Doua stateau la o masa si scriau fisa medicala, adica cine e mama, cine e tata. Si din cind in cind vorbeau spre tot sirul ca sa ne simtim bagate-n seama:
— Hai, miscati-va si lasati aerele de domnisorici de-o parte. Acum o sa se vada cine sinteti, care e fata mare ori care a calcat pe bec.
In fata calului cu musama statea doctorita, cu un deget de cauciuc pus pe aratator si chitcaind la unison cu asistentele:
— Astea-s curvele de la Filologie, intru in ele ca-n brinza.
Avem 19 ani, 48 de kilograme si stateam la coada rindului, pentru ca eram asezate in ordine alfabetica, umilita cel mai mult de faptul ca trebuia sa stau desculta pe linoleumul verde, acoperit din loc in loc de pete mici si lipicioase de mizerie. Eu eram cu litera S.
Nu era o policlinica a armatei, ci a Universitatii, iar doctorita cu deget de cauciuc se ocupa in mod normal de studente. Cind mi-a venit rindul, auzisem deja o duzina de fete izbucnind in plins si inca vreo cinci injurindu-le pe controloarele de pasarici, cu tot neamul lor. Mi-am dat datele si-am trecut pe cal. Doctorita avea buzele mozolite cu o pasta corai, incit si acum, dupa atita vreme, mi le aduc aminte. Nu mai stiu cum arata ea, dar ii vad si acum gura care arata de parca ar fi luat-o cineva de ceafa si-ar fi sters cu ea linoleumul. Ea vorbea tare (Hai, vino mai jos si desfa dracului picioarele), iar eu o priveam drept in gura. A durat o secunda, mi-a zis Hai, caramba, am coborit cit am putut de repede si-am luat-o spre cealalta sala, in care imi lasase toalele militare. M-am imbracat si eu ca toata lumea si am coborit pe „platou”, la o zi obisnuita de instructie, fagaduindu-mi sa nu ma mai duc in viata mea la ginecolog.
Pe la sfirsitul facultatii am facut o cistita. Bineinteles ca nu stiam ce este. Doar ca aveam presentimentul ca n-o s-o mai duc mult. Continuam sa ma spal cu apa rece ori caliie, la dusurile caminului nostru socialist sperind intr-o minune. Dupa citeva zile am intrebat o colega. Si ea, ca si mine, era de parere ca la policlinica studenteasca nu era de mers. Si-a inceput investigatia: cine mai avusese asa ceva, cine ce-a facut. In cele din urma s-a gasit o colega care avea o cunostinta care cunostea o tipa care la rindul ei stia un tip… si asa am ajuns sa fac a doua vizita la ginecolog. De data asta era o zi de primavara, cu vint aspru. Am intrat intr-un spital impreuna cu o cucoana pe care n-o cunosteam, dar care s-a dat drept matusa mea. Lasa, ca te trateaza altfel daca ii spun ca mi-esti nepoata, o sa vezi ca e mai bine. Ea il stia pe doctor. L-a sunat de la poarta spitalului, apoi l-am asteptat pe un coridor, linga o fereastra. Aveam un sentiment de scirba si totodata de frica. In general doctorii te scoteau vinovat de orice boala, darmite in situatia mea, cu o afectiune care se lega de o zona mai mult sau mai putin morala. Ginecologul asta era un barbat chel si uzat. A venit pina linga geam si-a vorbit continuu: Ea e fata? Ce-are? Ai zis ca are cistita? Ei, daca-o ustura, e cistita. Si pe urma spre mine: Sa nu te mai speli cu apa rece si sa stai la caldura. Stati aici, ca vine asistenta cu reteta. Si-a strecurat pachetul de Kent in buzunar si-a sters-o. Aceasta consultatie de pe coridor mi-a placut la nebunie.
Am terminat studiile si m-am dus la post, intr-un oras in care am avut cea de-a treia intilnire cu ginecologul: una catastrofica. Dar ca sa povestesc despre ea, trebuie mai intii sa spun cite ceva despre intimplarile care au decis-o.
Cititi continuarea in volumul „Tovarase de drum”, in curs de aparitie la Editura Polirom.
Doina RUSTI
M-am nascut intr-un februarie apocaliptic, al epocii comuniste.
Ziua de 21 decembrie 1989 m-a prins in fata la Inter.
Am facut un liceu de limbi clasice si facultatea de acelasi profil in Dulcele Tirg. Un doctorat in simbologie. Am fost profesor de liceu, am lucrat prin edituri, iar acum sint profesor universitar.
Am debutat editorial in anul 1997, cu Dictionar de simboluri din opera lui Mircea Eliade (tradus partial in spaniola). Multe dintre cartile mele sint de aceeasi factura: Dictionar de teme si simboluri (2002), Enciclopedia culturii umaniste (2004), Mesajul subliminal in comunicarea actuala (2005).
Dar ma consider in primul rind prozatoare, pentru ca am scris povestiri, basme si trei romane. Primul dintre ele a fost Omuletul rosu (2004, Editura Vremea), un roman despre mesajul subliminal, mai mult un experiment prin care am vrut sa inoculez impresia ca personajele romanului sint reale – si se pare ca am reusit. Al doilea roman se intituleaza Zogru (2006, Editura Polirom) si metaforizeaza moartea sub pretextul unei biografii fabuloase a personajului titular. Zogru va fi publicat si la Balkani Publishing House (Bulgaria). Cel de-al treilea roman, aflat in curs de aparitie, se numeste Fantoma din moara si este o scriere despre comunism si consecintele lui.
La un moment dat m-am inscris in USR.
Premii:
Premiul Ad Visum pentru Omuletul rosu, 2005.
Premiul revistei Convorbiri literare pentru proza, 2006.
Premiul Asociatiei Scriitorilor Bucuresti pentru Zogru.