Va asteptati sa stirniti cu aceasta comparatie un scandal in lumea intelectuala?
Nu, nici pe departe, pentru ca, din pacate, mediul intelectual romanesc nu mai exceleaza in polemici. Nu m-ar deranja foarte tare daca acele citeva pagini pe care le voi publica despre acest subiect vor isca dezbateri, dar nu cred ca se va intimpla acest lucru, din simplul motiv ca inclusiv Cenaclul Flacara, inclusiv Scoala de Paltinis reprezinta deja capitole de istorie. In momentul in care le vorbesc studentilor despre ele, studenti care sint nascuti in primii ani de dupa ‘90, trebuie sa le explic faptul ca acea scoala nu a avut nici un catalog, nu a avut cladire, n-a avut un director si nu a avut un portar.
Totusi, nici acesta nu ar fi un subiect care sa faca “rating”? Dupa moartea poetului Adrian Paunescu s-a vorbit foarte mult despre Cenaclul Flacara, s-au dat filme…
E-adevarat, dar cita vreme eu nu propun nici o demonizare, dar nici o angelizare a cuiva, ci doar spun un lucru la indemina oricui, acela ca e de datoria noastra sa acceptam ca ambele fenomene, oricit de diferite ar fi fost ele si oricit de diferiti ar fi fost protagonistii lor, au fost fete ale aceleiasi monede, numita Romania anilor ‘80. Asa cum Gabriel Liiceanu se intilnea la Paltinis cu Constantin Noica, unde mai veneau Andrei Plesu, Sorin Vieru sau altii, la fel, in alte orase ale tarii, Adrian Paunescu isi ducea autocarul purtind trubadurii Cenaclului Flacara, si ei se intilneau cu publicul lor.
Dar unii ar putea spune ca puneti in oglinda o miscare de disidenta culturala cu o marioneta a regimului.
Se poate spune si asta, pentru ca noi excelam la adjective, dar e mai greu atunci cind trebuie sa le si argumentezi. Si ca unul care, adolescent fiind, am mers si la Cenaclul Flacara si am citit si cartile privind Scoala de la Paltinis, pot sa spun ca nici Cenaclul nu mi-a spalat creierii, nici acele carti nu m-au invatat ce inseamna dreapta romaneasca sau neaparat filosofia romaneasca. In lipsa altor libertati, participarea la Cenaclu era o forma de libertate, oricit de paradoxal ar suna asta. Sa ne amintim de discursul public de la radio, de la televiziune din perioada aceea si sa il comparam cu cel de la Cenaclul Flacara!
Uneori pare ca 20 de ani au fost suficienti pentru a suprima memoria…
Da, pentru ca la noi s-a mers foarte mult fie pe ideea de a apara neconditionat pe cineva, fie pe ideea de a-l diaboliza. E limpede ca dupa 1990, nu numai Ceausescu, dar si alte lucruri care tineau de societatea din acel moment au fost condamnate mai curind in lipsa argumentelor si sint citeva lucruri care nu s-au spus despre mici victorii de etapa ale acelui regim comunist despre care vorbim atit. Or, ginditi-va la fenomene culturale cum ar fi aparitia atitor carti bune crosetate de regim, tolerate, spuneti-i cum vreti, sau permisiunea implicita acordata acestei informale scoli de la Paltinis… Ea era tolerata, ne place sau nu, asta e adevarul, daca Ceausescu ar fi vrut sa o inchida, a doua zi nu s-ar mai fi intilnit Noica cu Gabriel Liiceanu sau Andrei Plesu. Spre deosebire de Scoala de la Paltinis, tolerata, Cenaclul Flacara era incurajat. Toate astea sint fragmente de istorie, sa renuntam la prejudecati, la cliseele in care am discutat pina acum, haideti sa acceptam ca fiecare dintre ele a avut propriul ei mesaj la acel moment, unele congruente cu ideologia epocii, altele in raspar. Sa separam griul de neghina si poate ne vom impaca ceva mai mult cu noi insine.
Ati spus ca l-ati vazut pe Paunescu mai degraba ca pe un profesor de libertinaj decit de patriotism.
Povestea, in linii mari, este ca in urma cu 3-4 ani, un grup de intelectuali din Craiova a scos un volum dedicat acelui oras, care este si orasul meu de nastere. Mi-au cerut si mie un text si exact ce spuneti dumneavoastra a ridicat multe sprincene si la Craiova. In acel volum, in textul pe care il scriam, printre amintirile mele legate de Craiova pomeneam si de aceste intilniri cu Adrian Paunescu – el in calitate de animator al Cenaclului ce venea si pe la noi din cind in cind si liceanul care eram. Spuneam foarte limpede ca am avut mereu impresia ca, prin acest poet, Cenaclul Flacara are o asemenea incarcatura erotica prin muzica lui, prin poeziile ce se recitau, incit aceasta, la granita cu libertinajul, deseori mi se parea mai importanta decit discursul patriotic. Sigur, el astazi ni se pare preponderent, dar in raport cu nationalismul epocii, discursul patriotic al Cenaclului era o picatura intr-un ocean, nu sarea in ochi atunci. Acum da, poate sa sara.
“Miza spectacolelor lui Paunescu este precum miza costumaTiilor lui Lady Gaga”
“Nu cumva s-ar putea sa ajungem intr-un final la concluzia ca atit Scoala, cit si Cenaclul or fi fost forme de manifestare ale societatii civile in nucce din acea perioada? Daca intre cele doua ai incerca sa vezi care reprezinta o premiera, aceea nu ar fi Jurnalul de la Paltinis, povestea inedita e mai curind Cenaclul Flacara.
Cenaclul nu e un eveniment, e o succesiune de evenimente unice si irepetabile – nici un spectacol nu semana unul cu altul. Chiar si cu aceleasi cintece si aceiasi interpreti, nu au existat doua spectacole identice.
Miza spectacolelor lui Paunescu este precum miza costumatiilor lui Lady Gaga. Stii foarte bine ca vor fi acolo hainele, dar nu stii niciodata ce vei vedea. Stiai ca ii vezi pe Hrusca si pe Seicaru, dar nu stiai liantul.
Cenaclul este o sarbatoare a comunitatii, cum noi nu am mai avut niciodata, o conducere spre un orgasm al liricii, al muzicii.
La fel cum unui tinar de azi i se pare bizara temperatura crescuta pe un stadion unde evolua Cenaclul, la fel de bizara i se va parea atmosfera dintr-o camera abia incalzita de la Paltinis.
Scoala are un loc bine definit, exista un loc din care iradia mesajul. Nu puteau membrii sa scrie in presa literara, nu apar cronici ale discutiilor. Dar vestile transpirau dinspre Paltinis inspre restul tarii. O sa imi spuneti ca unii erau trimisi la Paltinis, nu e imposibil, dar veneau in lipsa oricarei publicitati facute acestei scoli.
Cenaclul lui Paunescu nu a avut niciodata un centru. O diferenta peste care nu putem trece – Noica era intruchiparea discretiei publice, in timp ce mentorul Cenaclului era intruchiparea unui summum de calitati si defecte dintre care discretia nu facea parte.”
(Fragment din conferinta sustinuta
de Adrian Cioroianu la Ateneul Tatarasi)