Daca Regele Carol I nu a permis niciodata (cel putin ca acest lucru sa fie cunoscut de publicul larg) sa fie chemat cu vreun alt nume decit cel pe care il purta sau legat de functia pe care o reprezenta, chiar si Regina Elisabeta il numea intotdeauna in public „Regele”, nu acesta a fost si cazul ei. Ecourile favorabile care i-au insotit traducerile din lirica romaneasca contemporana in presa literara germana, la inceputul anilor 1880, au facut-o pe Regina Elisabeta sa se gindeasca sa-si publice propriile versuri, rezervate pina atunci doamnelor sale de onoare. Regele Carol I nu vedea cu ochi buni un asemenea proiect, temindu-se de un esec care ar fi putut sa dauneze prestigiului inca fragil al Coroanei, dar a acceptat, lasindu-se convins de entuziasmul lui Alecsandri. Intr-o scrisoare din 5 noiembrie 1903 adresata lui George Bengescu, Elisabeta scria: „Cind dragul nostru poet Alecsandri mi-a vorbit despre talentul meu si mi-a zis pentru intiia oara: Noi!, m-am imbujorat toata si mi s-a oprit respiratia. Mi-am zis: e un mare poet si-mi spune: Noi!”. In fapt, operele sotiei sale circulau deja in manuscris in inalta societate din Bucuresti. De la jumatatea lui iunie 1879 pina in primavara lui 1880, in momentele de mare cumpana in privinta sanatatii, Elisabeta s-a incapatinat totusi sa scrie versurile care aveau sa-i consacre debutul.
Elisabeta a fost Carmen Sylva
Elisabeta a semnat acest prim volum cu un pseudonim enigmatic, Carmen Sylva, poate chiar la indemnul lui Carol, spre a delimita clar poeta de regina. In privinta alegerii pseudonimului, toti biografii reginei sint de acord cu aceeasi versiune. In timpul unei audiente la Palat, la inceputul anului 1880, Alecsandri a intrebat-o pe principesa Elisabeta daca si-a ales un pseudonim, pentru ca publicarea primului sau volum batea la usa. Se gindise sa-si ia ca nume Carmen (latinescul pentru „cint”), omagiu adus latinitatii noii sale tari, dar un singur nume nu i se parea suficient. Spre a fi credibil, pseudonimul trebuia sa fie compus din doua nume. Incercase mai multe cuvinte latinesti. A crezut un moment ca a gasit solutia in avis „pasare”, dar, la sugestia doamnei sale de onoare, Zoe Bengescu, a renuntat rapid pentru cel de „padure”, sylva, care evident ca-i amintea de padurile copilariei pe care le-a indragit dintotdeauna. Si, ca sa alunge orice echivoc in privinta intelesului pseudonimului sau, a tinut sa explice clar la inceputul culegerii sale Mon Repos (1882). Fiica lor, Principesa Maria, moarta la nici patru ani de scarlatina, si-a dat mai degraba ea numele Itty, de fapt o stilcire a englezescului little „mica”, cuvint pe care l-a invatat de la doica ei englezoaica.
De o sinceritate dezarmanta, foarte britanica in fapt si care uneori l-a iritat pe fiul sau, viitorul Rege Carol al II-lea, Regina Maria nu a ezitat nici o clipa in memoriile sale Povestea vietii mele, bestseller in epoca si, in ciuda tuturor asteptarilor, redevenit bestseller dupa caderea comunismului in Romania, sa mentioneze numele cu care se chemau in intimitate membrii familiei sale: sotul sau, Regele Ferdinand, este numit mai tot timpul Nando, fiica sa, Elisabeta, devenita regina a Greciei, era Lisbeth, cealalta fiica, Maria, viitoarea regina a Iugoslaviei, era Mignon, iar printul Nicolae, viitorul regent al Romaniei (1927-1930), era Nicky. Se pare ca totusi fiica sa Principesa Ileana nu a avut nici o porecla. Cumnata sa, principesa Elena, era numita de apropiati Sitta. La polul opus, Elena Lupescu, zisa in anturajul sau Duduia, il numea pe Regele Carol al II-lea „Rex”, dupa latinescul „Rege”. Fireste, desi cunoscute de catre cercurile palatului, aceste porecle nu au fost niciodata folosite, din deferenta fata de membrii familiei domnitoare, de altcineva decit membrii familiei domnitoare.
Din pacate, nu cunoastem in prezent care sint numele cu care se numesc intre ei actualii membri ai Familiei regale.