Romanul Maestro, aparut in colectia „Fiction Ltd” de la Editura Polirom, este, dupa cum l-a caracterizat Ion Dur, „un roman greu, de moravuri usoare”. Romanul poarta un motto din Daniel Harms, cu care criticul considera ca Stelian Tanase are cite ceva in comun: ambii sint scriitori care au fost neagreati de autoritati, ambii autori deconstruiesc niste mecanisme sociale. „Stelian Tanase a scris inca de la debut in raspar, impotriva canonului zilei. Si prin Maestro se asaza impotriva curentului”, a spus Ion Dur, evidentiind ca proza lui Stelian Tanase nu seamana nici ca tehnica si nici ca tema cu „asa-zisa falanga Vakulovski sau cu altele care sint in voga”.
Romanul este povestea unui star TV, iar povestitor este un personaj martor, Emilia T. Fosta colega jurnalista, Emilia e imobilizata in scaunul cu rotile si spune povestea Tinei, in 69 de secvente. „Este o carte care ne arata ce fantastica e televiziunea, dar si ce mecanism diabolic”, considera Ion Dur, adaugind ca Stelian Tanase nu scrie pentru el, ci pentru consumatorul de proza. „Stapineste alchimia suspansului, este un scriitor autentic, are un brand”, spune criticul.
Credincios romanului
Stelian Tanase a marturisit la Sibiu ca si-a inceput cariera de scriitor cu un roman si ca de acum inainte va scrie numai romane. Maestro nu este, spune autorul, o carte despre televiziune, ci despre oameni. „Am scris Maestro dupa zece ani foarte densi in televiziune. Dar nu e un roman despre televiziune”, a spus autorul. Fiecare personaj e reconstruit din zeci, sute de persoane intilnite de-a lungul a zece ani de lucru in televiziune, deci cititorul nu trebuie sa se astepte sa gaseasca persoane reale in carte. Scriitorul a marturisit ca aceasta carte s-a nascut dintr-o „stare limita, o repulsie. Uneori m-am oprit, fiindca simteam repulsie fata de lucrurile pe care le descriam. M-am oprit fiindca nu trebuia sa fie un pamflet, ci o constructie, o simfonie”.
Personajul Emilia T., a precizat autorul, este un omagiu pentru Camil Petrescu si Patul lui Procust. „Sint diferite lucruri in roman care sint omagii pentru Gogol, Cehov, si pe care le vor intelege cunoscatorii.”
Despre volumul pe care il finiseaza acum, Stelian Tanase a spus: „Romanul pe care il scriu acum e dadaist. Romanul nu e imitatia realitatii. De cind a aparut fotografia, pictorii au inteles ca trebuie sa faca altceva. Si a aparut Picasso. Si in privinta romanului, lucrurile stau tot asa”.
Fragment
Ai palpitatii? Deja? Pai, nu ai auzit nimic. Asta a fost de mizilic, de saftea. Abia incepe melodrama! Domnul meu, am incercat sa imi tai gitul cu un ciob de geam, mai ceva ca in Nu lasati femeile singure, ep. 4, 17, 33, 59, 81. Sint o sinucigasa profesionista. Am condicuta la Urgenta ca prostituatele la politie. Am mincat ciuperci otravitoare. Am luat somnifere care ar dobori un regiment de soldati. Afla ca nu am murit. Sau, ma rog, asa imi inchipui, habar nu am. Certificatul eliberat de spital scrie ca mi s-au facut spalaturi stomacale repetate, am fost retinuta 2 zile, apoi externata sub supraveghere, pentru a nu repeta gestul. Cine sa ma pazeasca si observe, zau, nu stiu. Traiesc singura. Am incercat iar, ca mi-a casunat sa mor. Nu dormisem un minut in trei saptamini si mi-am taiat venele. Am intrat in cada plina. Apa s-a inrosit si viata mi se scurgea din trup clipa de clipa. Am lesinat. Am avut viziuni cu un depou plin de tramvaie, niste ierburi inalte, cenusii, si ciini scotocind in gunoaie. Aha, adresa mea nu e paradisul, e limpede. A aparut ingerul in ferestruica de la baie. Mi-a oprit hemoragia cu o suflare. A scurs apa din cada.
M-a bandajat cu tifonul din noptiera. A ramas cu mine o noapte, tinindu-ma de mina. M-a vizitat zilnic pina m-am intremat. Cind am inceput sa vorbesc, a disparut, nu l-am mai vazut. Imi mai apare in somn, dar numai partial, dupa un zid, intr-o usa intredeschisa, cu capul in jos, atirnat de streasina. Niciodata nu mi se arata intreg, numai bucati din el. Si, uite-ma, sint a dracului de vie, va spun istoria Tinei.