In “lumea occidentala”, aproape pe toate drumurile se vorbeste oarecum la rutina despre efervescenta “clasei creative”, in care nu se mai fac distinctii clare intre tipurile de activitati desemnate diferitor categorii de oameni creativi, de la artisti vizuali la literati ori de la designeri (de arhitectura sau de produs) la compozitori de muzica. Genurile artistice se influenteaza prin deschidere, se hibridizeaza prin interferenta si se resemnifica prin contextualizare. In felul acesta, multe dintre lucrarile prezentate in expozitiile de arte vizuale dispun de naratiuni, piese de sunet, gindire de design, abordare cinematografica, teatralizari si coregrafii. Fiecare dintre modurile de exprimare creativa se regaseste acum in reteaua de contact a culturii vizuale care s-a format acumulativ si procesual in raport cu orice alta forma de cultura contemporana.
In pofida faptului ca editia actuala a bienalei apare la prima vedere ca fiind o exacerbare obscena de desene (intr-un inteles larg), de forme sofisticate si culori vivificate, de obiecte inscenate si decoruri manipulate, accentul nu cade pe estetica artefactualitatii, ci pe politica instrumentalitatii. Lucrarile de arta servesc astfel reconceperii relatiilor de putere in a permite infaptuirea creativa de lumi in care viata e ameliorata si just impartasita.
Schite de lumi
Aventura vizuala pe care o propune Daniel Birnbaum e o noua luare de nota a pretextului politizarii culturale a artei dupa turnura critica a artelor vizuale in perioada postbelica, exacerbata de analiza noilor evenimente cu impact global din ultimii ani. Aproape ca nu mai exista estetica fara mesaj si nu mai exista transformare a materiei si formei fara semnificatie. Arta devine declaratie de atragere a atentiei asupra problemelor lumii si schiteaza solutii creative pentru o regindire a pozitionarii si situarii.
Expuse in vastele spatii din Arsenale si Giardini, lucrarile conoteaza perceptii ale unor lumi deja existente, pe care insa le constientizam vazute prin ochii artistilor, ori denoteaza reprezentari ale unor lumi care nu exista, insa care sint sugerate de mintile artistilor. La o privire selectiva, atrag atentia instalatiile de obiecte simbolice cu intelesuri global politice si local culturale ale lui Georges Adeagbo; casa dupa modelul celor din suburbia clasei mijlocii americane, instalata pe apa de Mike Bouchet, simbolizind alienarea standardizarii dorintelor de improprietarire; instalatia si filmul Ullei von Brandenburg care analizeaza mecanica teatrului, explorind comportamentul construit prin interpretare si semnificatia gesturilor; ubicuitatea bastoanelor matematice si pictate, de lemn rotund, ale lui Andrei Cadere; “obiectele coregrafice” ale lui William Forsythe, 200 de inele de gimnastica suspendate de tavan la distante si inaltimi variabile, chestionind dinamica miscarii corpului uman ca “fapt al materiei”; orasul-macheta, construit imprevizibil de propriii locuitori virtuali, suspendat in spatiu de Yona Friedman; sculpturile de interactiune ale Mirandei July, desenind ori notind diferite stari pe obiecte cu care oamenii se pot fotografia; critica autoironica a utopismului din “peisajele viitorului” (desene si acuarele in care interfereaza reprezentari vizuale si texte poetice) ale unuia dintre fondatorii Grupului de Inspectie Hermeneutica Medicala, Pavel Pepperstein; sau desenele cu cerneala pe hirtie ale Marjeticei Potrc, care propune noi moduri sustenabile de locuire in situatii de criza ecologica si economica.
In intentia sa de a extinde cu sens spatiul expozitional si in acord cu tendintele actuale de exercitiu al interdisciplinaritatii artei, designului si arhitecturii, Birnbaum introduce noi spatii de socializare in expozitia sa din Giardini, invitindu-l pe Tobias Rehberger sa faca designul de efect optic al unei cafenele, iar pe Rirkrit Tiravanija sa construiasca spatiul pragmatic si functional al unei librarii. De asemenea, in tendinta didacticista a marilor expozitii de arta, a fost conceput si un spatiu educational, realizat de Massimo Bartolini, in care grupuri organizate de copii participa la ateliere de creatie.
Gradina Romaniei
In Pavilionul Romaniei nu e nimic seducator. O constructie arhitecturala simplista, insa conditionata de rectangularitatea spatiului de expunere, se etaleaza in citeva incaperi de instalare a lucrarilor si citeva pasaje de trecere gindite ca intervale, din pacate fenomenologice. Intentia e interesanta, cauta sa iasa din cadrele gindirii expozitiilor in acest spatiu, insa realizarea e precara, salvata poate doar de instalarea deasupra constructiei a unei “gradini suspendate” care se extinde continuu pe parcursul desfasurarii bienalei.
Doua filme video ale lui Stefan Constantinescu sint instalate la capetele pavilionului, unul intr-un spatiu cu scaune de troleibuz, un film despre absurdul indecentei in mijloacele de transport in comun, iar celalalt intr-un spatiu cu scaune de cinema, un film despre impactul emigratiei documentat in citeva povestiri convingatoare.
In centrul structurii e instalata lucrarea Andreei Faciu, o serie de eseuri vorbite pe diferite voci si piese muzicale de diferite facturi intr-un spatiu axat vizual pe rezervorul-butoi de apa care iriga gradina de deasupra constructiei.
In fine, in lucrarile sale Ciprian Muresan regindeste creativ doua texte, prezentind documentarea fotografica a citorva fragmente din scrierea Auto-da-Fe a lui Elias Canetti, insemnate sub forma de graffiti in diferite locuri si pe diferite obiecte din strazile si locurile publice din Romania, precum si o filmare a interpretarii teatrale, cu marionete, a piesei Savianei Stanescu, Dog Luv.
In pofida efortului de realizare efectiva a functionarii expozitiei, conditiile curatoriale ale Alinei Serban esueaza: teatralizarea e inofensiva, iar reveria e inefectiva. E prea fortata regasirea in solicitarea defamiliarizarii privitorului fata de conventiile cotidianitatii provocate de diferitele asa-zise naratiuni. Si in structura expozitionala e infernal de canicular pentru a-i face pe vizitatori sa indrazneasca mai mult decit satisfacerea curiozitatii de a parcurge spatiul dintr-o incapere in alta, aruncind cite o privire frustrata catre lucrarile imposibil de urmarit in durata lor reala.
Constructia realizata de grupul de arhitecti studioBASAR serveste in cele din urma unei metafore: fiecare mesaj, sub diferitele sale forme de narativitate, hraneste solul segmentat in galeriile unde aerul e irespirabil, fortindu-te sa iesi la suprafata, la marginea unei gradini cu plante domestice care cresc salbatic. Orice ingrasamint s-ar fi folosit, nivelul de practicalitate al horticulturii nu ar fi permis incintarea, chiar si in fata ridicarii Pavilionului Romaniei la rang de “colt de natura” intr-o lume a artefactelor expuse de reprezentantii natiunilor virile economic, care mai mult decit lucrari notabile ofereau prea-rivnitul aer conditionat.
Autorul multumeste Institutului
Cultural Roman din Venetia pentru
sprijinul acordat.