Yuval Noah Harari, Sapiens. Scurtă istorie a omenirii
Traducere de Adrian Șerban
Ediție cartonată • Carte publicată și în ediție digitală
Bestseller New York Times
Publicată inițial în Israel în 2011, Sapiens a devenit rapid bestseller internațional, fiind tradusă în peste patruzeci de limbi.
Acum 100.000 de ani, pe pământ existau cel puțin șase specii de oameni. Astăzi există una singură: noi, Homo sapiens. Ce s-a întâmplat cu celelalte? Și cum am ajuns să fim stăpânii planetei? De la începuturile speciei noastre și rolul pe care l-a jucat în ecosistemul global până în modernitate, Sapiens îmbină istoria și știința pentru a pune în discuție tot ce știm despre noi înșine, ne arată cum ne-am unit ca să construim orașe, regate și imperii, cum am ajuns să credem în zei, în legi și în cărți, dar și cum am devenit sclavii birocrației, ai consumerismului și ai căutării fericirii. De asemenea, ne îndeamnă să privim în viitor, căci de câteva decenii am început să încălcăm legile selecției naturale care au guvernat viața în ultimii patru miliarde de ani. Dobândim capacitatea de a modela nu doar lumea din jurul nostru, ci și pe noi înșine. Încotro ne duce aceasta și ce vrem să devenim?
Yuval Noah Harari, Homo deus. Scurtă istorie a viitorului
Traducere de Lucia Popovici
Ediție cartonată • Carte publicată și în ediție digitală
Sapiens ne-a arătat de unde venim. Homo deus ne arată încotro ne îndreptăm.
De-a lungul istoriei, omenirea s-a confruntat constant cu trei probleme cruciale: războiul, foametea și molimele. În secolul XX, a reușit să le rezolve în mare măsură. Războiul nu mai are aceeași putere de distrugere: în prezent numărul celor care se sinucid e mai mare decât al celor morți în conflicte armate. Foametea dispare: oamenii suferă mai degrabă din cauza obezității decât din cauza malnutriției. Molimele nu mai fac ravagii: mai mulți oameni mor de bătrânețe decât în urma bolilor infecțioase. Ce anume va lua însă locul războiului, foametei și molimelor în agenda omenirii? Ce destin vom alege pentru noi înșine, ce scopuri ne vom stabili? Yuval Noah Harari explorează proiectele, visurile și coșmarurile care ne vor marca viitorul. Omul va încerca să devină asemenea zeilor, învingând moartea și creând viața artificială. Este chiar următorul stadiu al evoluției – Homo deus.
Yuval Noah Harari, 21 de lecții pentru secolul XXI
Traducere de Lucia Popovici
Ediție cartonată • Carte publicată și în ediție digitală
Sapiens a explorat trecutul. Homo deus a explorat viitorul. 21 de lecții explorează prezentul. Învață. Adaptează-te. Supraviețuiește.
Într-o lume invadată de informații irelevante, claritatea înseamnă putere. În locul mai vechii cenzuri care presupunea blocarea fluxului de informații, astăzi oamenii sunt asaltați cu dezinformări și lucruri care să le distragă atenția. 21 de lecții pentru secolul XXI face lumină în privința unora dintre cele mai presante probleme de pe agenda globală actuală. Cum facem față epidemiei de știri false? Mai sunt relevante națiunile și religiile? Ce ar trebui să-i învățăm pe copiii noștri? De ce trece democrația liberală printr-o criză? Este iminent un nou război mondial? Ce înseamnă ascensiunea lui Donald Trump? Ce civilizație domină lumea – Occidentul, China, islamul? Europa ar trebui să-și deschidă porțile imigranților? Poate naționalismul să rezolve problemele legate de inegalitate și de schimbarea climatică? Ce ar trebui să facem în privința terorismului?
Yuval Noah Harari a obținut doctoratul în istorie la University of Oxford și este profesor de istorie universală în cadrul Departamentului de Istorie al Universității Ebraice din Ierusalim. În 2012 a primit Premiul anual Polonsky pentru creativitate și originalitate în științe umaniste.
Cea mai recentă carte a sa este Homo Deus: Scurtă istorie a viitorului (2015).
Souad împreună cu Marie-Thérèse Cuny, Arsă de vie
Traducere de Oana Cătălina Popescu
Arsă de vie a fost tradusă în zeci de limbi și publicată în milioane de exemplare în întreaga lume.
Născută într-un sat din Cisiordania, Souad află repede că, în lumea tradițională în care trăiește ea, să fii fată este un blestem. Băieții merg la școală, fetele nu. O fată trebuie doar să muncească și să-și facă rugăciunile. Dacă iese câtuși de puțin din cuvântul tatălui, va fi bătută fără milă. O fată e mai puțin importantă decât un animal: dacă o familie are deja destule fete, cele care sunt în plus pot fi omorâte la naștere… La șaptesprezece ani, Souad se îndrăgostește de un bărbat despre care nu știe mai nimic, dar care ar putea fi eroul ce o va elibera din robia tatălui ei. Visând la iubire și căsătorie într-o societate unde bărbații au toate drepturile, iar femeile doar îndatoriri, ea se îndreaptă fără să-și dea seama spre catastrofă. Pentru că rămâne însărcinată și își dezonorează astfel familia, cumnatul ei primește sarcina de a o pedepsi dându-i foc. Salvată de colaboratoarea unei fundații umanitare, Souad ajunge în Franța, unde începe o nouă viață și unde își va face cunoscută povestea cutremurătoare.
Marie-Thérèse Cuny este scriitoare, scenaristă, traducătoare și prezentatoare de televiziune. A scris peste 50 de cărți.
Malala Yousafzai, Christina Lamb, Eu sunt Malala
Traducere din limba engleză de Ioana Georgescu
Carte publicată și în ediție digitală
Malala Yousafzai este laureata Premiului Nobel pentru Pace 2014 și autoarea volumului Suntem dezrădăcinate. Călătoria mea și poveștile altor fete refugiate din toată lumea, apărut de curând la Polirom și aflat deja pe lista preferințelor cititorilor români.
Când talibanii au ocupat Valea Swat din Pakistan, printre foarte puținii care au îndrăznit să protesteze a fost și o fată. Malala Yousafzai a refuzat să tacă și a luptat pentru dreptul ei la educație. În ziua de marți, 9 octombrie 2012, la cincisprezece ani, Malala aproape că a plătit cu viața această îndrăzneală. În timp ce se afla în autobuzul care o aducea acasă de la școală, a fost împușcată în cap de la mică distanță.
Deși aproape nimeni nu mai credea că va trăi, Malala s-a însănătoșit, iar fetița născută într-o regiune din nordul Pakistanului a ajuns să țină discursuri în sălile sediului ONU din New York. La șaisprezece ani, Malala este un simbol al protestelor pașnice și cea mai tânără persoană nominalizată vreodată la Premiul Nobel pentru Pace.
Eu sunt Malala este povestea extraordinară a unei familii dezrădăcinate de terorismul global, o poveste despre lupta pentru dreptul fetelor la educație, despre un tată care, înființând el însuși o școală, și-a încurajat permanent fiica să se exprime liber și să continue să învețe. Totodată, este mărturia curajului unor părinți care își iubesc cu ardoare fiica într-o societate care prețuiește fiii.
Eu sunt Malala ne întărește credința în puterea oamenilor de a schimba lumea.
Malala Yousafzai este cofondatoare și membră a conducerii organizației Malala Fund. A început să militeze pentru educație la vârsta de unsprezece ani, perioadă în care a scris un blog anonim pentru BBC Urdu despre viața sub amenințarea talibanilor din valea Swat, Pakistan. Pe urmele tatălui său, Malala a susținut public dreptul fetelor la educație, ajungând să fie mediatizată și premiată în întreaga lume. La cincisprezece ani, a fost atacată de talibani pentru crezul ei. Malala a găsit refugiu și ajutor în Marea Britanie și și-a continuat lupta pentru fetele din întreaga lume. În 2013 a pus bazele Malala Fund împreună cu tatăl ei, Ziauddin. Un an mai târziu, a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a conferi fiecărei fete dreptul la doisprezece ani de educație de calitate, sigură și gratuită. Studiază filosofie, politică și economie la Universitatea Oxford.
N. Steinhardt, Jurnalul fericirii
Argument de P.S. Justin Hodea Sigheteanul
Ediție îngrijită, studiu introductiv, repere biobibliografice și indice de Virgil Bulat. Note de Virgil Bulat și Virgil Ciomoș
Ediție cartonată
Seria de autor „N. Steinhardt“ apare în coeditare cu Mănăstirea „Sfânta Ana“ Rohia.
Am intrat în închisoare orb (cu vagi străfulgerări de lumină, dar nu asupra realității, ci interioare, străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără al risipi) și ies cu ochii deschiși; am intrat răsfățat, râzgâiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemulțumit, ies cunoscând fericirea; am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri, ies nepăsător; soarele și viața îmi spuneau puțin, acum știu să gust felioara de pâine cât de mică; ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul; ies împăcat: cu cei cărora le-am greșit, cu prietenii și dușmanii mei, ba și cu mine însumi. (N. Steinhardt)
N. Steinhardt se naște la București pe 29 iulie (stil vechi) 1912. Își face debutul publicistic foarte de timpuriu în revista Liceului „Spiru Haret”. Își ia bacalaureatul în 1929 și frecventează cenaclul „Sburătorul“, iar în 1932 își ia licența în Drept. În 1934 începe să colaboreze la „Revista burgheză“ și publică sub pseudonimul Antisthius volumul parodic În genul… tinerilor. Își ia doctoratul în Drept în 1936. În 1935 și 1937 publică împreună cu Emanuel Neuman studiile Essai sur une conception catholique du Judaïsme și Illusions et réalités juives. Colaborează la „Libertatea“ și la „Revista Fundațiilor Regale“. După război, publică pentru scurtă vreme în „Universul literar“, „Victoria“, „Tribuna poporului“ și, din nou, „Revista Fundațiilor Regale“. Refuză să colaboreze cu noul regim. În 1960 este anchetat, apoi condamnat în lotul Noica-Pillat la 12 ani de muncă silnică. Trece prin închisorile Jilava (unde este botezat de părintele Mina Dobzeu), Gherla și Aiud. Eliberat în august 1964, va reveni după câțiva ani în lumea literară prin traduceri, medalioane, cronici etc. În 1972 termină prima versiune a capodoperei sale, Jurnalul fericirii. Publică volume de eseuri și de critică foarte bine primite, deși unele sunt puternic cenzurate. Monah din 1980, rămâne activ pe terenul eseisticii și al criticii. Se stinge la 30 martie 1989.
Olga Tokarczuk, Rătăcitorii
Traducere din limba polonă și note de Cristina Godun
Carte publicată și în ediție digitală
Un anatomist olandez din secolul al șaptesprezecelea descoperă tendonul lui Ahile secționându-și propriul picior amputat. Inima lui Chopin călătorește clandestin spre locul odihnei veșnice, dusă la Varșovia de sora lui preaiubită. O femeie trebuie să se întoarcă în Polonia natală ca să-și otrăvească iubitul din adolescență. Un tânăr simte că o ia razna când soția și fiul lui dispar misterios în timpul unei vacanțe, apărând apoi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Prin personajele sale și poveștile lor, legate unele de altele printr-un fir narativ jucăuș-straniu și plin de revelații, Rătăcitorii arată ce înseamnă să călătorești, să fii hoinar, un trup în continuă mișcare nu numai în spațiu, dar și în timp. De unde suntem? Pe unde am trecut? Unde ne ducem?… se întreabă întruna cel care călătorește. Romanul Rătăcitorii dă sensuri acestor întrebări.
Olga Tokarczuk, Călătoria oamenilor Cărții
Traducere din limba polonă de Constantin Geambașu
Carte publicată și în ediție digitală
„Barbarii nu călătoresc, ei se îndreaptă pur și simplu către o anume destinație sau invadează teritorii.“ (Olga Tokarczuk)
Fragment din volum: „A ascuns Cartea într-un loc ce i s-a părut creat în acest scop: într-un defileu de munte, unde pustnici în căutarea singurătății își construiseră o mică mănăstire. Lor le-a încredințat Cartea, promițându-și că se va întoarce abia după ce îi va fi pregătit pe oameni pentru acceptarea ei… Alese șapte oameni înțelepți și demni și împreună cu ei întemeie Frăția, ce avea să se ocupe de reformarea lumii și de pregătirea acesteia pentru schimbarea ce urma să vină. Dar în planurile mărețe ale lui H.R.C. interveni, cum se întâmplă de obicei, istoria. Se făcură două războaie unul după altul, apărură noi reformatori… Începură persecuțiile, se aprinseră rugurile. Privind stelele și cercetând proprietățile materiei, oamenii se apropiau uneori la un pas de adevăr, dar apoi anulau totul în fața noilor camere de tortură ce apăreau ca tarabele la iarmaroc. H.R.C. muri la Anvers, cu fața brăzdată de zbârciturile amărăciunii. Înainte de a se stinge, cu mâna tremurândă, întocmi pe un petec de hârtie harta munților în care ascunsese Cartea, cu speranța naivă că marea învolburată a istoriei se va liniști, iar oamenii se vor ocupa în cele din urmă de ceea ce este mai important.”
Olga Tokarczuk, născută în Sulechów în 1962, este unul dintre cei mai faimoși și mai iubiți scriitori polonezi contemporani. Este autoarea mai multor romane (printre care Casă de zi, casă de noapte, Călătoria oamenilor Cărții și Străveacul și alte vremi) și volume de povestiri, traduse în mai multe limbi de circulație internațională. În 2018, Rătăcitorii, romanul la a cărui lansare „The Bookseller“ afirma că Olga Tokarczuk este „probabil unul dintre cei mai mari scriitori în viață de care n-ați auzi“”, a fost recompensat cu Man Booker International Prize. Romanul Poartă-ți plugul peste oasele morților (2009) a fost transpus cinematografic în 2017 de regizoarea Agnieszka Holland și a obținut Ursul de Argint la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Doi ani mai târziu a primit Premiul Nobel pentru Literatură 2018.