Nemtii isi pun si acum cenusa in cap pentru ce a facut Hitler, si-au asumat o vina istorica, noi ridem, ne dam coate sau tacem – la doar cincisprezece ani de la caderea unui regim poate la fel de odios – atunci cind se mai descopera ca unul sau altul a colaborat cu Securitatea. Vom deveni astfel cu totii odiosi, printr-o tacita acceptare. Si de fapt chiar aceasta posibilitate imi repugna, ma revolta. Pentru ca mesajul pe care ni-l servesc acum colaboratorii e acela al unei complicitati generale, care ne condamna si ne absolva deopotriva, in grup nediferentiat. Nu e un truc nou, il cunoastem din literatura de dinainte de 1989. E o idee pe cit de abominabila, pe atit de perversa, care ne va impiedica sa avem o constiinta civica ori nationala normala.
Sint tradatori de diverse grade si fiecare caz trebuie judecat diferentiat. Sint oameni care nu pot fi aratati cu degetul, cei care au facut puscarie politica si acolo, sub tortura, au fost „convinsi” sau cei carora le-au fost amenintate familiile. Dar cei care trebuie judecati (moral, caci doar despre o asemenea judecata e vorba), cei de care mie imi este scirba sint aceia care au profitat, s-au minjit si acum ne minjesc prin impertinenta lor, prin felul in care se autolegitimeaza. Unii, dind lectii de pe fotolii confortabile. Altii, imbracati in piei de lupi moralisti, sfirtecind in dreapta si stinga. E de mult momentul ca spectacolul cu mascati sa se incheie. Mi se pare normal sa stim adevarul despre toate personalitatile vietii noastre culturale, politice, civice. Si nu ma refer la scriitori, pentru ca opera ramine aceeasi, indiferent de ce afli despre biografia autorului. Toba de tinichea o sa ne placa la fel de mult, chiar daca nu o sa-l mai creditam pe Grass ca om. Ma refer la cei care au avut si au un cuvint de spus in spatiul public romanesc, care impun valori, care fac opinie, care imprima mode, care ne formeaza. Sau ne deformeaza. Despre ei vreau sa stiu daca sint ceea ce par. Identitatea noastra sociala si culturala s-a definit in raport cu unele modele, creditind anumite persoane. Ca tinar intelectual, nascut in comunism si format intr-o democratie ambigua, cer, daca se poate spune asa fara patetism, dreptul la o istorie reala.