In paralel cu prestigiosul Concurs “Enescu”, maratonul muzical de 27 de zile a debutat cu cea mai draga lucrare a lui George Enescu, Oedipe. Spectacolul a venit intr-o montare propusa de Teatrul Capitoliului din Toulouse. Chiar daca montarea nu a fost la fel de luxurianta precum cea a lui Petrica Ionescu, ne-am bucurat de conceptul propus de Nicolas Joel. A urmat Il Giardino Armonico, un ansamblu cu o traditie solida in muzica renascentista ce a schimbat ca o briza placuta de vara directia muzicala din prima saptamina a lui septembrie. Violonista Clara Cernat ne-a bucurat apoi prin revenirea sa pe scena Ateneului Roman, dupa 20 de ani de absenta totala. Alaturi de pianista Therese Dussaut, ne-a surprins prin abordarea inedita a Sonatei Torso de George Enescu. O interpretare puternica, vibranta, din care s-a facut resimtit dorul de casa.
Au urmat Corul si Orchestra Les Arts Florissants, condusi de William Christie, cu Oratoriul Susanna de Handel, iar la Sala Mare a Palatului, Maxim Vengerov a urcat pe scena alaturi de Filarmonica “George Enescu” in noua sa postura de dirijor, acompaniindu-i pe deja celebrii Romanian Piano Trio. Remus Azoitei a continuat seria prezentelor romanesti de top, cu o interpretare de zile mari a Capriciului Roman de George Enescu.
Serile Zacharias
Cursul festivalului s-a schimbat atunci cind in loc de pianista Martha Argerich ne-am trezit la Bucuresti, din nou, cu Nigel Kennedy. Dupa ce a cintat cu chef Concertul pentru vioara si orchestra de Ludwig van Beethoven, stirnind ropote de aplauze, spectaculosul Kennedy a povestit amuzat, in cadrul conferintei de presa – cu un pahar de Merlot in mina –, despre cele doua pasiuni ale sale, muzica si… fotbalul.
Ne-am tras sufletul dupa aceasta incendiara intilnire si am incercat sa ne reconcentram pe linia “normalului” trasata de festival. Ceea ce a urmat ne-a rascolit din nou si ne-a umplut sufletele de admiratie. Orchestra de camera din Lausanne si minunatul Christian Zacharias au revenit la Bucuresti in trei seri de concert, cu un program exclusiv Joseph Haydn. Publicul a umplut pina la refuz sala Ateneului si cred ca nici cinci seri de concert nu l-ar fi satisfacut pe deplin. Zacharias este extrem de iubit in rindurile romanilor si ne-a declarat ca dragostea si aprecierea melomanilor din toti acesti ani l-au facut sa se simta aproape roman. Dupa weekend-ul Zacharias, am trecut din nou pe la Sala Palatului ca sa-l vedem pe Joshua Bell, violonistul de marca al Americii. O aparitie mult asteptata, ce ne-a oferit o Simfonie spaniola extrem de bine conturata si interpretata ca la carte. Orchestra Maggio Musicale Fiorentino a ajuns de aceasta data la Bucuresti, sub bagheta lui Roberto Abbado. Obisnuit cu bagheta magica a lui Zubin Mehta, publicul nu a primit cu atit de mult entuziasm varianta de interpretare a Simfoniilor I de Mahler si a II-a de Enescu. La fel a fost si cu Academy of Saint Martins in the Fields, care se pare ca si-a schimbat mare parte din membri. Sunetul unic cu care ne-a invatat anii precedenti a disparut, orchestra fiind ridicata doar de prezenta inegalabilului Murray Perahia.
Manifestari paralele
Delicata pianista Helene Grimaud s-a aflat pe scena cu temperamentala Orchestra a Filarmonicii din Sankt Petersburg. O asociere putin nepotrivita. Pe de-o parte, Grimaud, o artista interiorizata, cu multa sensibilitate. Pe de alta parte, Orchestra Sankt Petersburg, un ansamblu vulcanic ce a impresionat prin interpretarea patimasa. Asadar doua elemente total diferite, care, asociate, nu au rezonat perfect, asa cum ar fi trebuit. Orchestra de camera din Viena si Heinrich Schiff au propus trei seri-maraton cu Integrala Simfoniilor de Franz Schubert. Un concert de exceptie ce a fost succedat de mult asteptatul Balet din Monte Carlo, cu productia La Belle de P.I. Ceaikovski si Jean Christophe Maillot.
Un alt concert ce merita toata atentia a fost cel sustinut de Orchestra Regala Concertgebouw din Amsterdam, aflata sub bagheta renumitului Mariss Jansons. O seara cu adevarat memorabila, ce a fost transmisa in direct si pe canalul MEZZO. Prima colaborare de acest gen a Televiziunii Romane. Si un real succes.
In paralel, la Opera Romana, Yo-Yo-Ma invita publicul intr-o alta dimensiune a muzicii, cu The Silk Road Ensemble. Pacat ca nu toata lumea a reusit sa-i vada pe acesti fenomenali muzicieni. Excentricul violoncelist Mischa Maisky si pianistul Nelson Freire au revenit la Bucuresti, alaturi de Orchestra de camera Radio si Orchestra Capitoliului din Toulouse.
A urmat Elisabeta Leonskaja, cu un recital de pian inedit care ne-a purtat prin acordurile impresionismului francez si prin lumea patimasa a muzicii lui Frederic Chopin. Membrii cvartetului iesean Voces au fost nelipsiti si de la aceasta editie, ei devenind un simbol al Festivalului International “George Enescu”. Ca un contrast necesar a venit si prezenta lui Jacques Loussier, muzicianul interpretarilor de geniu ale lucrarilor lui Bach. O schimbare de perspectiva extrem de binevenita ce a bucurat inimile iubitorilor de experimental. Orchestra de camera a Filarmonicii germane din Bremen si Corul National de camera Madrigal au incheiat seria “Concertelor de la miezul noptii” cu Marea Missa de W.A. Mozart.
In paralel cu multiplele evenimente muzicale, s-au desfasurat “Seminarul de muzicologie” (4-9 septembrie) si “Expozitia de Arte plastice” (30 august – 26 septembrie), dar si primul proiect de dans comunitar din Romania, intitulat Pasarea de foc. 100 de tineri din toate mediile sociale – orfani, copii din familii instarite, persoane cu deficiente de auz sau locomotorii – au realizat spectacolul de dans contemporan Pasarea de Foc, pe muzica lui Igor Stravinski, si l-au prezentat pe scenele din Bucuresti, Brasov si Sibiu.