FRAGMENT
Editura Polirom vă oferă un eseu din volumul din Efectul de lupă. Câteva priviri asupra culturii contemporane de Teodor Baconschi, apărut de curînd, şi în ediţie digitală.
H.-R. Patapievici despre carte: „Teologilor încruntaţi şi schimnici, Teodor Baconschi face să le succeadă, în cultura noastră, zîmbetul urban şi bine-crescut al teologului de lume. Deloc întîmplător, anume «rîsului patriarhilor» i-a dedicat Baconschi, la începuturile sale, un studiu erudit şi savant. Scriitor fluent, condescendent şi aulic, el practică un umanism destins şi informat, cu gravităţi amuzate şi politeţi uneori persiflante, ce trădează un scepticism faţă de lume şi lucruri pe care calma şi statornica sa credinţă în ortodoxie, creştinism şi Biserică nu îl poate nici ascunde, nici înlătura. Fraza sa bine scrisă şi aşezată, închegată din toate încheieturile şi prinsă la patru ace cu toate încuietorile e frisonată de nervurile inteligent trasate ale calificativelor, care o pun în mişcare prin înţepăturile cîte unui adjectiv cînd maliţios, cînd amuzat, cînd glacial. Multe formulări sînt memorabile, în stilul clasic francez al contrastelor care scot caracterizarea din jocul anulărilor şi al contradicţiei. Prin sunetul său de fond, scrisul lui Baconschi sugerează o natură funciarmente serioasă, care însă, prin liniile ei melodice şi unele sunete mai înalte, aduce la lumina reflectoarelor, în plină scenă, un temperament jovial şi dispus la amuzamente. De aici armoniile atrăgătoare şi cantabile pe care scriitorul le scoate din mai toate subiectele sale, chiar şi cînd sînt dificile. Îl ajută talentul diplomatic, care valsează elegant cu aporiile. Deşi scrisul lui Baconschi e de atitudine şi mobilizează în formularea judecăţilor-convingeri, proza lui e mai presus de orice politicoasă, urbană, civilă, debonară. Din punctul de vedere al lucidităţii, Baconschi este întru totul occidental, dar unul care a rămas în fondul său afectiv, din gust şi înclinaţie, dar poate şi din orgoliu, un oriental. Ca orice oriental, ştie de toate şi din toate; ca un occidental, le ştie temeinic şi cu relativism critic. Nimic nu îl convinge pînă la capăt, adică pînă la schimbarea vieţii, dar asta pe un fond de credinţă statornică în Dumnezeu, care ilustrează perfect, am impresia, geniul religios care ne e specific nouă, românilor: să porţi o credinţă absolută ducînd o viaţă relativă.”
Cetăți visate, cetăți ruinate, eseu din volumul Efectul de lupă. Câteva priviri asupra culturii contemporane, Polirom, 2020
„Modernitatea nu a început cu Iluminismul kantian sau cu idealizarea rousseauistă a „bunului sălbatic”. A început prin platonismul teologiei politice augustiniene. Pe baza Noului Testament (unde Iisus Hristos ne spune că Împărăția Lui nu e din „lumea aceasta”, dar are reflexe în sufletul creștinului încă de aici), Augustin instalează în centrul destinului occidental tensiunea dintre „cetatea terestră” și „cetatea divină”. El era contemporan cu prăbușirea Imperiului Roman de Apus și moștenea, firește, gândirea escatologică a primelor generații de autori patristici. De fapt, escatologia creștină decurgea inevitabil din tema paulină a celei de‑a doua veniri a Domnului. Semnele declinului vechii ordini – înainte de sinteza medievală romanică – întețeau convingerea Bisericii că lumea (și, prin urmare, istoria) se află la capăt de drum. Cum Parusia nu s‑a produs nici în secolele următoare, gândirea apocaliptică a dormitat până la pragul „hiliast” dintre primul și al doilea mileniu, cu tot cu exploziile sale de spaimă colectivă. Numai că, tocmai pentru că spațiul european al fostului Imperiu Roman era deja aproape complet încreștinat, sosirea pe scenă a Islamului, măsurată prin fulgerătoarea lui expansiune în nordul Africii și în Europa meridională, a reactivat criza de identitate a relativ omogenei christianitas, pregătind evoluția Occidentului de la „așteptarea sfârșitului” spre imperativul de a apăra (prin idealul cruciat al călugărului‑soldat) Țara Sfântă, privită ca teritoriu terestru unde se va „inaugura” Împărăția transcendentă a lui Dumnezeu. În teologia politică a Cruciadelor, așadar, așfixa adevărata origine a gândirii moderne, definită prin căutarea Cetății divine pe pământ, în istorie și imanență, aici și acum. Toate utopiile apărute în umanismul renascentist și preluate apoi în religiile politice ale modernității au fost plata erorii fundamentale de a vedea în Biserică – definită ca societas perfecta – anticiparea autosuficientă a Împărăției lui Dumnezeu. Dacă există o comunitate desăvârșită încă din viața de acum, de ce n‑am multiplica formulele prin care înțelegem, propunem sau forțăm ieșirea din latență și realizarea ei stabilă?
Nerăbdarea de a instaura Împărăția lui Dumnezeu în interiorul istoriei umane reprezintă esența modernității – cu tot cu experimentele sale de inginerie socială totalitară și cu mitologia sa progresistă. După prăbușirea comunismului, teza lui Fukuyama despre „sfârșitul istoriei” nu a îngrijorat pe nimeni, dimpotrivă – a cimentat entuziast viziunea naivă (și contrazisă, între timp, factual) despre globalizarea ordinii liberale și instaurarea unei societăți mondiale pașnice, fericite și luminos angajate într‑un progres fără capăt. Nu doar un progres tehnologic sau științific – oricine e de acord cu asta. Un progres moral rapid, obținut prin insurgența contra majorităților retrograde și triumful minorităților, ca izvor al unei noi ordini inclusive, unde toate ipostazele umanului își găsesc un loc sub soare. Noua cetate a lui Dumnezeu nu e doar imanentă, ci și marcată de confirmarea (științifică) a redempțiunii universale (apocatastaza origenistă). Implantul utopic, revitalizat în numele nihilismului metafizic, al relativismului etic și al deconstrucției de toate calibrele, se traduce prin inflația prefixului trans: transgender, transumanism etc. Evanghelismul american (care face sinteza dintre capitalism și fundamentalismul biblic) e și el parte a secularizării conceptului de împărăție divină, chiar dacă pare să se opună ideologic progresismului liberal. Am putea spune că taberele războiului cultural care incendiază Occidentul contemporan vor același lucru, cu mijloace diferite, doar aparent ireconciliabile. Tot ce pot anticipa ține de eșecul acestor noi tentative. Hristos avea dreptate și ne comunica adevărul: Împărăția sa NU este din lumea aceasta. Nu vom aboli moartea în dimensiunea vieții noastre fizice, terestre. Nu vom da naștere unei noi umanități prin instrumentarul de bord pe care inteligența noastră autonomă l‑a generat. Nu vom „apuca” să trăim, aici, într‑o societate perfectă și vom plăti prin noi valuri de suferință încercarea de a o fabrica.”
„Genul eseistic a punctat modernitatea – de la Montaigne la Matthew Arnold – reuşind să supravieţuiască în atmosfera versatilă a postmodernităţii, căreia îi corespunde prin concizie, curiozitate politropică şi montaj fragmentar. El figurează literar accelerarea timpului istoric, dispersia cognitivă şi confluenţele interdisciplinare, celebrînd implicit un anume hedonism al tatonării sugestive. Fidel obiceiului de a-mi reuni periodic, în volum, textele altminteri blocate în efemeride, le-am strîns în cel de faţă pe cele din ultimii ani, apărute iniţial în săptămînalul cultural Dilema veche. Cititorii vor regăsi aici registrele unor centre de interes (pentru mine) definitorii: relaţia noastră cu Occidentul, cu propria societate, cu faptul religios şi cu marile cărţi.” (Teodor Baconschi)
Teodor Baconschi
Născut la București, 14 februarie 1963.
Masterat și doctorat în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor la Universitatea Paris‑Sorbonne (Paris IV, 1995, magna cum laude). Studii postdoctorale la New Europe College (București, 1996).
Carieră diplomatică: ambasador al României la Sfîntul Scaun, Ordinul Suveran de Malta și Republica San Marino (1997‑2000); director general MAE (2001‑2002); ambasador al României în Republica Portugheză (2002‑2004); secretar de stat pentru Afaceri Globale (MAE, 2004‑2006); consilier prezidențial (2006‑2007); ambasador al României în Republica Franceză și Principatul de Monaco (2007‑2009); ministru al Afacerilor Externe (24 decembrie 2009 – 24 ianuarie 2012); ambasador în Centrala MAE (2015‑).
Publicații sub semnătura de autor Teodor Baconsky: Le rire des Pères. Essai sur le rire dans la patristique grecque, Paris, Desclée de Brouwer, 1996; Rîsul patriarhilor. Eseu despre rîs în patristica greacă, București, Anastasia, 1996; Iacob şi îngerul, București, Anastasia, 1996; Ispita Binelui. Eseuri despre urbanitatea credinței, București, Anastasia, 1997; Turn înclinat. Fragmente de arheologie profetică, București, Curtea Veche, 1999; Roma caput mundi (împreună cu Horia Bernea), București, Humanitas, 2000; Pe ce lume trăim, București, Editura Pro, 2004; Insula Cetății. Jurnal parizian, București, Curtea Veche, 2005; Despre necunoscut, București, Humanitas, 2007; 111 incursiuni în cotidianul românesc (ilustrații de Devis Grebu), București, Curtea Veche, 2009; Biserici de lemn din Maramureș, album UNESCO, 2010.
Publicații sub semnătura Teodor Baconschi: Creștinism și democrație, București, Curtea Veche, 2011; Legătura de chei. O mărturie diplomatică (în dialog cu Armand Goșu), București, Curtea Veche, 2013; Facebook. Fabrica de narcisism, București, Humanitas, 2015; Anatomia ratării. Tipuri și tare din România postcomunistă (în dialog cu Dan‑Liviu Boeriu), București, Humanitas, 2016; Cetatea sub asediu. Însemnări despre credință, rațiune și terorism, Iași, Doxologia, 2016; Fascinația tradiției. Studii patristice și de istorie a religiilor, București, Lumea Credinței, 2017; Mic almanah al marilor oameni (pe care i‑am cunoscut), Iași, Polirom, 2018; Darul desăvîrșit. Gînduri despre civilizația creștină, Iași, Doxologia, 2018; Mărturii încrucișate. Faptul creștin în era smartphone (în dialog cu Răzvan Bucuroiu), București, Lumea Credinței, 2018; 365 de lămuriri în compania lui Laurențiu‑Ciprian Tudor, Iași, Polirom, 2019; Averea bunei educații, București, Univers, 2019.
Decorații: Comandor al Ordinului Pius IX (Vatican), Ordinul Sfintei Agatha (San Marino), Comandor Stella della Solidarietà Italiana, Cavaler al Ordinului de Merit (Portugalia), Comandor al Legiunii de Onoare (Franța), Cavaler al Ordinului Serviciul Credincios (România).
Membru în Asociația Internațională de Studii Patristice (Paris) și în Uniunea Scriitorilor din România.