22-25 iunie 2023: a opta ediție a festivalului Rocanotherworld a adunat la Iași mii de oameni, curioși și diferiți. La fel ca anul trecut, festivalul a avut loc la Brizu, lângă lacul Aroneanu, într-un spațiu care să ofere cât mai multe pentru fiecare. Despre muzică și evenimentele adiționale, în patru relatări, în exclusivitate pentru „Suplimentul de cultură“.
Weekendul acesta gălăgia și agitația orașului au fost lăsate în urmă pentru a (re)descoperi energia pe care festivalul Rocanotherworld reușește să o ofere an de an, găsind un fel de a pune artiștii potriviți în fața oamenilor potriviți. Deși căldura a fost dogoritoare ediția aceasta, cea de-a opta la număr, ea și-a primit participanții cu brațele deschise, așteptându-i să-și aleagă locurile pe malurile lacului Aroneanu, care, timp de patru zile, a părut să le fi devenit casă.
Ca și în anii precedenți, festivalul a pus la dispoziția publicului trei scene: scena mare, pe care au cântat trupele cele mai importante, și două scene mai mici, una de muzică electronică – care prindea viață după ora 22.00 –, și una de silent disco – locul în care poate fi îndeplinit visul oricărui introvertit ce-și dorește să fie singur în timp ce e înconjurat de oameni.
Orișicum, până spre lăsarea întunericului, atunci când căldura soarelui a început să se mai potolească și aerul a devenit mai respirabil, scenele au rămas aproape pustii, lăsând zonele de lounge să devină vedetele evenimentului.
Ca și la edițiile anterioare, oamenii s-au înșirat pe beanbag-urile poziționate strategic la umbră, croindu-și loc cât mai aproape de ventilatoarele care, de data aceasta, pulverizau și vapori de apă, pentru o răcorire cât mai ușoară. Cei mai curajoși, cărora le surâde ideea de bronz și nu li se face prea ușor frică de o posibilă insolație, și-au găsit locul pe sacii întinși pe malul apei, în bătaia soarelui.
Printre caracteristicile festivalului Rocanotherworld se numără și faptul că, până la lăsarea serii (și chiar și după apus), toată zona pare să fie ocupată de copii. Colțul prevăzut cu cele două trambuline și perete de cățărat montat de cei de la Climb Again a fost printre atracțiile principale în jurul cărora s-a învârtit distracția prichindeilor. Partea de terasă cu nisip de alături a fost o altă bucurie pentru ei, care le-a dat ocazia de a săpa câte gropi își doreau, până la epuizare. Mai mult, jocuri precum jenga sau avioane și-au găsit rapid doritori, nu numai printre copii, cât și de adulți cu spirit competitiv. Tot spiritul competitiv și curiozitatea i-au împins pe cei mari să încerce și să urce pe peretele de cățărat, dar mulți s-au lăsat păgubași când au văzut cu câtă lejeritate erau întrecuți de copii.
Incluziune – un festival pentru toți
Plăcile de plastic ce acopereau pietrișul chiar până în fața scenei principale au fost o măsură care a schimbat în bine unul dintre aspectele festivalului – accesibilitatea. Anul trecut, pietrișul a reprezentat un obstacol pentru persoanele cu un handicap locomotor, care erau nevoite să rămână pe margine, mai departe de scenă. Anul acesta, pavimentul din plastic a fost de un real ajutor și a oferit posibilitatea acestor persoane de a se deplasa în voie.
Astfel, în primul rând, în fața scenei mari, s-a creat un buchet divers de oameni: de la bătrâni, adolescenți, persoane aflate în scaune cu rotile, copii și părinți, toți dând din cap pe ritmurile pieselor cântate de artiștii favoriți sau de trupele pe care abia le descopereau.
Această uniune dintre oameni e un element special al festivalului, ceva ce a ajuns să-l definească, fiind unul dintre puținele evenimente de acest tip în care poți vedea persoane de toate vârstele distrându-se împreună – muzica fiind, de cele mai multe ori, singurul element care îi unește și le sudează relațiile.
Muzică împărtășită între prieteni
Prima zi a fost un colaj muzical care a prins contur ușor-ușor și care, la final de seară, te lăsa cu senzația că tot ce ai ascultat s-a legat și s-a potrivit așa de bine cu ce urma și cu ce fusese înainte, încât nici nu ți-ai dat seama cum a trecut timpul.
Deschiderea a fost făcută de Zimbru, o trupă mai puțin cunoscută, dar emana atât de multă energie, încât te făcea să-ți dorești să fredonezi versurile, chiar dacă nu știai nici unul. Au reușit să scoată oamenii din „bârlogurile“ umbrite și să adune, ușor-ușor, o mână de oameni în fața scenei. Timizi în interacțiunea cu publicul, au lăsat ca muzica și cămășile hawaiiene să-i hipnotizeze pe privitori și să-i inducă într-o transă din care nu se mai puteau trezi, mișcându-și umerii dintr-o parte în alta.
Imediat ce și-au terminat programul, s-au răspândit și ei printre spectatori, așteptându-i pe cei de la We Singing Colors – mai îndrăzneți și mai obișnuiți, parcă, să discute cu oamenii înșirați în fața scenei. Bucuria lor de a cânta s-a răspândit ca un virus și, după câteva piese, au mai impulsionat câteva persoane să se lupte cu căldura și să pășească mai aproape de artiști. We Singing Colors a venit către public folosind un arsenal de instrumente în aproape o oră cât au fost prezenți pe scenă.
Moonlight Breakfast a fost la rândul său o explozie de energie, un duo care a reușit să anime atmosfera atât de bine, încât la finalul concertului oamenii erau deja cu gura până la urechi, zâmbind neîntrerupt, dacă nu datorită ritmurilor experimentale, atunci măcar datorită dialogurilor dintre cei doi, care te făceau să crezi că îi cunoști de o viață. Dacă la început publicul a fost timid și a avut nevoie de încurajări pentru a-și arăta cele mai bune mișcări de dans, la ultima piesă cântată deja se dansa cu o libertate fără margini.
Ritmurile și energia s-au dublat de-a lungul prestației celor de la Warhaus, care au făcut un spectacol extraordinar, ce te arunca în transă, așteptând fiecare notă cu sufletul la gură, dictându-ți mișcările de dans de parcă ai fi fost un șarpe care se unduia după fluierul unui maestru. Cu o combinație de jazz electrizant și un ton experimental, cei de la Warhaus au ținut publicul în priză și l-au energizat la final de seară, făcându-l să uite de oboseală adunată peste zi și să mai bântuie câteva ore în căutarea altor ritmuri dansante.