Pe scena Teatrului Național din Iași, protagonistul celei de-a patra seri FILIT din 2023 a fost scriitorul turc Burhan Sönmez, un izgonit al țării sale și un scriitor care luptă neîntrerupt pentru valorile democratice și liberale. Într-o discuție moderată de poetul Radu Vancu, toți cei prezenți în sală au putut afla detalii extrem de emoționante din viața personală și cariera celui care în prezent este președintele PEN International.
„Născut într-un mic sat din Turcia, a crescut vorbind limba kurdă, într-o perioadă în care această limbă era stigmatizată și oficial interzisă“, i-a început creionarea personalității Cătălin Sava, prezentatorul serilor FILIT. După lovitura militară din 1980, Burhan Sönmez a plecat la Istanbul pentru a studia Dreptul. Însă, din cauza participării la manifestații prodemocrație, a fost suspendat de la universitate.
Fire ambițioasă și perseverentă, a reușit, totuși, să absolve facultatea după șapte ani. A lucrat apoi ca avocat la Istanbul, fiind un neobosit susținător al drepturilor omului. Pentru curajul său a fost mereu urmărit de poliția turcă și la un moment dat atacat. După acest grav incident, a ales să plece din țară, în Marea Britanie.
Deși cât a fost în Turcia Burhan Sönmez scria multă poezie, când s-a mutat în Anglia a început să se dedice romanului, gen literar care l-a și făcut celebru în întreaga lume.
Identitate. Identități. Separați sau împreună?
Burhan Sönmez a început prin a spune că este o mare bucurie și plăcere să fie prezent la FILIT. A mai fost în România, de mai multe ori, dar nu la Iași. Chiar cu o săptămână înainte de a începe FILIT a avut loc un alt eveniment, tot în compania lui Radu Vancu, la Sibiu. „Soția mea este cam geloasă. Mi-a spus că în ultimele două săptămâni l-am văzut pe Radu mai des decât am văzut-o pe ea. Sper să mă pot întoarce acasă mâine, după acest eveniment“, a glumit acesta.
Apoi și-a îndreptat gândurile la discuția de pe scenă. „Identitatea nu este complexă doar pentru anumite regiuni sau pentru anumiți oameni. Fiecare persoană are straturi de identitate și oamenii își descriu identitatea în relație cu familia, cu frații, cu părinții, cu prietenii. În cărțile mele eu vorbesc despre rezonanța acestor straturi de identitate din punct de vedere politic și social“, a punctat acesta.
Burhan Sönmez a cunoscut experiența închisorii, a apărat deținuți politici ca avocat în Turcia, a fost torturat, a fost în comă, aproape să își piardă viața, a fost salvat și transportat în Londra, a fost declarat persona non grata în Turcia și 10 ani nu a intrat acolo. În Istanbul, Istanbul se reflectă foarte bine aceste părți din viața sa.
Limba kurdă, limba invizibilă din scrierile lui Burhan Sönmez
Provocat de același Radu Vancu extrem de atent la nuanțe, Burhan Sönmez a recunoscut că limba kurdă este limba invizibilă din scrierile lui și totul pornește de la biografia sa. Pe când scria al doilea roman în limba turcă și-a dat seama că de fapt gândea întâi în kurdă, apoi își traducea în turcă și abia apoi scria. A realizat, astfel că scria într-o limbă vizibilă, turca, și o limbă invizibilă, limba kurdă. Acest lucru nu s-a schimbat în timp. Însă, de când stă și în Anglia și scrie articole de presă, pe acelea le gândește direct în engleză și apoi le scrie în aceeași limbă.
Persecutarea politică a lui Burhan Sönmez nu a încetat nici acum, a punctat apoi Radu Vancu. La Cambridge, scriitorul turc găsește în fața casei sale, din când în când, câte un cartuș nefolosit, ca un semn că nu este uitat de furia politică.
Întorcându-se în timp, scriitorul turc și-a amintit că în 1980, când avea 13-14 ani, în țara sa era război, iar fratele său mai mare era un adevărat revoluționar. A simțit atunci că este suficient de matur pentru a înțelege ce se întâmplă și i-a cerut fratelui câteva cărți despre cauza conflictelor. Fratele său, student, i-a adus până la urmă două cărți, care erau de fapt cărți de poezie. Însă Burhan chiar a crezut că sunt cărți revoluționare. A învățat multe poezii de acolo pe de rost și le-a recitat în fața colegilor. Acesta a fost pentru el unul dintre momentele de cotitură pentru viața și mintea sa. A început să creadă că totul în viață, chiar și violența, poate fi înțeles prin intermediul poeziei.
Lipsa de furie față de călăi se poate cultiva în timp
Mai departe, Radu Vancu a spus în discuție că două lucruri i se par șocante și admirabile în scrisul acestui scriitor și a vrut ca acesta să explice de ce. După atâta suferință în camerele de tortură, scrisul său, pe de o parte, are puterea de a produce atâta frumusețe și, pe de altă parte, e total lipit de furie. Cum?
Burhan Sönmez a invocat și de această dată normalizarea violenței în țara în care a crescut. Când era tânăr credea că trebuie să răspunzi la violență cu violență. Adică cu naziștii trebuia să te lupți. Dar cu trecerea anilor și-a schimbat viziunea. A ajuns într-un punct în care crede în totalitate în pacifism, așa cum credeau și Tolstoi sau Ghandi. Este și la vârsta la care simte că trebuie să promoveze limbajul pacifist. „Trebuie să ne urmăm vocea care ne spune să milităm pentru pace prin rezistență, nu prin supunere. Nu simt ranchiună pentru torționarii mei, ci doar tristețe.“
A completat cu o altă poveste cu o forță extraordinară de sugestie. Odată și-a văzut unul dintre torționari pe stradă. Aștepta autobuzul cu o femeie care părea soția lui și avea un copil mic în brațele sale. L-a recunoscut și și-a schimbat locul. Probabil credea că îl urmărește. Nu a scris despre asta, nu știe încă cum să o facă, dar a iubit acea familie, un tată, o mamă și un copil. „Sunt sigur că acea femeie nu știa ce face soțul său. Acesta este unul dintre momentele din viață pentru care trebuie să ne antrenăm spiritul. Acesta este mesajul pe care ar trebuie să îl transmitem generațiilor viitoare: opriți violența. Noi ca oameni suntem încă primitivi. De aceea arta este atât de importantă.“ L-a invocat apoi și pe Nelson Mandela, care spunea că, dacă și-ar urî agresorii, nu ar face decât să fie ca ei.
Povestea lui Burhan Sönmez este una tristă, dar o sursă de inspirație în construcția personajelor sale. Scriitorul de origine kurdă nu își mai poate vedea visele, din cauza incidentului cu poliția turcă din 1996. Atunci au încercat să îl omoare. A fost grav rănit la cap, a suferit o traumă, cu efecte fiziologice pe creier. A fost și la psiholog și i s-a spus că poate visa, dar că nu își va mai aminti visele niciodată. De aceea visele sunt atât de prezente în cărțile sale.
Mama, cel mai frumos cuvânt din lume, indiferent de limbă
Finalul serii i-a aparținut mamei lui Burhan Sönmez, ca un fel de rememorare afectivă a întregii sale cariere de scriitor. Aceasta murit acum câteva luni, dar i-a lăsat pentru totdeauna vocea de povestitor. „Am scris tot cu vocea ei în mintea mea, vocea ei de povestitor. Mamele știu totul. După ce am fost grav rănit de poliție, înainte de a părăsi țara, am petrecut ultima săptămână în Turcia cu mama mea și i-am înregistrat pe bandă toate poveștile kurde pe care mi le spunea când eram mic. Când am plecat din Turcia aveam la mine doar casetele astea. Nu le ascult încă, dar sunt acolo, le păstrez, știu că vocea mamei mele a fost cu mine tot timpul. De-a lungul carierei, ea, alături de Dostoievski și Marquez m-au creat ca scriitor.“