Am intrat intr-un gol de porecle sau de nume de alint si am purtat simplu, ca pina azi, un prenume si-un nume. Probabil ca sint foarte neinteresanta, ca nu prezint nici o particularitate salvatoare, n-am cocoasa, nu schiopatez, nu scuip cind vorbesc si nu port fuste mini. Totusi, in disperare de cauza, fac un apel pentr-o porecla. Cu cit mai muscatoare, cu-atit mai bine.
Si-acum sa trecem la lucruri, chipurile, mai serioase. Nu m-a interesat niciodata care e numele adevarat al unui scriitor (decit daca era ceva ingrozitor de amuzant). Nom de plume, asta conteaza, alegerea chibzuita a unui nou nume. Insa ma-ntreb cum ajunge un nume sa corespunda personalitatii noastre mai bine decit un altul, cum poate o adunatura de litere (din care prima e majuscula) sa fie mai potrivita pentru noi? Probabil ca o domnisoara pe numele ei Annemarie Cizma ar simti, daca n-ar fi toanta, ca i s-a facut o nedreptate si ar actiona in consecinta, marintindu-se cu un –escu. De cealalta parte, frustatii care nu-s in stare sa-si schimbe numele traiesc perpetuu o idila cu un nume de vis, pe care-l vor da apoi copiilor lor, nenorocindu-i pe viata (mie-mi place, de exemplu, numele Zelda).
Un nume face si desface o lume
Dar daca numele nostru de vis e cu totul altul decit cel pe care ni-l imaginam? Daca avem fiecare un nume secret, facut din litere care nu exista, un nume impronuntabil, la a carui rostire, in clipele cele mai din urma, s-ar cutremura lumea? Am avut privilegiul sa-nchidem lucrurile din jurul nostru intr-un nume si-am fost cei-care-numesc, dar pe noi cine ne-a inchis intr-un cuvint? Vi s-or fi parind inutile toate fanteziile astea, inutile si copilaresti. Pai, normal, care ar putea sa fie numele de vis al lui Ion Iliescu? Am inteles, teoria cade, avem numele pe care le avem si, pe linga ele, niste porecle si, eventual, pseudonime. In timp ce primele ne expun cu toate pacatele noastre, celelalte ne ascund de ochii rai. Exista multe fentari celebre in istoria literaturii. In top ar intra Boris Vian, alias Vernon Sullivan – autor de romane „negre americane” (sau, dupa cum ar spune defaimatorii, pornografice), apoi Pauline Reage (de fapt Dominique Aury, nascuta Anne Declos), cu naucitorul, pe atunci, Histoire d’O – carte pe care atitia s-au straduit s-o atribuie ba lui Paulhan, ba lui Montherlant sau Malraux (si, cind-colo, autorul era o femeie!) si, in final, Romain Gary, care-a cistigat a doua oara Goncourt-ul ca Emile Ajar. Morala: daca vrei sa scrii un roman erotic sau sa cistigi un premiu literar de doua ori, nu e decit o singura cale – pseudonimul. Atit de puternica e legatura intre un nume si o identitate, incit e foarte usor sa fraierim evidentele (ca si cum am schimba intre ele etichetele de pe borcanele cu dulceata de nuci si de trandafiri). Ce vreau sa spun, de fapt, e ca un nume face si desface o lume. Ginditi-va, ce-ar fi fost daca Dumnezeu, cedind spiritului sau ludic, ar fi numit-o pe Eva – Cerasela, si pe Adam – Stejarel? Nu-i asa ca istoria lumii ar fi aratat altfel?
2 comentarii
Vreau o porecla nouă
Vreau o porecla