În 2019, francizele au continuat să umple vistieria Hollywoodului (aproape toate filmele din top tenul american și de peste tot în lume sunt francize), dar cineva ca Martin Scorsese a spus în sfârșit răspicat că filmele Marvel nu sunt cinema, ci un soi de parc de distracții.
Afirmația a stârnit valuri atât de înalte, încât Scorsese a revenit asupra ei într-un articol din „The New York Times“: https://www.nytimes.com/2019/11/04/opinion/martin-scorsese-marvel.html. Articolul merită citit. În sfârșit cineva cu autoritate în istoria cinemaului spune clar: „Din păcate, există acum două zone separate – divertismentul audiovizual global și cinemaul. Ele se suprapun din când în când, dar din ce în ce mai rar. Teamă mi-e că dominația financiară a primului va marginaliza și diminua tot mai mult existența celuilalt“.
Nu doar în multiplexurile din România prioritate au francizele, iar cinematografele independente sunt mai rare ca niciodată, streamingul căpătând o tot mai mare autoritate. Ironia face că Netflix, una dintre rețelele de streaming principale, a produs cel mai recent film lui Scorsese, The Irishman, mostră de cinema pur-sânge și omagiu adus unei epoci revolute. Pentru că, mai spune Scorsese, în ultimii 20 de ani s-a întâmplat cel mai rău lucru posibil (și s-a petrecut treptat): s-a „eliminat riscul“. „Multe filme de azi sunt produse perfect manufacturate pentru consumul imediat. Multe sunt realizate de echipe de oameni talentați, dar le lipsește ceva esențial în cinema: viziunea unificatoare a unui singur artist“, mai spune cineastul.
Poate că vorbele lui Scorsese ar putea explica parțial succesul surprinzător la marele public și la o parte a criticii avut de Joker (de Todd Philips), care la americani e pe locul 9 în box-office-ul anului trecut, iar la noi chiar pe locul 3. Joker poate da impresia de complexitate psihologică și intelectuală unui public educat cu francize și care n-a auzit de Taxi Driver (de pildă). Dar poate că și gusturile criticii sunt pervertite (tot treptat) de această imensă mașinărie de făcut bani care e Hollywoodul. Când trebuie să vadă și să scrie ani la rând despre atâtea producții formatate, n-ar fi de mirare să le înceapă și criticilor să le scârțâie softul, ca să zic așa.
Vloggeri și vlagă
În România, filmele comerciale încep și ele să prindă tot mai mult zaț, dar calitatea lor artistică e încă dubioasă. Comedia sexy pentru adolescenți Oh, Ramona! (de Cristina Jacob) se află pe locul 11 în topul general din 2019 cu 5.094.311 RON încasări și 260.531 bilete vândute (potrivit Cinemagia), în timp ce 5GANG: Un altfel de Crăciun, debutul în cinema al vloggerului Matei Dima, lansat în 27 decembrie 2019, a săltat până pe locul 13 în topul general în doar două săptămâni, cu 4.677.738 RON încasări și 247.617 bilete. Dacă Oh, Ramona! mângâia orizontul de așteptare al publicului hrănit cu filme în engleză, precum și piața din afară, 5GANG: Un altfel de Crăciun exploatează popularitatea trupei autohtone de vloggeri 5GANG, dar e marketat ca film de familie, cu mesaje sociale pozitive. E de presupus că cei care merg să-l vadă sunt tot fanii 5GANG, nu familii întregi.
Foarte bine s-a clasat Maria, Regina României, care a făcut 150.033 spectatori în nouă săptămâni, clasându-se pe locul 25. Producția românească regizată de britanicul Alexis Sweet Cahill cu actori români și străini în distribuție e printre singurele încercări din ultimii ani (dacă nu prima) de a face un soi de cinema comercial de bun-simț și lipsit de accentele vulgare care pentru unii producători sunt obligatorii pentru succesul la public. Succesul lui Maria, Regina României se datorează însă în mare măsură curiozității și interesului spectatorilor față de subiect.
În replică, La Gomera, filmul intenționat mai comercial al lui Corneliu Porumboiu, dar primul cu care a fost în Competiție la Cannes, a vândut în 2019 doar 30.351 bilete (e pe locul 101), iar Monștri., debutul remarcabil al lui Marius Olteanu, a fost văzut de un număr infim de oameni, 6.774 (în ciuda ineditei campanii de promovare). Ca o comparație, cel mai bun film din 2018 (după părerea mea), Burning (de Lee Chang-dong), a rulat la noi în 2019 cu doar 1.335 de spectatori, deși a fost precedat de ecoul pozitiv avut cu un an în urmă la Festivalul de la Cannes.
În total 30 filme românești (inclusiv coproducții minoritar românești) au fost lansate în cinematografe în 2019, dintre care un număr substanțial au fost documentare.
Ce ar spune un Scorsese autohton despre situația în care, și la noi, multiplexurile resping orice film (nu doar românesc) care nu face profit în prima săptămână? Că vloggerii, bloggerii și prostul gust vor cuceri până la urmă cinemaul? Deja la avanpremierele pentru presă unii distribuitori nici nu mai invită critici, doar bloggeri și vloggeri cu audiență. Valorile tind azi să se amestece peste tot și toată lumea are impresia că se pricepe la orice, dar în România tabloul e mult mai provincial decât în alte părți.
Ar mai trebui spus că 2019 a marcat, prin singurul concurs de proiecte cinematografice organizat de Centrul Național al Cinematografiei (CNC), o reîntoarcere la anii ’90, când proiecte îndoielnice semnate de scenariști și regizori îndoielnici au câștigat finanțare de la comisii formate la rândul lor din profesioniști îndoielnici. CNC continuă să încerce să împace pe toată lumea, în loc să promoveze doar valoarea.
2019 a fost un an bun pentru producțiile străine care s-au filmat în România, beneficiind de nou-lansatul program de cash rebate. Printre acestea s-au numărat Violence of Action de Tarik Saleh cu starurile Ben Foster și Chris Pine, Voyagers de Neil Burger, cu Colin Farrell și Lily-Rose Depp (ambele turnate cu sprijinul firmei românești Icon Films), precum și un episod din sezonul trei al serialului Killing Eve, filmat în România cu sprijinul firmei Alien Films Entertainment.
Demarat spre sfârșitul anului, programul de film din cadrul Europalia, organizat de Institutul Cultural Român și curatoriat de Andrei Tănăsescu, propune publicului european o amplă retrospectivă a cinemaului românesc și un punct de vedere profesionist asupra situației prezente.
Pe lângă filmele lui Porumboiu și Olteanu pomenite mai sus, 2019 a fost anul imensului succes al scurtmetrajului Cadoul de Crăciun, de Bogdan Mureșanu, care după o impresionantă listă de premii și festivaluri a ajuns până pe lista scurtă de la Oscaruri, unde sperăm că va fi nominalizat (vom afla în 13 ianuarie). Mureșanu imaginează în Cadoul de Crăciun un moment din preajma lui decembrie 1989, când un copil îi scrie lui Moș Gerilă rugându-l pentru tata să-l omoare pe „Nea Nicu“.
Tot în 2019 a fost lansat noul documentar al lui Alexander Nanau colectiv, care vorbește despre corupția din sistemul de sănătate din România, expusă ca o rană supurantă după tragedia din clubul Colectiv. Filmul a avut premiera mondială în afara competiției la Veneția, fiind primul documentar românesc de lungmetraj selecționat la Veneția. Va ajunge pe ecranele din România în 2020, Nanau preferând să-l vândă și lanseze întâi în teritorii mult mai importante. Filmul a fost deja vândut în America de Nord, Franța și Marea Britanie. La Gomera a fost vândut după premiera avută în acest an la Cannes în aproximativ 30 de teritorii din întreaga lume, fiind cel mai mare succes de vânzări pentru Porumboiu până acum.