Apar, luindu-si forma din ceata – ca simptomele unei psihoze gingase –, pitici (mai ales cei trei prieteni Usi, Altfred si Si Hams Si Regretel, fiecare cu povestea lui, Si vesela Si trista), pisici, ciini, furnici, cu totii confidenti sau doar martori tacuti. Asemeni soricelului din Spuma zilelor a lui Boris Vian, care nu suporta sa-si vada stapinul cuprins de deznadejde si-i cere pisicii sa-l ajute sa moara, piticii din cartea lui Matei Florian isi insotesc fidel prietenul “picioare pare” si-i asculta povestea, completind-o cu istoriile lor. Scris cu o nemaipomenita dezinvoltura lexicala, amintind francofililor de distractiile literare ale lui Queneau, Si Hams Si Regretel discuta, printre rinduri, indepartarea din ce in ce mai mare a cuvintelor de lucruri si demonstreaza (prin monologul lui Usi, de pilda) ca, daca tulburi limbajul, tulburi si realitatea mijlocita de limbaj.
As putea prelungi Enticlopedia asta pe cel putin patru (sute patruzeci si patru de) numere, scriind despre cum suferinta si toate celelalte animale au fiecare culoarea lor, despre cum, pina la urma, singura certitudine pe care o ai cind termini cartea e aceea a unei infinite tristeti, despre cum se contamineaza cuvintele intre ele (“un pitic abscons, visceral si infofolit”) de boli necunoscute si vesele, sau despre cum inchizi romanul si repeti vorbele pline de intelepciune ale piticului Usi: “odata ce ai intlat intl-o lume palalela, o polti in stlafundulile tale pina in vecii vecilol, cale vol fi ei, si te vei intoalce la ea si vei da socoteala de inapoi, ca asa se face, n-ai ce face, esti datol”.
De-abia astept, draga Usi, sa dau din nou socoteala cartii asteia maimultdecitminunate, la urmatoarea recitire.