Îmi face mare plăcere să scriu la sărbătorirea unui sfert de secol de existență a Editurii Polirom. Am apreciat mereu eforturile depuse de cei care contribuie la prestigiul acestei edituri, mai ales în vremurile vitrege prin care trecem. Pare că pentru cititorii de cărți prezența editurii în lumea culturii noastre este mai importantă astăzi decât de obicei.
Sunt o persoană care colaborează de multă vreme cu editura, de ceva mai mult de zece ani, și am față de ea respect și multă admirație.
Îi sunt recunoscătoare și loială. Recunoscătoare pentru încântarea cu adieri de plăceri adolescentine, părând uitate, de a citi cărți atât de bine selectate de oameni care știu ce înseamnă o carte care merită să fie citită. Cărțile au rostul lor.
Este, fără îndoială, meritul domnului Silviu Lupescu, director general, care știe să aleagă buni cunoscători nu doar ai pieței de carte de la noi, ci și ai producției literare din alte păți ale lumii. De aceea, ampla și bogata tematică editorială – peste 40 de domenii – poate bucura și satisface un public diferit, cu interese diferite de cunoaștere, inclusiv de școlari și de studenți/cercetători.
Prin cărțile apărute la Polirom am cunoscut scriitori mari ca Ian McEwan, Iris Murdoch, Philip Roth, Scott Fitzgerald, Orhan Pamuk, admirabil traduși, și am devenit familiară cu ținutul Nabokov, acest imperiu care a cucerit lumea. Am aflat cât de prodigioasă este asociativitatea ca mecanism cognitiv al creativității, prin care se deschid mereu noi ferestre către lume, favorizând punți între vremuri diferite, universuri diferite și scriitori diferiți. Și fluiditatea fermecătoare între imaginar și real, scriitorii trecând cu ușurință granița dintre ele. Nu spunea Nabokov că el gândește în imagini, nu în limbi diferite? Nu-i sfătuia el pe studenți „să mângâie detaliile”?
Un merit deosebit are directorul editorial de la Iași, Adrian Șerban, cu priceperea, calmul și seriozitatea dovedite constant în munca lui. Eleganța lui în relațiile de colaborare, spiritul analitic, felul în care sugerează un punct de vedere născut din propria experiență sunt constante ale colaborării noastre fructuoase.
Nu pot să nu mă refer la relațiile cu redactorul cărții, în cazul meu cu Emanuela Stoleriu. Orice stare dubitativă ai avea, ea găsește o soluție, făcându-te să i te alături cu încredere prin competența, erudiția și cultura literară cu care se apleacă asupra cărților pe care le redactează. Ai în contactul cu ea impresia că știe tot. Relațiile cordiale pe care le dezvoltă pe parcursul colaborării sunt cea mai bună cale pentru Emanuela Stoleriu de a-ți trezi admirația față de acuitatea percepțiilor ei, precizia și seriozitatea cu care îndreaptă unele lucruri ce le scapă câteodată scriitorilor.
Aș aminti și de zglobia personalitate dinamică a Claudiei Fitcoschi, mereu interesată să lanseze cărți în avantajul ambelor părți, cumpărător și scriitor, și pentru care relațiile, prieteniile și cunoașterea unei bune negocieri și organizări sunt motivații cotidiene bazate pe pasiune și talent.
Aș aminti cât de curioși suntem să aflăm de ce scriu unii oameni. Catherine Pozzi, personalitate marcantă a literelor în Franța, spunea „scriu ca să nu mor de singurătate“, Philip Roth susținea că pentru el „scrisul în sine înseamnă transformarea nebuniei proprii în nebunia celuilalt”, Julian Barnes scria și din cauza „fenomenului Ekphrasis“ – de la imagine la cuvânt, dar și invers –, și câte și mai câte alte motive aflăm citind din ceea ce ne oferă Polirom. Colaborarea cu toate departamentele Editurii Polirom înseamnă confort relațional, interes și responsabilitate, pentru că oamenii aleși pentru a face ceea ce fac sunt potriviți la locul potrivit.
Doresc o longevitate cât mai trainică Editurii Polirom.