Revistele se vindeau in tiraje ametitoare, iar daca cititorii se cam saturasera de Superman & Cie incepeau in schimb sa fie pasionati de alte serii de aventuri, serii politiste sau horror si serii comice – este perioada in care apare, de exemplu, indragitul Snoopy. Comics-urile sint devorate de adolescenti, baga groaza in parinti si moralisti si cunosc un succes mondial. Europa este si ea la picioarele eroilor americani. In ciuda faptului ca BD-ul se nascuse practic aici, cea de a noua arta ramasese inca la nivelul primilor pasi. Odata cu cel de al Doilea Razboi Mondial, aceasta situatie avea sa se schimbe.
De vina, initial, au fost tot americanii. In Franta, sub influenta seriilor venite de peste ocean, banda desenata este fortata sa se modernizeze. Bulele (sau filacterele) devin norma, inlocuind batrinescul text sub caseta, apar genuri si serii noi, imitind personajele americane. Marea revolutie avea sa vina insa de la pasnicii vecini belgieni.
Un reporter de succes
Daca ar trebui ales un singur personaj caruia BD-ul european sa ii fie vesnic recunoscator, acesta este Herge, taticul celebrului Tintin. Mai ales dupa razboi, personajul sau a devenit o vedeta mondiala, o revista cu numele “Tintin”, alaturi de revista “Spirou”, dadea o forma si un cadru viitoarei industrii, iar intregul BD din vestul continentului s-a format, in primii ani, dupa chipul si asemanarea stilului artistului belgian, stil numit “linia clara” sau “stilul Tintin”.
Este uluitor succesul lui Tintin in intreaga lume. Rod al unei scoli teribil de europene, franco-belgiene, Tintin a ajuns cunoscut la nivel mondial. Albumele cu aventurile lui s-au vindut in zeci de milioane de exemplare, au fost traduse in zeci de limbi. A fost personaj de desene animate, de filme artistice, iar acum, in zilele noastre, Steven Spielberg si Peter Jackson, cei doi vesnic copii teribili ai Hollywood-ului, si-au dat mina pentru a-i prezenta peripetiile pe marile ecrane, in trei filme asteptate curind ca mari evenimente.
Micul cercetas
Georges Prosper Remi (care si-a ales mai tirziu pseudonimul artistic Herge pe baza initialelor numelui sau) s-a nascut in 1907, la Etterbeck, in Belgia. A fost atras de mic de desen, dar, in afara orelor de la scoala, nu a avut parte niciodata in viata de o educatie artistica “oficiala”. A inceput sa publice inca de tinar desene si stripuri in presa belgiana, iar in 1925 a ajuns sa lucreze la ziarul catolic “Le XXe Siecle”, iar un an mai tirziu a realizat seria Totor, aventurile unui cercetas ce avea sa devina in mare parte model pentru Tintin, in revista “Le Boy-Scout Belge”.
In 1928, seful lui “Le XXe Siecle”, Norbert Wallez, ii da pe mina suplimentul saptaminal pentru copii al ziarului, “Le Petit Vingtieme”, unde va realiza citeva serii mai putin importante, care, in cele din urma, il vor plictisi.
Satul de rolul sau exclusiv de ilustrator, Herge visa sa scrie si sa deseneze propriile sale povesti. Il inventeaza pe Tintin, un tinar si impetuos reporter, pe care intentiona sa il trimita in diverse aventuri prin lume. Prima destinatie? Statele Unite, Herge fiind fascinat de viata “pieilor rosii”.
Ziarul fascist pentru copii si tineret
Dar Norbert Wallez, un abate cam prea fascist (avea sa faca si inchisoare pentru colaborationism), avea alte planuri. Cotidianul pe care il conducea se definea drept “un ziar catolic pentru Doctrina si Informatie” si sustinea ideile de extrema dreapta si fasciste care erau destul de curente in Belgia de dinainte de razboi. Abatele Wallez era fascinat de Mussolini, iar Leon Degrelle, viitorul fondator al miscarii Rexiste pro-naziste, era angajat pe post de corespondent. In opinia abatelui Wallez, si suplimentul pentru copii trebuia sa reflecte aceste idei in special antisocialiste si sa educe tinara generatie. Avea nevoie doar de un erou.
Tintin, ca reporter al lui “Le XXe Siecle”, avea sa fie trimis in misiune in nou-aparuta Rusie Bolsevica, iar aventurile sale acolo aveau sa serveasca drept eductie anticomunista pentru cei mici. Abatele ii da lui Herge, ca studiu, pamfletul Moscou sans voiles, scris de un fost consul belgian in SUA, carte plina de “dezvaluiri” despre noul regim din est.
Astfel, celebrul erou de mai tirziu debuteaza in lumea benzii desenate intr-o aventura pur politica, pe care tinarul Herge avea sa o realizeze cit a putut mai bine. In BD, Tintin, alaturi de fidelul lui companion canin Milou, este trimis de ziarul la care lucra Herge in Rusia pentru a realiza un reportaj. El trece prin numeroase aventuri, vede cu ochii lui cumplita realitate a vietii rusilor sub domnia lui Stalin, proaspat ajuns la putere, si se reintoarce in Belgia dupa ce dejoaca numeroasele capcane ce ii sint intinse de un agent al OGPU.
Primii pasI
Din punct de vedere strict BD, Herge s-a lasat din plin influentat de noile “inovatii” aduse in Europa de comics-urile americane, cum ar fi utilizarea exclusiva a filacterelor, dar si de francezul Alain Saint-Ognan, autor al unei serii populare in epoca, Zig et Pouce. Din influentele americane, tintinologii le-au sesizat mai ales pe cele ale seriilor Krazy Kat, Bringing Up Father, dar si Katzenjammer Kids. In egala masura, filmele epocii par sa fi avut o influenta asupra acestei prime aventuri a lui Tintin, de la scenele de fugareala cu politisti din comediile Keystone, la Buster Keaton si la imaginile expresioniste din filmele lui Fritz Lang. “Ca pionier al benzii desenate, Herge nu s-a temut sa se inspire dintr-un mediu pentru a dezvolta un altul”, nota Michael Farr, un specialist in Tintin.
Aceasta prima aventura a lui Tintin – aparuta intre 10 ianuarie si 11 mai 1930 – arata ca Herge invata din mers sa povesteasca si sa deseneze in maniera BD, fiind inca la inceputul carierei. Dar, dincolo de stingaciile inerente inceputului, serialul s-a bucurat de un mare succes in rindul micilor cititori, dar si al parintilor lor, satisfacuti de mesajul anticomunist. Ziarul realizase si o promovare eficienta a seriei, anuntind pe Tintin drept un reporter real trimis in Rusia, plus alte citeva gaselnite publicitare. BD-ul a fost preluat aproape imediat de revista catolica franceza “Coeurs Vaillants”, iar in acelasi an a fost scoasa in volum, intr-un tiraj de 10.000 de exemplare, care s-au vindut imediat.
Aventuri coloniale
Astfel s-a nascut una dintre cele mai mari vedete ale benzii desenate mondiale si s-a lansat unul dintre cei mai importanti autori ai acestei arte. Ideile politice ale primelor aventuri ale lui Tintin aveau insa sa ii aduca destule necazuri si acuzatii lui Herge in viitor.
In acelasi an, Herge publica a doua aventura a lui Tintin, de data aceasta una cu adevarat exotica: Tintin in Congo, o poveste in stilul epocii: cu animale salbatice, cu bastinasi periculosi si traficanti de diamante americani. Marea problema in ochii cititorilor de mai tirziu au reprezentat-o tot ideile politice ale epocii. In anii ‘30, Congo era colonie belgiana, supusa unuia dintre cele mai rele regimuri coloniale. Evident, aceasta a doua aventura a lui Tintin era plina de idei care reprezentau punctul de vedere colonialist asupra problemei.
Mai tirziu, Herge avea sa se documenteze la singe pentru fiecare album BD realizat. In perioada sa de inceput, documentarea a fost mai mult decit subtire. Daca in cazul “sovietelor” se baza doar pe un pamflet anticomunist, de data aceasta avusese la indemina mai multe relatari ale misionarilor crestini in Congo si serialele americane de aventuri. Nici artistic aceasta a doua poveste cu Tintin nu era foarte reusita, nici ca desen, nici ca poveste, mai mult o insailare de diverse episoade, poate “cea mai infantila aventura a lui Tintin”, cum o considera unii specialisti. In ciuda acestor pareri, ea a avut din nou un mare succes.
“Erori de tinerete”
Mai tirziu, dupa Eliberarea din 1944, Herge a avut mari probleme si deseori a fost pus in situatia de a-si justifica operele. A fost anchetat pentru colaborationism – revista “Le XXe Siecle” a fost inchisa de ocupantii nazisti, dar Herge a continuat sa publice in “Le Soir”, aflat sub control nazist – si a fost interzis pina in 1946.
De asemenea, intr-un spatiu franco-belgian brusc dominat de simpatii socialiste, Herge a fost nevoit sa isi faca mea culpa atit pentru primele sale albume, cit si pentru anumite aluzii presupus antiamericane si antisemite din albumele care au urmat.
“Erori de tinerete”, a spus Herge despre primele doua albume, mai tirziu, jenat de toate imputarile care i s-au adus. De fapt, inca din anii ‘40, autorul incepuse sa refaca primele noua albume Tintin, corectind – ajutat de Edgar Jacobs, alt exponent al “liniei clare” – desenele, adaugind culori (primele aventuri fusesera realizate exclusiv in alb-negru), corectind singur scenariile si reformulind ideile “dubioase”. Unele albume au cunoscut chiar si variante ulterioare.
Din aceasta serie de “reformulari” a lipsit Tintin in Tara Sovietelor, pe care Herge o considera prea slaba. Unii autori sint de parere insa ca autorul s-a temut mai degraba ca opera lui violent antimarxista sa nu atraga o reactie si mai violenta din partea simpatizantilor Stingii, foarte in forma dupa terminarea razboiului si in anii care au urmat. Vreme de decenii, aceasta prima aventura nu a mai fost republicata, devenind in schimb foarte piratata. In 1973, Herge a acceptat ca o noua editie “oficiala” sa vada lumina tiparului. In ce priveste Tintin in Congo, aceasta i-a adus lui Herge numeroase acuzatii de rasism, de sustinere a regimului colonial, mai ales in deceniile ce au urmat caderii colonialismului. Ecologistii i-au batut obrazul si pentru felul in care a prezentat partidele de vinatoare. In 2004, ministrul congolez Henri Mova Sakanyi a acuzat guvernul belgian ca “gindeste ca in Tintin in Congo”, iar in 2007 albumul, chiar “indulcit” in editiile ulterioare de Herge, a stirnit scandal si proteste in Anglia, Franta si SUA.
In fata tuturor acestor probleme, Herge si-a turnat deseori cenusa in cap. Istoria i-a dat insa dreptate macar intr-o privinta: dupa sfirsitul Razboiului Rece, occidentalii au aflat ca felul in care belgianul infierase regimul stalinist nu a fost atit de departe de adevar…
Cind cenzura isi arata coltii
Pe masura ce comics-urile deveneau tot mai populare in Statele Unite, ele incepeau sa ingrijoreze tot mai mult autoritatile, parintii si “stilpii moralitatii” americane.
Nu cele de aventuri si cele cu supereroi erau tinta principala a acestor ingrijorari, ci zecile de titluri “politiste” si horror, precum si cele cu un continut mai “lejer”. Si cum in America anilor ‘50 incepuse deja vinatoarea de vrajitoare a lui MacCarthy, iar Hollywood-ul avea deja din anii ‘30 pusa botnita Codului Hays, noua tinta au fost comics-urile.
Acestea au inceput sa fie investigate de o comisie a Congresului American, iar unele consilii municipale au dat hotariri impotriva revistelor horror si violente. Altii, mai obisnuiti cu justitia lui Lynch, au organizat arderi in public a cartilor impricinate. Cind, in 1954, psihiatrul Fredric Wertham a publicat cartea Seduction of the Innocent in care sustinea ca benzile desenate “sint o forma negativa de literatura populara si ca favorizeaza delincventa juvenila”, a venit si rindul comics-urilor sa ajunga pe masa de operatie a cenzurii.
Recent formata Comics Magazine Association of America elaborase din 1948 un cod (practic un ghid de cenzura) a comics-urilor, copiat dupa Codul Hays, pe care l-a reformulat in termeni si mai duri in anii ‘50. Un pumn in gura dat industriei BD americane si care a zguduit serios multi editori cum ar fi, de exemplu, EC Comics.
Erau scoase in afara legii imaginile “violente”, prezentarea activitatilor criminale de orice natura, prezentarea autoritatilor drept corupte si/sau incompetente, orice urma de aluzie la sex. Comics-urile trebuiau sa promoveze ideea ca “binele invinge raul”, “oamenii legii nu mor ucisi de criminali”, “casatoria este sfinta”, “autoritatile nu gresesc niciodata” etc. Plus: erau complet interzise cuvintele “horror” si “crime” in titluri, iar creaturile fantastice (zombi, vampiri, monstri, stafii, vircolaci) nu aveau voie sa apara deloc in paginile revistelor BD. Pina si scenaristul Marv Wolfman a avut probleme din cauza numelui sau (wolfman – vircolac in limba engleza).
Evident, in timp, s-a renuntat, rind pe rind, la regulamentele elucubrante scornite de cenzori, pe masura ce Codul devenea tot mai anacronic si mai putin sincronizat cu realitatea. Nu fara ca, in anii ‘60, sa apara comics-urile “underground” ce aveau sa se constituie intr-o adevarata scoala. La inceputul anilor ‘70, au inceput sa fie anulate unele reguli – de ex. vampirii si stafiile au avut voie sa fie reintroduse in comics-uri, dar nu si zombii, ceea ce i-a facut pe scenaristi sa inventeze termenul de “zuvenbie”. In anii ‘80-’90, au inceput sa apara tot mai multe BD-uri special concepute pentru un public adult.
Incet, incet, Codul a fost abandonat de marile edituri, fiecare dintre acestea adoptind un sistem de clasificare propriu. Ultimii retrasi au fost DC Comics si Archie in 2011, moment in care Codul a murit definitiv.
Galerie foto
