La sfirsit, maistrul le privea doct in zare si, dupa finetea taieturii, iti dadea nota, dar adevaratul cadou pentru cit asudasei era o plimbare de mina cu colega de banca. Stateam cu totii cu ochii pe televizor, la serialele cu Daktari, Kojak si Bulevardul Paulista, la desenele cu Mihaela si la meciurile de fotbal in care fotbalistul Ceausila fusese rebotezat C. Gheorghe. Cel mai mult imi placea tragerea Loto: era intotdeauna acolo un observator “din partea publicului”. Ma intrebam ce observa, cine l-a ales si cum. Nici unul dintre invitati nu zicea nimic pina la sfirsitul emisiunii. Stateau si se uitau. Pe vremea aia, bilele nu erau propulsate de aer comprimat, ci invirtite de un cetatean care invirtea o roata cu manivela de parca scotea apa din fintina. Invirtea cit invirtea, apoi tragea un sertaras si lasa sa cada o bila. Bila era inminata unui alt ins care ii desuruba capacelul. Se anunta cu voce tare: “Primul numar de la extragerea a treia: unsprezece”.
Cineva repeta. Toti cei din comisie notau. De ce, nu se stie. Apoi aparea pe ecran un close-up cu bila nr. 11. Si tot asa. Era alt ritm al vietii, nu se grabea nimeni nicaieri.