Asta nu inseamna ca Daniel Vighi renunta la experimentele sale naratologice, caci unele pagini din acest „roman” fragmentar pot fi considerate adevarate demonstratii teoretice.
Ne sint povestite copilaria si adolescenta unui personaj-narator al carui nume ramine necunoscut cititorului, tocmai pentru ca aceste intimplari pot fi ale multora dintre cei care au trait in perioada poststalinista: „1 mai muncitoresc”, anii ’50, activistii de partid, tezele din vara lui ’71, tiganii care urmaresc cu gura cascata un western american la cinema, lupta comunismului impotriva bisericii etc. Cometa Hale-Bopp seamana foarte mult cu un album de fotografii din perioada comunista. In multe dintre aceste fotografii straluceste cometa Hale-Bopp, cometa mult asteptata, aceea care li se arata oamenilor o data la patru mii de ani si pe care au vazut-o si faraonii egipteni, si personajul lui Vighi. Cititorului i se servesc instantanee, scene care vorbesc de la sine, si care nu au nevoie de nici o explicatie, de nici un comentariu. Acesta a fost si scopul autorului, de a oferi doar niste stop-cadre pe care cititorul sa le completeze cu ajutorul imaginatiei sale (pentru cei care nu au trait in acele vremuri) sau cu propriile amintiri. Cartea este scrisa la persoana a doua, ceea ce ne facem sa credem ca intoarcerea in trecut este, de fapt, o intoarcere catre sine a naratorului-personaj, in ciuda oricarei tentative de distantare a acestuia, in ciuda oricarei incercari de a fi obiectiv. Totul este privit cu umor, uneori chiar cu bunavointa, si nu cu inversunare, desi este vorba despre absurditatea sistemului comunist, despre nedreptatile care s-au facut in acea perioada, despre decaderea aristocratilor si despre ascensiunea mediocrilor care facut cariera in sistem. Autorul isi joaca doar rolul de povestitor, mai degraba de regizor, si nu de comentator al evenimentelor. El ofera un punct de plecare, dar sarcina de a judeca si de a da verdicte ii revine cititorului.
La granita dintre realitate si fictiune
De ce cometa Hale-Bopp? Pentru ca trece rar, o data la patru mii de ani, si pentru ca aceasta trecere reprezinta un eveniment care indeamna la meditatie. Inainte de a fi vazuta in luna martie, in spatele gradinitei cu program prelungit, printre firele de telegraf, cometa Hale-Bopp li s-a aratat vechilor egipteni, cu peste patru mii de ani in urma, ceea ce inseamna ca nici Iisus si nici Shakespeare nu au vazut-o: „Ultima data cind a clipit iarasi cometa linga Luna s-a intimplat cu doua mii si ceva de ani inainte de nasterea lui Cristos, nici nu era Imperiul Roman, nu se nascusera nici Homer, nici Hesiod, nici Plutarh, nu mai vorbesc de Iuda Iscarioteanul sau Dante sau Shakespeare, nimeni din toti acestia nu erau atunci cind a aparut ea…”. Cometa Hale-Bopp ii permite autorului sa readuca lucrurile trecute in prezent, intr-un prezent continuu, un prezent etern, care nu te lasa sa uiti nimic din ceea ce ai trait. „Cartea e cometa”, cum spune chiar autorul intr-un interviu.
Desi se afla la granita dintre realitate si fictiune, cartea lui Daniel Vighi ar putea fi considerata, intr-o oarecare masura, si un document istoric. Pentru cei tineri, povestile din Cometa Hale-Bopp vorbesc despre o lume trecuta, despre copilaria in comunism, despre Banatul mostenitor al Imperiului Otoman si Sovietic. Exista in Cometa Hale-Bopp si putin realism magic, caci lucrurile, desi par a fi cu totul fictive, se intimpla in mod natural.
Daniel Vighi, Cometa Hale-Bopp,
colectia „Fiction LTD”,
Editura Polirom, 2007, 28.95 lei