Totusi memoria noastra a ramas cumva insensibila la experienta de gen. Desigur, s-a vorbit in linii mari despre situatia femeii in comunism, iar consecintele traumatizante ale avortului controlat de stat au facut obiectul unor investigatii serioase. Dar noi credem ca experienta feminina intr-un regim totalitar a insemnat mai mult decit atit. Provocarea noastra e aceea de a reconstitui complexitatea si profunzimea unei asemenea experiente, fie macar si pentru ca astfel putem intelege mai bine lumea in care au trait unii dintre noi, pentru ca radiografierea comunismului romanesc ar fi incompleta in absenta unei asemenea perspective.
Se stie ca una si aceeasi realitate o experimentam, ca indivizi sau ca grupuri, in maniere diferite. Comunismul nu a fost trait si perceput la fel de toata lumea; el a fost diferit pentru securisti si victime, pentru intelectuali si muncitori, pentru membri de partid si nemembri, pentru adulti si copii, pentru femei si barbati etc. Cu certitudine, exista experiente care nu au fost accesibile decit femeilor. Cartea de fata vrea sa le puna laolalta, pentru a le da volum, consistenta si vizibilitate. Presupozitia noastra este aceea ca, de la micile evenimente ale vietii cotidiene si pina la intimplari deosebite, de la relatia de cuplu si pina la raporturile de putere, femeile au o maniera diferita de a se investi in viata sociala. Ele poseda o experienta particulara in ceea ce priveste raporturile cu copiii sau cu parintii, relatiile de vecinatate sau de prietenie, scoala, studentia, educatia sexuala, raportarea la moda (intr-o lume a uniformelor de tot felul!), consumul cultural, avatarurile penuriei, proiectele de viitor etc.
Atunci cind ne-am gindit – initial independent, iar apoi coordonindu-ne eforturile – la o antologie de texte precum este cea de fata, nu am avut in vedere in mod programatic o abordare unilaterala, strict feminina, si ne bucuram ca nici autoarele prezente in volum nu s-au marginit la o astfel de perspectiva ingraditoare. Intr-o mare masura, un asemenea lucru nici nu era posibil, de vreme ce experienta feminina in comunism nu a fost doar una diferita, ci si mai complexa, iar in majoritatea cazurilor poate chiar mai traumatizanta decit cea a semenilor lor de sex masculin. Acest lucru s-a datorat in mare masura specificului societatii romanesti din acea epoca.
Sistemul comunist s-a instalat intr-o Romanie aflata in plin proces de modernizare, cu o organizare sociala de tip traditional la nivelul familiei si al micilor comunitati rurale, dar si cu oaze de modernitate puternica in centrele urbane importante. Comunismul a adus – si a impus – un model artificial de egalizare a femeilor cu barbatii, care nu a tinut cont de cutumele preexistente, ba chiar le-a incorporat tacit, suprapunind noile coduri peste cele vechi. A rezultat un model hibrid, care a afectat intr-o masura mult mai mare viata cotidiana a femeilor, obligate in majoritatea cazurilor sa fie deopotriva sotii de tip traditional, „oameni au muncii” si „tovarase de lupta si viata”. Egale cu barbatii din punct de vedere juridic, femeile puteau – si chiar erau nevoite – sa se manifeste in planul vietii publice. Ele erau angajate in fabrici, uzine, scoli etc., participau la sedinte de partid, votau, invatau si, in general, aveau aceleasi sarcini si drepturi ca si barbatii. In planul vietii private insa (si in special in interiorul unei familii) sotia raminea sa-si indeplineasca functia traditionala. Administrarea gospodariei, curatenia, gatitul, cresterea si educatia copiilor – toate aceste sarcini ramineau preponderent in seama femeilor, conform modelului preexistent in societatea romaneasca. Bineinteles ca existau negocieri si „compromisuri” atit in cadrul familiei, cit si in cadrul social largit, dar modelul de baza era cel descris aici: unul care impovara femeile, caci el nu le transforma fundamental statutul, printr-o reorganizare completa si armonioasa a spatiului public si a celui privat.
De altfel, comunismul romanesc, un model de import, rigid si imobil, a dus la stagnarea evolutiei firesti spre modernizare a societatii. In ciuda drepturilor statutate initial prin lege (egalitatea in drepturi a femeilor cu barbatii, dreptul de vot, dreptul la educatie), atit viata publica din Romania comunista, cit si cea privata (mai ales cea din urma), au mentinut in mare masura raporturile de tip traditional intre sexe. Promovarea femeilor in functii de conducere se facea strict programatic, la o scara redusa si in mod controlat, fara sa se tina cont de meritele sau valoarea reala a indivizilor, promovind adesea obedienta. Prezenta femeilor in pozitii „de raspundere”, ca si cea a cetatenilor apartinind unor minoritati nationale, erau impuse pe cale ierarhica si nu influentau in mod real societatea. E vorba de o politica voluntarista si demagogica, bogata mai degraba in efecte perverse decit cu vreun rol anume in democratizarea societatii.
Lipsurile si greutatile din epoca le-au afectat, poate, mai puternic pe femei. Penuria de alimente, lipsa celor mai banale articole de igiena sau cosmetica si a celor mai comune articole vestimentare de calitate afecteaza si ele mult mai acut populatia feminina a tarii. In mod normal o femeie poate sa decida singura daca doreste sau nu sa foloseasca rujuri, ciorapi de matase sau pantofi cu toc inalt, adica sa-si etaleze sau nu feminitatea. Dar in Romania simplul drept de a alege le era refuzat. Egalitatea era inlocuita cu uniformitatea.
Interzicerea avorturilor a fost o alta problema care a afectat in mod direct si puternic viata a milioane de femei. Decretul 770 din 1966 interzice avorturile in Romania, cu exceptia avortului terapeutic, permis in primele trei luni de sarcina.. Decretul 441 din 1985 inaspreste conditiile in care este permis avortul: doar in cazul femeilor care au depasit 42 de ani sau care au cel putin cinci copii. Supravegherea este una foarte stricta, iar obsesia cresterii demografice are ca rezultat o adevarata paranoia, a carei victime sint femeile gravide ori banuite a fi gravide. Supravegheate, arestate, condamnate la inchisoare sau ucise in urma unor avorturi clandestine, ele devin cobaii unui experiment demografic si subiectul unor umilinte teribile. Desi s-au facut diverse estimari, nu se va putea sti niciodata cu certitudine cite femei au murit in urma decretelor amintite aici.
In volumul de fata am invitat sa raspunda provocarii nostre persoane de diferite virste, de la cele pentru care confruntarea cu sistemul era mai degraba treaba parintilor pina la cele care, deja mature atunci, experimentau din plin si constient (supra)vietuirea intr-o societate totalitara. Diferentele de virsta ne pot arata in ce masura experienta feminina capata nuante diferite de-a lungul anilor de dominatie a regimului. Cum toate contributiile vin de la persoane din domeniul cultural, nu ne putem lauda cu o gama de experiente variata din punct de vedere socio-profesional, insa aceasta ar putea fi miza unui volum urmator.