A. Sintem in 2008. Nu mai sint chiar ceea ce se cheama un scriitor tinar. Sa nu fii tinar, mai ales un scriitor tinar, in ziua de azi, nu-i un lucru usor. Tineretea este o buna trambulina. Indiferent de valoarea ta. Asa merg lucrurile acum… Au aparut batriniciosii tineri. Sint plini de ei. E plin de ei. Fac jocurile in Sistem. Gombrowicz e unul dintre putinele mele puncte de sprijin.
B. Prea tinara, deci…
A. Nu destul de tinara, deci…
B. Citeam asa: „J’ecris des vers, j’ecris de la prose; je songe.// Je fais ce que je puis pour m’oter du mensonge”. Nu ma innebuneam dupa Victor Hugo, dar asta mi-a placut, spuneau ceva despre mine.
A. Nu l-am mai citit de mult pe V.H. Dar as putea spune si acum: „J’ecris des vers, j’ecris de la prose; je songe.// Je fais ce que je puis pour m’oter du mensonge”.
B. Minciuna din jur era ceva simplu, usor de identificat. Ca si ticalosia. Ca si prostia. Ca si oportunismul. Mai ales cind era vorba de scriitori.
A. Nimic nu mai e simplu. Minciuna e de multe feluri si-n forme ametitor de multiple, pina la capatul spectrului in care ea pare sa se confunde cu adevarul. Nu doar minciuna nu mai e simpla. Ci si ticalosia, prostia si oportunismul. Mai ales in ceea ce-i priveste pe scriitori.
B. Scriam literatura cu certitudinea ca nu o sa pot publica prea curind. Nu-mi imaginam numele meu pe o carte. Una dintre putinele poezii pe care le dadusem spre publicare inainte de 1990 a fost oprita de o tanti cenzor, Clatici. Poezia se numea Televizorul. Era plina de semne de intrebare pe margini. Mai ales la versul „o maimuta si maimutoiul ei”. Am impresia ca tanti credea ca ma refer la cuplul Ceausescu. Scrisese pe o foaie mare, probabil indignata: „Asta e poezie?”. Am si acum pe undeva prin casa, cred, paginile alea. Si aveam un televizor Sport, mic, alb-negru, in care ma uitam doar la bulgari, ii prindeam pe bulgari, cu o antena primitiva. Ma uitam la ei fara sa inteleg o iota in afara de „nula na nula”.
A. Scriu literatura. Am un televizor in culori. M-as uita la bulgari, chiar fara sa inteleg o iota. Cred ca ar fi mai bine. Nula na nula! Dar pe bulgari nu-i mai prinde nimeni, nici cu o antena parabolica! Nu mai e tanti Clatici care sa se intrebe daca ceea ce scriu eu e poezie, dar e domnul Caliban, pentru mine un fel de tanti Clatici.
B. Citeam in nestire americani, englezi, francezi, spanioli, greci si latini, pe rusii cei vechi. Nu ma interesa nimic din literatura tarilor vecine, comuniste.
A. Citesc, mai putin, dar citesc tot felul. Cel mai mult ma intereseaza literatura tarilor vecine, a celor ex-comuniste.
B. Nu am fost decit o singura data in strainatate. Pina la Ruse, in Bulgaria, cind eram copil. O vreme am fost convinsa ca numai daca erai securist iti dadeau drumul afara. Mai ales daca erai scriitor. Din cind in cind ma intrebam mereu daca ei, strainii, occidentalii, stiu de noi, de cit de greu ne e.
A. Am tot fost in strainatate. Am incetat sa compar tarile intre ele si pe toate cu Romania. Din cind in cind ma intreb cum se descurca coreenii. Aia din Nord. Oare ei se intreaba daca stim de ei? Daca ne pasa? Oare au scriitori care calatoresc in… Strainatate?
B. Aveam mult timp. Aveam si timp de pierdut. Era ca o apa, vasta, Timpul, in care inotam. Si-apoi, nu ma grabeam niciodata.
A. Dau zilnic numai de oameni grabiti. Ma fac si eu ca ma grabesc. Ma prefac. Imi plac scrisul si cititul pentru ca sint lente.
B. Scriam la o masina de scris care facea mult zgomot. Nu ma deranja. Aruncam foaie dupa foaie. Schimbam panglica. Era greu.
A. Scriu pe ecranul computerului. Ascult in acelasi timp, uneori, muzica pe Internet. Nu ma deranjeaza. Scriu. Am tasta cu Delete la indemina. De ea imi place cel mai mult. E usor.
B. Luam carti pe care le deschideam la intimplare de citeva ori. Daca imi placeau, le cumparam. Rar am dat gres. Copertile erau austere. Titlul si numele autorului. Nimic pe coperta a IV-a.
A. Cumpar carti si primesc. O gramada. Pe coperta a IV-a – citate. Din unii care iti spun cit de importante sint cartile, cum s-au vindut in tiraje ametitoare, in cite limbi au fost traduse si alte chestii. Apoi citesti despre cum nu pot unii sa le lase din mina. Mereu mi-i imaginez cu miinile lipite de cartile alea pe care eu nu le voi citi probabil niciodata. Imi plac din ce in ce mai mult cartile pe care le poti lasa din mina. Ca sa te gindesti. Ca sa lasi pentru mai tirziu. Ca sa revii.
B. Oamenii erau foarte complicati, iar lumea prea simpla. Scriitorii – ceva intre astea doua.
A. Lumea e foarte complicata si oamenii prea simpli. Scriitorii – ceva intre astea doua.