Pe 25 septembrie 1817 se năștea, în satul Feleacul din Comitatul Clujului, un băiețel căruia părinții, domnul și doamna Micle, oameni sărmani, i-au pus numele de Ștefan.
Copilărie normală ardelenească, adică probabil molcomă și pe alocuri plictisitoare, cu școală primară la Cluj și perindări liceale pe traseul Cluj – Blaj – Bistrița. Slavă Domnului pentru faptul că sărăcia și inteligența nu se exclud reciproc, ci dimpotrivă, prima poate deveni catalizator pentru dorința unui om inteligent de a răzbi.
Ștefan a absolvit în 1843 cursurile Facultății de Drept din Cluj, cu nota „eminente“, dând probabil peste nas multor colegi care erau mai înstăriți de acasă, apoi și-a continuat periplul cunoașterii și desăvârșirii educației printr-o bursă la Viena. Toate eforturile i-au fost încununate cu cea mai de preț realizare a unui intelectual român și anume venirea la Iași, în cazul său numirea ca profesor de fizică și chimie la Academia Mihăileană în anul 1856. Apoi, luând ființă Universitatea din Iași, în 1860 este numit profesor universitar la catedra de fizică și chimie.
În plan personal, Ștefan o cunoaște pe fata doamnei Ana Câmpeanu, o copiliță de 14 ani extrem de inteligentă, la rândul ei absolventă cu nota „eminente“ a Școlii Centrale de Fete din Iași, cu care se căsătorește în 1864, fiindcă nici pe vremea aia diferența de vârstă de 33 de ani nu era considerată o piedică, astfel că la 14 ani micuța domniță se putea prezenta în societate ca fiind doamna Veronica Micle. Ca orice căsnicie reușită, relația lor maritală a dus la apariția rapidă a copiilor Valeria și Virginia Livia, fetițe pe care mama lor le alinta cu apelativele greieraș, respectiv fluturaș. Activitatea literară și implicarea soției în mediile culturale ieșene au condus uneori la apariția unor zvonuri răutăcioase, cărora Ștefan, om rezonabil și echidistant, nu le dădea crezare, fiindcă de multe ori emanau din partea junimiștilor domnului Maiorescu, opozanți ai ideilor Școlii Ardelene de la Blaj pe care soții Micle o simpatizau fățiș. Unde mai pui că Veronica fusese martor într-un proces în care mentorul junimiștilor era acuzat de comportament necuviincios față de o elevă, pârâtul având acum toate motivele să se răzbune.
Continuând cu drag și abnegație munca de profesor universitar, Ștefan Micle și-a încununat cariera prin dobândirea, în 1867, a funcției de rector al Universității din Iași. Iată cum, prin dragoste față de învățătură, coroborată cu un cămin sănătos și neplecând urechea la toți guralivii, poți ajunge departe.
Un comentariu
Lucrurile acestea nu le descoperi în școală.