Chiar daca nu e una dintre capodoperele lui Steinbeck, Strada Sardinelor este un roman care impresioneaza nu atit prin actiune, cit mai ales prin personajele sale si prin maniera in care acestea sint construite. Steinbeck este unul dintre romancierii care stiu sa creeze personaje cu multiple fatete. Cazul batrinului chinez “de noapte” din Monterey este un bun exemplu in acest sens: “Unii credeau ca ar fi Dumnezeu, cei foarte batrini spuneau ca e Moartea, cit despre copii, ei credeau ca e doar un chinez batrin si amuzant, asa cum cred copiii despre orice este batrin si ciudat”.
Exista doua planuri in Strada Sardinelor. Avem in primul rind lumea reala, in care-si duc viata locuitorii micului oras de pe coasta Californiei, cu neajunsurile vietii lor cotidiene si lupta pentru supravietuire. Printre femeile si barbatii din Monterey-ul real, majoritatea muncitori in fabricile de conserve, ies in evidenta citeva figuri importante ale cartii: Lee Chong, chinezul cu bacanie, de la care toata lumea se imprumuta; Doc, biologul marin care studiaza creaturile oceanului, un personaj excentric pentru cei din jurul sau; Henry, pictorul; Mack si grupul sau de pierde-vara: Eddie, Hazel, Hughie si Jones; si nu in ultimul rind, Dora si cele douasprezece fete ale sale de la bordel, “bine instruite si politicoase”. Bacania lui Lee Chong este un fel de miracol al proviziilor din Monterey. Aici poti gasi orice, in afara de o singura “marfa”, care se gaseste peste drum, in bordelul “auster si demn” al Dorei Flood. Cel mai mare datornic al lui Chong este Horace Abbeville. Dupa ce isi achita toate datoriile fata de chinez, cedindu-i una dintre proprietatile sale, Horace se sinucide. Casa Abbeville, noua proprietate a bacanului, va fi locuita de acum incolo de Mack si grupul sau, care-i vor da numele de “Palatul azil de noapte”. Asa a fost botezata de noii chiriasi si asa i-a ramas si numele.
Un roman scurt, dar amuzant
Dincolo de acest prim-plan, puternic ancorat in realitate, cuvintul innoitor al lui Steinbeck transforma Strada Sardinelor, “o inghite si o digera”, iar “strada capata pilpiirea tarimului verde si a marilor care reflecta cerul”. Cuvintul deformeaza lucrurile, iar in cadrul acestui proces de deformare, spune Steinbeck, lucrul deformat “este tesut intr-un model fantastic”. Intram astfel in cel de-al doilea plan al romanului, unde nimic nu mai este ca inainte. Lee Chong nu mai este doar un bacan chinez, iar Mack si baietii devin “Virtutile, Gratiile si Frumusetile in mijlocul nebuniei mutilate si grabite din Monterey-ul cosmic”. La inceputul cartii autorul nu uita sa precizeze ca “oamenii, locurile si intimplarile din aceasta carte sint, desigur, fictiune, produse ale imaginatiei”, strategie des intilnita in roman.
Cum ar putea fi poemul, duhoarea si zgomotul iritant – insusirea lumii, nuanta, obiceiul si visul – surprinse pe viu?, se intreaba Steinbeck. Raspunsul este simplu: cu ajutorul romanului. Doar romanul este acel hibrid care poate surprinde viata in toata splendoarea si mizeria ei. Iar talentul de romancier al lui Steinbeck isi spune cuvintul. Strada Sardinelor este un roman scurt, dar amuzant, care poate fi o lectura placuta.
John Steinbeck, Strada Sardinelor, traducere din limba engleza si note
de Ioana-Miruna Voiculescu, colectia “Biblioteca Polirom. Clasicii modernitatii”,
Editura Polirom, 2010, 24.95 lei