Da. Inca din titlu am pus un singur r. Eu si prietena mea ne ridem de mila, ca sa spun asa, gindindu-ne la anii tineretii noastre sub comunism, iar din cind in cind apare acest cuvint, horor, spus asa, cu un r romanesc si pe care l-am folosit in titlul textului meu.
Am observat ca in textul tau ai mers pe principiul madlenei lui Proust, pornind de la cuvinte-cheie precum „tetra”, „blugi”, „parfumul Jubileu”, ti-ai amintit momente din acea perioada, iar laitmotivul e ca in momentul in care se activeaza madlena e insotita de ris. Intimplarile sint povestite, de asemenea, cu o trista ironie, si totusi cuvintul cel mai pregnant in text este „horor”. Cum se impaca hororul cu amintirile acestea pe seama carora acum poti sa rizi?
Eu am sa fac acum o marturisire si am sa spun ca initial as fi vrut sa refuz invitatia de a participa la aceasta antologie cu un text. Nu prea imi place sa imi pling de mila in public si adevarul e ca daca stau si ma gindesc la trecutul meu, nu-l prea gasesc amuzant. Astfel ca, dupa ce l-am aminat pe Radu Pavel Gheo, care a fost teribil de amabil si de politicos si a insistat asa elegant si mi-a spus ca deadline-ul s-a mutat si inca mai este ceva vreme, poate ma razgindesc, mi-a venit in minte ca in fond nu trebuie sa scriu neaparat un text in care sa imi pling de mila si a aparut instantaneu expresia aceasta „a-ti ride de mila”. Cred ca asta m-a facut sa scriu textul si vreau sa spun ca acum le multumesc coordonatorilor Radu Pavel Gheo si Dan Lungu, pentru ca l-am scris cu foarte multa placere, l-am scris usor – eu scriu foarte greu literatura in general. Cred ca am exorcizat putin demonul si am invatat si eu jocul acesta pe care il practica cei mai tineri decit mine, si anume sa-mi rid de mila.
Cam toti cei care au contribuit la acest volum par a-si ride de mila pina la urma.
Da. Eu ma asteptam la altceva si ma bucur foarte mult ca tovarasele mele de drum isi cam rid de mila.
M-a impresionat foarte mult modul in care iti inchei textul. Era vorba de o secventa din Parisul anului 2007, in care te intrebai ce cautau acolo niste tineri imbracati in haine tipice anilor ‘80 comunisti si ai aflat ca sint o formatie si ca pregatesc un CD.
Erau foarte cool si isi facusera rost de haine din Estul comunist de prin magazinele second hand. Am fost foarte surprinsa. Chiar am stat acolo, i-am ascultat, cintau cu o energie de care numai un estic este in stare, intr-un mod aproape disperat, si mi-a spus ca, uite, si-au luat garderoba de prin familie – mama mea inca mai purta caciuli de alea de blana – si au venit la Paris sa cistige niste bani. Am fost foarte surprinsa cind am auzit ca erau vajnici parizieni care isi lansau un CD intr-o saptamina, deja aveau foarte mult succes si un contract care urma sa-i umple de bani.
Ma intreb daca nu cumva tinerii acestia care considera comunismul foarte cool nu ar putea fi inselati de perspectiva noastra usor amuzata.
Nu cred ca exista acest risc. Textele pe care le-am citit in aceasta carte, si chiar textul meu, sint pline de amaraciune, de autoironie. Poate am luat aceasta decizie sa si zimbim putin, dar cred ca importanta este amaraciunea, si se simte. Nu am facut altceva decit sa schimbam putin retorica. Nu mai tine retorica plinsului de mila, poate doar daca ai avut niste experiente cu adevarat dramatice – inchisoare, experiente legate de Securitate –, desi cred ca si unii dintre cei care au trecut prin asta folosesc retorica aceasta a ironiei, a autoironiei. Da mai bine sa-ti rizi de mila decit sa-ti plingi de mila, dar undeva exista simburele acela amarui si mila nu de tine, cit de tot ce ai pierdut si de toti cei din jurul tau care iti seamana atit de mult. Ca dovada, mi-e mila de fetele astea care am fost. Ne-am pierdut tineretea, puteam sa facem atitea lucruri, daca stau bine si ma gindesc. Poate, pe de alta parte, a fost sansa noastra, pentru ca, uite, am facut cite ceva, am scris literatura, ne-am salvat intr-un fel. Dar ca sa nu pling de mila, prefer parca risul acesta amar. Risul – sa nu se inteleaga gresit, depinde cum il conotezi, in ce contexte il iei, pentru ca el are atitea directii si atitea substraturi – a fost si atunci si ramine si acum cea mai cool manifestare anticomunista.