fiction, dar încă nu a fost publicat.
Sprințar, cu simțul umorului, firesc, deschis, Richard Ford și-a cucerit pe loc publicul român, care nu numai că l-a primit călduros, ci a și reacționat constant la tot ceea ce spunea, a aplaudat, a râs, i-a adresat întrebări. Iar Marius Chivu a ghidat cu măiestrie această călătorie, reușind să scoată la suprafață tot soiul de confesiuni inedite de-ale scriitorului american. Astfel, în timpul celor aproape două ore petrecute pe scena Naționalului ieșean au fost atinse extrem de multe subiecte, de la copilărie, părinți, iubire, relația foarte apropiată cu soția sa, Kristina, la scris (de exemplu, are tot timpul la el, în buzunarul de la piept, un carnețel în care își notează ideile care îi vin), roman sau proză scurtă (apropo, Ford consideră că The Communist este cea mai bună povestire de-ale sale), memorii, competiție, următoarea sa carte (a cincea cu protagonistul Frank Bascombe, care va fi în contextul Americii de astăzi), administrația Trump (pentru care și-a manifestat antipatia și pe care a criticat-o dur), frici (a mărturisit că are o singură temere, să nu aibă o viață prea lungă), prietenie (Ford a vorbit despre legătura sa cu Raymond Carver, de pildă, de la care spune că a învățat, printre altele, cum să fii faimos și totuși să rămâi tu însuți, firesc și fericit), încălzirea globală (ferm, scriitorul a făcut apel la acțiune pentru o lume mai bună pentru cei care vin), arme etc.
Copilărie, părinți, soție – eliberare
Discuțiile au debutat cu copilăria lui Ford. Autorul afirma că a fost una „chiar foarte fericită. La un moment dat, văzându-i surprinși pe cei din jur că spun asta, am început să mă întreb dacă nu cumva reprim vreo amintire“, încheie el râzând.
Dislexic, Ford a citit prima sa carte „serioasă“, Absalom, absalom! a lui William Faulkner, la vârsta de 19 ani. Până atunci, citise cărți mai ușoare, literatură pentru copii. Adaugă: „Tatăl meu nu a citit niciodată vreo carte, iar mama citea bestselleruri. Probabil a crezut că nu eram interesat să le citesc. Și nu eram. Ea se baza pe școală ca să mă învețe să citesc, iar eu eram încet, foarte încet“.
Cu acest context în minte, Marius Chivu l-a întrebat care erau șansele ca tocmai cineva ca el să ajungă un scriitor de un asemenea calibru. Autorul a răspuns monosilabic: „Zero“. A dezvoltat după aceea, precizând că o importanță foarte mare a avut-o moartea tatălui său, pe când avea 16 ani: „un act eliberator al vieții mele care a făcut lumea să pară mai deschisă. (…) E pur și simplu trist și tragic că și-a pierdut viața la 55 de ani. Dar a fost ceva care a avut un efect eliberator asupra mea. E ceva atunci când tatăl îți moare în brațe, iar mama e pierdută într-un fel… acele momente (…) sunt instructive. (…) Am fost foarte trist să-mi pierd tatăl, l-am iubit pe tata foarte mult… dar, pentru mine, este pur și simplu o jale în care se amestecă multe“.
Părinților săi le-a dedicat un volum de memorii. „S-au iubit în așa fel încât eu am fost mereu pe locul al treilea. Nu am resentimente, nu-mi doresc să fi fost altfel. A fost important pentru mine să înțeleg asta“, a spus el și a completat: „Eu am intervenit între părinții mei“. Despre tatăl său povestește că „era un om obișnuit. Nu l-am avut prea mult timp în preajmă, nu a fost la fel de prezent în viața mea ca mama. Mi-au trebuit 50 de ani ca să acumulez material brut despre el, să mă gândesc cum o să pot, de fapt, să încadrez povestea pe care o spuneam despre viața lui. Dar a fost o bucurie și o mare ușurare să scriu despre tata“.
În strânsă legătură cu acest lucru, scriitorul american afirmă că îi place să scrie despre lucruri obișnuite pe care nimeni nu le-a abordat până atunci – „Uită-te la asta, nu ai mai văzut așa ceva. Nimeni nu ți-a zis că e important, îl vezi zilnic. Poate o să îți dai seama că e mai important decât credeai. Atunci ai putea crede că și viața ta e mai importantă decât credeai“. Cât despre viața lui fără copii, Ford a declarat, simplu, că este una reușită: „Și, dacă singurătatea este o boală, povestea este leacul”.
De aici și până la a aminti de Kristina, soția sa, nu a fost decât un pas. Ford consideră că actul de eliberare de la moartea tatălui său a fost continuat de aceasta: „M-a eliberat mai mult decât orice altceva. Pur și simplu, prin caracterul ei“. Cei doi sunt căsătoriți de 51 de ani, iar relația lor e specială, similară celei pe care părinții săi au avut-o. Marius Chivu a îndrăznit, prin urmare, să pulseze: „Kristina a fost ultima iubire. A fost și prima?“. Ford a răspuns elegant, cu zâmbetul pe buze: „Asta e o întrebare foarte personală! Da!“. Apoi, a completat: „Am crezut mereu că o căsătorie e pentru totdeauna“. De altfel, autorul vorbește foarte des despre Kristina și cât de mult a însemnat aceasta în cariera lui literară, dar nu a scris și nu va scrie niciodată despre ea.
Fragmente despre literatură, scris, competiție și credință
„Îmi place cel mai mult când sunt în mijlocul unei cărți – când ai cam uitat începutul și nu prea știi încă cum se va termina. Ai atâtea posibilități să faci lucrurile cum trebuie, să le faci mai bune… E momentul în care poți să fii cu adevărat prezent.“
„În funcție de câtă energie cred că am, decid ce voi scrie: proză scurtă sau roman.”
„Lumea nu are nevoie de multe cărți de-ale mele, ci de câteva, dar bune. Asta e prioritatea mea. Dacă faci lucrurile rapid, de obicei nu ies prea bine. Așa că nu fac nimic pe fugă. Așa funcționează creierul meu.“
„Nu mă gândesc niciodată că volumele mele sunt mai bune decât ale altcuiva. Pentru mine a însemnat mai mult să îi pot spune lui John Updike cât de mult mi-a plăcut una dintre cărțile lui decât să mă compar în vreun fel cu el. Nu pot concura cu alți scriitori.“
„Pentru mine, singura credință este imaginația. Imaginația este dovada că există lucruri nevăzute.“
1 Trackback