Ziua 7 – miercuri, 3 iunie. Scorpionul
Conferinta de dimineata prilejuieste una dintre cele mai emotionante intilniri, cu scriitorul turc Esber Yagmurdereli, activist pentru drepturile omului, nevazator. A militat ani de-a rindul pentru drepturile minoritatii kurde. Povesteste cum a stat 14 ani in inchisoare. A fost eliberat in 1991, a inceput din nou activitatea sa si a fost din nou arestat, in 1997. „Dupa anul 2000, Turcia si-a schimbat legile, in conformitate cu cele ale UE. Am fost eliberat“, povesteste scriitorul.
In 1997, Teatrul de Arte din Ankara a produs piesa sa Scorpionul, care descrie cinci zile pe care Yagmurdereli le-a petrecut cu un prizonier care a fost spinzurat in 1982. La Sibiu, Scorpionul, spectacol-lectura, s-a tinut la Libraria Humanitas. Este o poveste autobiografica, despre ultimele zile din viata unui condamnat la moarte, un detinut cu care scriitorul impartea celula, care avea alte orientari politice si incercase la un moment dat sa il omoare. „Dar in ultimele zile ne-am imprietenit, visam impreuna, am trimis chiar articole la ziare, incercind sa il salvez. In ultima zi, a cincea, l-au dus la spinzuratoare. Scorpionul s-a jucat in Turcia timp de trei ani, in mai mult de o mie de reprezentatii. Am fost foarte emotionat si prima oara cind am asistat la o reprezentatie, si acum, tot ca prima oara“, povesteste Esber Yagmurdereli.
Ziua 8 – joi, 4 iunie. Ziua Omului perna
Aseara am ratat intrarea la Love Factory, cu trupa Teatrului National „Radu Stanca“ din Sibiu. Am reusit insa sa intru la Studiu asupra Medeei, in regia lui Antonio Latella, cu Teatro Stabile dell’Umbria, din Italia. Incredibil, mai erau bilete la intrare. Sala de la Sindicate, plina ochi. Din nou, celebritatile teatrului in public. Dureaza pina dupa 1 noaptea. A doua zi, Medeea e pe buzele tuturor, dar nu regasesc incintarea cu care se vorbea despre Livada de visini, ci mai degraba uimire, reverenta in fata fortei celor trei tablouri pictate cu carne vie, un dans rascolitor al trupurilor nude.
Conferinta se anunta delicioasa: sint asteptati Andriy Zholdak si Radu Afrim.
Radu Afrim povesteste despre Omul perna, care se va juca diseara. Este un spectacol violent, poetic, emotionant. Unii critici nu au vazut decit violenta din text. Altii insa au perceput frumusetea, poezia, emotia. „Am avut o traducere literara excelenta. N-am avut de facut decit sa introduc niste insertii din presa senzationala de la noi, care se potrivesc perfect in piesa“, spune regizorul. La drum a pornit din simpatia pentru un personaj – copilul: „Mi-e drag sa simpatizez cu un personaj. Imi ajunge ca punct de plecare pentru o piesa“.
Anunta ca in 2011 o sa ia o pauza de un an. Vorbeste despre autorii care accepta transformarea textului, despre „nesimtirea“ celor care dau indicatii regizorale stricte si nu accepta interventia fireasca a regizorului. Viseaza la texte proprii, unde nimeni nu-i va putea interzice nimic. „Imi trebuie o curatare de tot ce am facut. Trebuie sa iti iei timp, sa scrii ideile. Acum ma duc la directorul de teatru cu textul scris al autorului. Atunci o sa ma duc cu ce scriu eu. Voi scapa de criticii care spun: «De ce iti versi obsesiile pe Cehov?». O sa fie visele mele“.
Moderatorul Octavian Saiu ii sugereaza cu umor sa isi faca, atunci, si propria trupa. Afrim marturiseste rizind ca are deja o lista cu 20 de artisti, preferatii sai din diferite teatre. Acum lucreaza, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, la piesa Herr Paul, unde colaboreaza iarasi cu actorul Cezar Antal, deosebit de talentat. Urmeaza anul acesta si anul viitor montari la Braila, Iasi, Sibiu.
Din pacate, constatam apoi ca Andriy Zholdak si-a pierdut rabdarea si a plecat fara o vorba.
Constantin Chiriac lanseaza cartea Poezia ca spectacol. Urmeaza alte evenimente. Tripla lansare a volumelor de teatru de la Editura Cartea Romaneasca: Saviana Stanescu, cu Aurolac blues si alte texte scurte, Cristina Modreanu cu Casa dinauntru si Iulia Popovici cu Un teatru la marginea drumului. Sint prezenti George Banu, Matei Visniec. In foaierul teatrului, Octavian Saiu stringe un public numeros si select la lansarea volumului In cautarea spatiului pierdut, publicat la Nemira. Ii are alaturi pe Ludmila Patlanjoglu, Ion Bogdan Lefter, Radu Afrim si Constantin Chiriac. Volumul aparut la Nemira este dedicat de autor „celor trei regizori pe care nici un alt festival nu i-a mai putut aduna la un loc: Victor Ioan Frunza, Radu Afrim, Silviu Purcarete“.
In strada, la soare, festival pentru popor – jonglerii pe terasa magazinului Dumbrava, si Marchiza de aur pe bulevardul Balcescu, spre deliciul copiilor.
Seara se incheie cu Omul perna, care imi rascoleste naucitor subiectivul top personal, ajungind drept in virf, alaturi de Livada de visini. Un spectacol fantastic, rascolitor. Nu, sigur ca a vorbi despre violente nu inseamna violenta. Inseamna aplecare spre cel slab. Omul perna, de Martin McDonagh, pus in scena cu trupa Teatrului Dramatic „Maria Filotti“ din Braila, este un puzzle de povesti, fiecare din ele un poem. Radu Afrim amesteca prin sacul cu povesti cu miini inteligente si asaza totul pe podeaua scenei intr-un model precis, ce se dezvaluie pe parcursul a doua ore. Sala e plina, se sta si in picioare, se aplauda cu sentimentul ca aplauzele sint un gest insuficient.
Ziua 9 – vineri, 5 iunie. Intilnirea cu Purcarete
Dimineata se lanseaza Antologia de texte 2009, cu piesele prezentate in sectiunea spectacolelor-lectura.
Radu Alexandru Nica, revenit de la Chicago, unde a montat Caii la fereastra, de Matei Visniec, la Trap Door Theatre, face marturisiri uluitoare: conditiile materiale in care a lucrat in America sint mai precare decit cele din Romania. Spectacolul a fost foarte bine primit in Chicago, unde s-a jucat in martie si aprilie. La Sibiu, se joaca diseara, la Cetatea Cisnadioara.
„In America am lucrat in conditii materiale mai precare decit am ocazia sa o fac la Sibiu. Pentru mine, a fost o lectie de viata. Stiu ca voi contraria pe multa lume spunind asta, insa in Romania teatrul este foarte bine sprijinit. Ne tot plingem, dar e fals, sint extrem de multi bani care intra in teatru, mai ales pentru o tara saraca, asa cum este Romania“, spune regizorul sibian. Moderatorul Octavian Saiu, venit din Noua Zeelanda in fiecare an pentru a coordona dialogurile festivalului, confirma aceasta situatie, cu mentiunea ca este vorba despre teatrele bugetare.
„M-am reintors la a face teatru cu o masa si trei scaune, ca in facultate. Mi-am dat seama ca nu trebuie pierduta atita energie pentru a obtine bugete, ci trebuie sa te concentrezi pe ceea ce este important: actorul“, spune Radu Alexandru Nica.
Pregateste Breaking the Waves – o provocare, date fiind binecunoscutul film al lui Lars von Trier si interpretarea magnifica a lui Emily Watson. Premiera, la toamna.
Intilnirea cu Silviu Purcarete face Centrul Habitus neincapator. Se sta in picioare, se asculta. Regizorul povesteste, descusut cu abilitate de Octavian Saiu, despre continuitatea simbolica, despre acele lucruri care oricarui artist li se intimpla in mod natural, fie ca e pictor, muzician. Despre cazuri de auto-citare voita. Exista in Faust imagini din Metamorfoze – si nu invers! –, niste „aratari“ care au simtit nevoia sa se dezvolte. Daca Faust si Uriasii muntilor respecta textul original, cu operatii minore, Metamorfoze este „rezultatul unei etape de lucru, putea continua la nesfirsit“. Ca si Cumnata lui Pantagruel, tot o ruda indirecta a textului.
Pe parcurs, Silviu Purcarete face adevarate confesiuni. Despre implinire. „Sigur ca sint bucurii, dar nu au niciodata dimensiuni de arteziana. In general, cind termin un spectacol am un sentiment de plictis si dezamagire. De refuz, de plictiseala, de nemultumire. E ca in cazul lauzelor, e o boala. Dupa aceea trece, devin mai obiectiv. Ca la Faust. Bucuria e atunci cind lumea cumpara bilete. Cind e un spectacol care merge, atunci e placut“.
Regrete. „Mi-ar fi placut sa fiu artist plastic. Sa fiu un pictor prin secolul al XVI-lea, al XVII-lea.“ Alt regret – ca nu a facut filmul promis in festivalul trecut. „Sper sa il fac anul asta, altfel nu-l mai fac niciodata.” De ce film? „Nu ajunge teatrul. Filmul are un limbaj prin care as putea sa spun…“
I-a venit vreodata sa se sinucida dupa revederea unui spectacol, la mult timp de la producere? Da, spune categoric. S-a intimplat cu Phedra, produs la Craiova, revazut dupa multi ani in care statuse in strainatate. „A fost cumplit, pentru ca intre timp s-au schimbat actori, unii actori murisera… Era un cor care, la fel, fusese decimat.“ Fusesera inlocuiri, iar nou venitii erau „antrenati“ de cei vechi doar cu indemnul „Tin-te dupa mine!“.
Seara, sub un cer senin, printre jongleri si statui vii, pornesc spre doua spectacole: Femeia tinta si cei zece amanti si Woyzeck. Cel dintii, bazat pe un text de Matei Visniec, in regia lui Claire Dancoisne, este o productie a Teatrului National „Radu Stanca“ din Sibiu. Bucura prin scenografia bogata, prin jocul mastilor. Surpriza la final, cind din spatele mastilor apar doar trei actori. Diana Fufezan, Cristina Ragos si Ciprian Scurtea insufletisera, de fapt, toate personajele. Povestea dureaza o ora si am senzatia ca prea repede m-am trezit inapoi in strada. Pierd vremea pina vin autobuzele speciale in fata teatrului, pentru a merge la Simerom, unde se va juca Woyzeck, in regia lui Andriy Zholdak, cu artistii de la Agency Culture-Europe, Ucraina.
Despre Woyzeck, Zholdak declara: „Spectacolul are doua parti: una vorbeste despre situatia din Ucraina, asa cum o simt, iar a doua este un Woyzeck, vazut in viitor, pe o statie cosmica. Am montat un Woyzeck intergalactic“ si „Eu caut marea emotie, dincolo de socuri, dar nu toata lumea poate sa inteleaga“. Daca Viata cu un idiot ma fermeca, de aici am plecat usor dezamagita. Zholdak foloseste o scenografie si un tip de montare mult prea asemanatoare cu cele din Viata cu un idiot. Din pacate, de aceasta data cred ca lipseste ceva esential: lipsesc momentele angelice care inaltau Viata cu un idiot. Lipseste emotia. Daca aceasta trebuia sa fie dincolo de socuri, eu am ratat chiar socurile. Agresata doar de volumul sonorului, as fi vrut sa fiu agresata de poveste, eram dispusa la orice. Ingerii insa n-au poposit in hala de la Simerom. Inca zabovesc in povestile Omului perna. O poveste buna este o poveste peste care trec tancuri de alte povesti, iar ea iti ramine vie in suflet.
Ziua 10 – simbata, 6 iunie. Faust la Edinburgh
Dimineata de conferinte. Spectacolul Faust, in regia lui Silviu Purcarete, produs la Sibiu, va participa in august la Festivalul International de la Edinburgh. Faust va fi unul dintre pilonii festivalului, spune Jonathan Mills, directorul festivalului din Edinburgh. Alaturi de el, participa la conferinta Theodor Paleologu, ministrul Culturii, Horia-Roman Patapievici, presedintele Institutului Cultural Roman, si Raluca Turcan, deputat de Sibiu.
„Faust este un spectacol urias, greu de transportat. Se fac eforturi mari pentru a face posibila participarea la Festivalul International de la Edinburgh. Totul costa 2,1 milioane de euro. Partea engleza contribuie cu 1,5 milioane, deci noua ne revin 600.000 de euro“, spune Constantin Chiriac. Din acestia, 300.000 au fost deja asigurati de Ministerul Culturii. „Sint atit de incintat de ce am vazut in festivalul de la Sibiu, incit ma aveti aliat total“, spune Theodor Paleologu.
„Teatrul «Radu Stanca» e un fenomen. Un fenomen cultural, social si civilizational“, e de parere Horia-Roman Patapievici, care anunta ca ICR Londra este deja implicat in sustinerea logistica a evenimentului de la Edinburgh. Jonathan Mills vorbeste la superlativ despre Sibiu: „Ati facut lucruri extraordinare in ultima vreme, care au produs mirare in Europa“.
Profitind de prezenta atitor oameni din lumea teatrului la conferinta finala a festivalului, George Banu ataca si o alta problema – cea a jucarii operelor lui Eugen Ionescu in limba romana: „Ionescu apartine in mod egal si Frantei, si Romaniei. Romania este acum penalizata. Mi se pare foarte injust si lipsit de curaj omul de teatru roman, care nu reuseste sa se alieze, sa scrie o scrisoare oficiala lui Marie-France Ionesco. O pozitie unica, oficiala, a lumii teatrale“. George Banu a propus sa nu se ia o pozitie umila, ci o declaratie hotarita.
Seara, vraja in Uriasii muntilor. Piesa, regizata de Silviu Purcarete cu artistii Teatrului National „Vasile Alecsandri“ din Iasi, mi s-a parut grozav de potrivita pentru un final de festival. Magul Cotrone si Contesa Ilse spun o poveste despre visul poetului, imaginarul viu, ospatul fanteziei, daruirea si sacrificiul artistului. Scenografia lui Dragos Buhagiar e superba: curcubeul de haine care captuseste podeaua scenei este curcubeul fanteziilor, real, tangibil, pamintul de sub talpile actorilor.
Seara, centrul palpita ca in 2007. Terasele sint pline, pietele istorice sint musuroaie. Siruri de turisti, localnici, spectatori de ocazie vorbind in toate limbile lumii… Pe scena din Piata Mare cinta Tito & Tarantula, lumea danseaza pe cintecele din filmele lui Tarantino. Apoi, francezii de la compania Malabar, cu ghidusii pe picioroange, printese si artificii aduna mii de spectatori, printre care abia ma strecor, ca sa pornesc spre casa.
Ziua 11 – duminica, 7 iunie. Metamorfoze sub luna plina
Duminica Rusaliilor. Soare. Inchei festivalul acolo unde l-am inceput: sub teiul din parcarea teatrului, asteptind sa vad Metamorfoze. Desfasurarea creata de Silviu Purcarete pe baza textelor lui Ovidiu este senzationala. In jocul cu elementele primordiale, cu picioarele in apa, cu focul in miini, calatorind pe punti mobile, instabile, actorii debordeaza de energie, sclipesc ca nestematele fiecare in parte si inteleg – si prin comparatie cu Uriasii muntilor – ca forta actorilor sibieni consta in capacitatea fiecaruia de a straluci cu propria culoare, in rolurile mari si deopotriva in cele mici – negind astfel chiar asa-zisa „micime“ a vreunui rol. Orice pas, orice gest e daruire totala. Ofelia Popii, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Veronica Popescu, Florin Cosulet, Mihai Coman, Adrian Matioc, Diana Fufezan, Bogdan Saratean sint doar citiva din cei aproape treizeci de actori ce-si dau sufletul in spectacolul magnific.
Metamorfozele lui Silviu Purcarete uluiesc prin splendoare si inteligenta. Un suvoi de simboluri impletite cu maiestrie, fara o clipa de ragaz. Superbe momentele prelungite de joc – pe o punte umeda actorii patineaza sau se inalta, transforma spatiul initial ostil intr-o zona a bucuriei pure, copilaresti. Doi centauri indragostiti se imperecheaza sub luna plina. Exceptional apoi episodul ciumei, ilustrat printr-un film alb-negru demn de marii regizori ai lumii, ca si cel ce insoteste „manifestul“ vegetarian din final. Metamorfoze se amplifica pe parcurs, pina la autodistrugere: decorul din fundal arde, funinginea se ridica la stele, in timp ce bucati de hirtie arzind se sting in apa, dupa ce se zvircolesc in aer.
Spre miezul noptii, Piata Mare sarbatoreste finalul festivalului. Voyages des Aquareves, al companiei Malabar din Franta, stringe mii de spectatori. O corabie alba, la puntea careia cinta muzicienii. Imprejur, personaje pe picioroange, in costume albe. Vreau sa pastrez in mine emotia Metamorfozelor, pornesc spre casa. Artificiile izbucnesc incadrate in fereastra taxiului. A fost a saisprezecea editie a Festivalului International de Teatru de la Sibiu. Inchei cu trei mari favorite asezate pe perne diferite de catifea: Livada de visini, Omul perna, Metamorfoze.