2019 nu-i doar un an în bilanț. Sunt trei decenii. Presiunea simbolică a celor treizeci de ani de la Revoluția din Decembrie 1989 mă aruncă inevitabil cu gândul într-un arc istoric în care 2019 e doar un rezultat al lui 1989.
Până la urmă însă a fost un an relativ banal pentru România. Nu m-a impresionat, nu m-a surprins (decât pe alocuri), nu mi-a dat senzația unei cotituri radicale – a fost mai degrabă anul căldicel al schimbărilor care nu schimbă mai nimic. Poate mă înșel, dar, privind retrospectiv curgerea celor treizeci de ani de la căderea comunismului, cred că transformările produse în societatea românească – atâtea câte au fost – au fost mai degrabă efectul contaminărilor geopolitice, al modelor, circumstanțelor, intereselor private și, nu o dată, al biologiei (mai mor unii, mai vin alții). Însă un proiect postcomunist coerent, o direcție de evoluție a țării, n-am avut și nici nu pare probabil să avem. Din 1989 în 2019 am mers după cum ne-a împins valul, iar când nu ne-a împins, am stat. Schimbările au venit peste noi cam cum au venit, în decursul timpului, radioul, șoseaua asfaltată, toaleta cu apă curentă și gândacii de Colorado – iar noi le-am dus bucuroși pe toate când s-a putut. (Cu toaletele cu apă curentă e mai greu.)
Anul trecut n-a fost cu nimic diferit și prin nimic semnificativ. Sună paradoxal, de vreme ce în România politică s-au petrecut schimbări importante: atotputernicul președinte al Partidului Social-Democrat, conducătorul de facto al României, a fost condamnat la închisoare cu executare, PSD a pierdut guvernarea în favoarea liberalilor, iar președintele Klaus Iohannis a fost reales în funcție cu o majoritate zdrobitoare. Atâta doar că am avut senzația că revăd o piesă jucată cel puțin încă o dată pe o scenă politică ternă. Nici social-democrații nu păreau să jelească prea tare pierderea președintelui lor teleormănean. Iar venirea la guvernare a Partidului Național-Liberal a scos iarăși în prim-plan figuri și discursuri lemnoase, de gardă veche și ineficientă. În plus, unora le-a reamintit că nu demult actuala putere liberală pășea braț la braț cu adversarii lor crânceni de azi în Uniunea Social-Liberală, unde apărea prin fundal și domnul Iohannis. Măști vechi, piesă veche. Faptul că Liviu Dragnea a pierdut puterea (și, totodată, și-a pierdut libertatea) mi se pare doar un semn că lecția Ceaușescu a fost bine învățată: nimeni nu-și mai dorește un autocrat. După treizeci de ani, România politică se mulțumește cu oligarhia. Asta e tot, restul sunt jocuri de putere.
Anul românesc 2019 e definit mai bine de alte evenimente, nu neapărat mărunte, care ilustrează starea națiunii. Cum ar fi, de exemplu, faptul că membrii locali ai unei rețele de trafic cu minori din Țăndărei, faimoasă în întreaga Europă prin anvergura operațiunilor, tocmai au fost achitați de justiția românească. Sentința e definitivă. Complicii lor prinși și judecați în Marea Britanie au fost mai ghinioniști: englezii i-au condamnat la mulți ani de închisoare.
Pentru unii România e, iată, o țară bună. În aceeași ordine de idei, tot anul ăsta, prin toamnă, fiul răsfățat al unui fost fotbalist român, azi președintele LFP, a omorât la volan un alt șofer. Băut, drogat, cu un bolid de sute de mii de euro, fiul a fost scos rapid din țară și tratat la un spital din străinătate. Apoi, prin decembrie, un fost ministru a intrat cu mașina pe contrasens și a omorât doi oameni. Prozatorul și jurnalistul Cristian Tudor Popescu afirma că ambii șoferi de protipendadă vor scăpa fără nici o zi de închisoare – ceea ce ar fi în logica locală, dar cazurile merită reținute: reflectă realitatea românească mai bine decât orice rocade politice. Așa cum o reflectă și mediatizatele crime din Caracal, care au arătat încă o dată cât de zdrențuit și neputincios e sistemul de protecție a cetățeanului. Noi suntem români, adică pe cont propriu.
Altfel, din anul internațional 2019 mi-au rămas în minte incendiul de la catedrala Notre-Dame și cruciada pentru salvarea climei planetare declanșată de adolescenta Greta Thunberg, om vedea cu ce efecte. Și, într-o notă mai personală, anul 2019 a început prost pentru literatura română: în ianuarie a murit poetul Emil Brumaru. Sper ca 2020 să fie mai milostiv.
P.S.: Cică 2019 a fost la noi Anul Cărții. Nu s-a precizat totuși care carte. Eu pariez pe dame și valeți.