In fiecare luni dimineata ne imbracam in uniforma si porneam incet-incet, ca un stol de pasari verzi, dinspre caminul de fete “6 Martie” catre unitatea militara din Panduri, linga Academia Militara. Acolo faceam cam doua ore de instructie, dupa care intram in sali, pentru tactica militara. Grupa mea era pastorita de o tovarasa locotenent pe nume Luiza, care scria si poezii. Intr-una din primele lectii, Luiza ne-a tinut un mic discurs despre viitorul nostru in Armata Romana. Am aflat atunci ca in urmatorii trei ani, pe linga instructia saptaminala, urma sa mai petrecem trei saptamini la unitatea militara din padurea Baneasa, locuind in niste baraci si facind instructie “serioasa”. Apoteoza acestui efort urma sa survina la capatul celui de-al treilea an, cind aveam sa fim ridicate la gradul de sublocotenent. Ocazie cu care urma sa se faca o mare masa in aer liber, la care de obicei venea insusi tovarasul colonel si la care, desi parea de necrezut, urma sa ni se serveasca Pepsi (cite o sticla de persoana!).
Cind ne-am intors din prima vacanta de iarna, in ianuarie ‘90, a trebuit sa predam toate uniformele la depozitul de unde le ridicasem cu doar patru luni mai devreme. Desfiintarea serviciului militar al studentelor a fost, cred, printre primele cinci masuri luate dupa decembrie ‘89. Am incercat sa pastrez una din camasile kaki, era sic sa porti camasa militara autentica, dar n-am reusit s-o fraieresc pe supraveghetoarea de la depozit.