Actiunea din Despre oameni si melci se petrece la inceputul anilor ‘90, cind muncitorii de la Uzinele ARO, imbolditi de un lider sindical idealist, decid sa faca sacrificiul suprem al barbatiei si sa vinda sperma pentru a-si salva uzina de la a fi terminata de niste investitori francezi. Investitorii, tata si fiu, sosesc in Romania promitindu-le muncitorilor ca nu vor cumpara uzina ca s-o inchida, ci ca s-o transforme in fabrica de conserve de melci. De fapt, ei stiu de la bun inceput ca o vor vinde la fier vechi. Vinovat de aceasta poveste cinematografica e Ionut Teianu, care dupa ce a studiat operatoria la Bucuresti, s-a stabilit, in urma cu 20 de ani, la Paris, unde a facut presa si filme documentare, desi visul lui era sa scrie scenarii pentru filme de fictiune. Ionut Teianu avut initiativa acestui film in timp ce studia scenaristica la FEMIS. De fapt, a povestit el pentru “Suplimentul de cultura”, scenariul are doar punctul de plecare in realitate, restul e fictiune. “Schimbarile importante pe scenariu au avut loc acum un an cind m-am intilnit cu Tudor. Ele se refereau la motivul pentru care muncitorii sint de acord sa dea sperma. Nu mai conteaza cum era in scenariul meu, dar in film ei decid acest lucru atunci cind afla ca uzina se va inchide de tot.” Ionut Teianu mai spune ca, daca tot l-a ajutat Romania atit de mult pina acum (“A fost o sansa enorma sa ma nasc aici; primele reportaje din Franta le-am facut despre Romania si oriunde am fost in lume Romania m-a ajutat”), cel de-al doilea scenariu, la care deja scrie, se petrece tot in Romania, dar si in Occident, si va avea punctul de plecare din nou in realitate. Ionut Teianu a venit la filmari ca sa vada cum suna replicile in gura actorilor. Se declara satisfacut de interpretii alesi de Tudor Giurgiu, mai ales de Andi Vasluianu. La el s-a gindit, de fapt, atunci cind a scris povestea.
Andi Vasluianu interpreteaza rolul principal, cel al liderului sindical care inspira faptele nebunesti ale muncitorilor. Dorel Visan e directorul uzinei. Liderul de sindicat are o sotie la locul ei (Andreea Bibiri), dar se iubeste si cu secretara directorului (Monica Birladeanu) care, la rindul ei, se aprinde dupa fiul investitorului francez (Robinson Stevenin). Cunoscutul actor Jean-Francois Stevenin, a carui carte de vizita contine titluri realizate impreuna cu Godard, Truffaut sau Rivette, il joaca pe investitorul francez. Este pentru prima oara cind Stevenin tatal si fiul apar impreuna pe ecran, iar ideea prezentei lor impreuna i se datoreaza coproducatorului francez. In film mai joaca Valeria Seciu, Ion Besoiu, Ovidiu Crisan, Ion Grosu, Clara Voda si Alina Berzunteanu. Director de imagine e Vivi Dragan Vasile.
Dificultatea numarul unu: programul foarte strins
Pe Tudor Giurgiu, revenirea in scaunul de regizor il regaseste mai matur si mai stapin pe sine. Dificultatea numarul unu a filmului, mai spune el, a fost programul foarte strins – 27 de zile de filmare –, ceea ce a presupus multe schimbari. S-a filmat la Bucuresti, Amara, Calarasi, Tirgoviste. Unele secvente au presupus multa figuratie, altele multi actori. La Tirgoviste a fost gasita o fabrica, UPET, care a fost transformata in Uzinele ARO. “Am cautat masini ARO si le-am dezmembrat ca sa le punem pe o linie de fabricatie, dar asta nu-i mare smecherie”, spune Oana Bujgoi.
Din cite am auzit, actorii din rolurile principale joaca altceva decit ce au mai facut pina acum. Daca despre Andi Vasluianu Ionut Teianu spune ca face, probabil, cel mai bun rol al sau de pina acum, despre Dorel Visan (care nu avea zi de filmare cind a mers presa pe platou) am auzit ca e altfel decit in alte filme, iar Monica Birladeanu ne-a spus ca si rolul ei este nou pentru ea (“o femeie care nu se simte bine in propria piele”). Despre regizor, actorii vorbesc frumos – cum altfel in fata reportofonului? Andi Vasluianu il considera “brici”, si mult mai deschis decit ar fi crezut (il credea diplomat), iar Monicai Birladeanu i se pare ca “reuseste foarte bine sa-si impuna punctul de vedere fara sa ridice vocea, doar din pauze si apasari pe cuvinte”. Robinson Stevenin spune ca s-a inteles bine si cu echipa, si cu Tudor, si cu tatal sau: “Nu stiu ce va da asta pe ecran, dar ca senzatie interioara eu asta am trait”.
“M-a distrat foarte tare scenariul cind l-am citit, dar la final m-a lasat cu un gust amar pentru ca e povestea unui abuz care s-a perpetuat si rafinat in timp, dar, de fapt si de drept, acesta e abuzul in forma lui initiala – la modul economic vorbind”, mai spune Monica Birladeanu ascunsa sub o coafura care o face sa semene cu Sandra si niste haine foarte in ton cu epoca.
Despre oameni si melci, care “se termina optimist, atit cit se poate in Romania” (spune Andi Vasluianu), va aparea cu un alt titlu, cel mai probabil pentru ca Tudor Giurgiu s-a saturat – mai ales fiindca Dorel Visan e pe afis – sa fie intrebat daca filmul are vreo legatura cu Senatorul melcilor, de Mircea Daneliuc.
Tudor Giurgiu: “M-a ajutat in special lucrul cu Purcarete”
Multa vreme am lucrat la un scenariu pe care nu l-am finalizat si pe care vreau sa-l fac anul viitor. Pe acesta l-am primit anul trecut de la producatorul francez Patrick Sobelman, cu care am ajuns pe urma sa coproduc si care mi-a spus: “Citeste-l, e excelent. Poate vrei sa-l produci”. Dupa ce l-am citit, am vrut imediat si sa-l regizez pentru ca mi s-a parut o poveste foarte buna, cu iz comic si un pic mai light.
Ma simt mult mai pregatit si mai matur acum fata de cum eram la primul film. M-a ajutat faptul ca am produs, in special lucrul cu Purcarete. Si eu am avut scene cu actori multi si a fost interesant sa retraiesc dramele lui Silviu care avea de facut scene cu cel putin sapte-opt personaje si care ducea o intreaga lupta ca sa determine fiecare actor sa joace ceva, sa nu faca mai mult, sa stie ce joaca, sa stie ce relatii au celelalte personaje. Am avut si eu asemenea frustrari pentru ca, la un moment dat, eram atit de stresati – el de frig, eu de lipsa de timp pentru a pregati anumite secvente –, incit uitam uneori ce joaca personajul principal.
Lupta mare pe care o avem cu acest film e in principal cu timpul. Actiunea nu se petrece intr-o bucatarie si in alte doua interioare. Sint foarte multe locuri de filmare. De pilda, azi (n.r. – 22 septembrie) filmam o jumatate de zi intr-un Bingo si alta jumatate intr-un parc. Si toate trecerile iau timp pentru ca, oricit ai incerca sa lucrezi cu o echipa mica, tot ajungi la 40 de oameni.
Acum citeva zile am incercat sa filmez un singur cadru cu 12 actori si vreo 30 de figuranti, secventa care a durat vreo trei minute. A fost foarte interesant de vazut ca principiile lui Pintilie s-au verificat: de pe la a 9-a, a 10-a dubla, durata in care actorii faceau miscarea devenea cam aceeasi, semn ca asta era durata justa a scenei si ca mai trebuia lucrat la fineturi. De regula, tragem de la una, doua sau trei pina la 11 duble. Cu actori cum e Andi – care e marea mea descoperire – citeodata lucrurile ies de la prima dubla. Candoarea lui Andi face pentru mine tot filmul.
Jean-Francois Stevenin e fascinant pentru ca vine nu doar cu bagajul de lucru cu Truffaut sau Godard, dar si cu o intelegere foarte buna a cinema-ului. De multe ori vroiam sa decupez poate mai mult un cadru, dar el spunea: “Fa mai bine un panoramic de la mine la celalalt”, si pe urma vedeam ca avea dreptate. Faptul ca e prima data cind joaca cu baiatul lui inseamna, iarasi, ca s-a creat ceva acolo. Nu sint deloc mistic, dar filmul are pina acum niste semne bune.