Daca as scrie un roman, ar fi mai ales despre faptul ca alcoolicul conte Pubi Teleki si-a lasat castelul din Capalnas unui bucurestean la o bodega din Lipova prin anii '80, printr-un testament pe o bucata de hirtie. Omul nostru din capitala i-a dat mai multe rinduri de monopol cu dulce fascinat de engleza lui oxfordiana si de faptul ca umbla in itari ponositi pe care ii primise de la taranii valahi din Capalnas, care l-au si invatat cu "ginarsul" inca de cind era doar un june conte.
In momentul de fata, Directia sanitara Arad refuza sa retrocedeze bucuresteanului parcul si castelul – devenit inca din stalinism spital de nebuni, cu patruzeci de pacienti si saizeci de insi pe post de personal auxiliar –, pe motiv ca Pubi era alcoolic si recitator de poezii suspect de moderniste, pe la bodegi de pripas si, prin urmare, nu era in deplinatatea facultatilor mentale, cum le zice avocatul alora de la Directie. As scrie un roman despre soarta de acum a castelului, dupa moartea boschetarului Pubi in halta CFR Zam, judetul Hunedoara, pe la mijlocul optzecismului literar.
Camus spunea ca „tot ce este simplu ne depaseste”. Sinteti fascinat de lucrurile simple.
Chiar ca sint fascinat de lucrurile simple, pentru ca nu le pot scrie si pentru ca, pe buna dreptate, critica imi reproseaza ca scriu complicat, ca practic antiromanul si ca e destul, ca s-a saturat de treaba asta, si ca sint vetust in postmodernitate. Adevarat, de o mie de ori adevarat, stiu cum stau cu limitele si am nostalgia crepusculara ca nu pot sa trec de ele si ca n-am putut niciodata, dar asta nu inseamna ca nu voi incerca pe mai departe. Miza simplitatii pe care mi-as dori-o ar fi sa fie atit de culta, cit ma tin bracinarii. Sa fie filosofie heideggeriana si postheideggeriana, sa fie rortyana si poperriana, sa fie miza Juliei Kristeva despre intertextualism. Si totul prin fapte simple! Modele exista: Melville cu balena, Hrabal cind scrie despre motanul Celestyn care dormea pe masa din bucatarie sau Bruno Schulz cu pravalioarele lui de scortisoara. Simplitatea asta mi-as dori-o, daca e sa ratez, baremi sa o fac pe mize mari.
Lucrati la un nou roman. Despre ce este vorba?
Am terminat un roman dintr-o mini-trilogie despre Timisoara. Se numeste Un veac pe Corso. Primul volum e cu frontiera din anii ’90, cu lumea rockerilor, este o aprofundare a temei unui roman pe care l-am scris deja despre viata lui Jimi Hendrix. Am adaugat acum muzica si colierul din os de gaina al lui Janis Joplin si ritualul trecerii frontierei in anii ’70 a golanilor din cartierul Printul Turcesc din Timisoara, care si-au dat mina cu cei din Fratelia ca sa reuseasca. L-am terminat si-l voi preda la Polirom sau Cartea Romaneasca. Al doilea volum al mini-trilogiei este aproape gata si se refera la un fel de Cinema Paradiso, destinul unui cinema de cartier din Freidorf, Timisoara. Tot aici sint prezenti Hasek si soldatul Svejk: capitalismul italo-romanesc banatean din anii ’90. Al treilea volum e un music hall avind ca tema Securitatea din anii ’50, dupa modelul super-filmului muzical Chicago, daca l-ati vazut. Si din asta am scris o treime.