Nu mi-o explic, de fapt. Au fost citiva critici literari care au comentat cartea in realitatea ei, avind sugestii interesante pentru mine, dna Roxana Sorescu, Nicolae Manolescu, Gelu Ionescu, Ovidiu Pecican, Ion Vianu, Alexandru Seres, Doru Pop, mai apoi Stanomir, altii. In legatura cu problema pe care am adus-o eu prin aceasta carte, o parte a criticii, aceea care mi-a contestat cartea, a dat dovada de o pagubitoare miopie. De dragul de a se arata sensibili la suferintele reale ale lui Sebastian din a doua jumatate a anilor 1930, criticii s-au facut ca nu vad extremismul de dreapta al lui Sebastian de la sfirsitul anilor 1920 si inceputul anilor 1930 si adoratia lui pentru Nae Ionescu, pe care l-a imitat si urmat. Cazul lui Sebastian aduce o revelatie, pe care as sintetiza-o astfel: daca un scriitor roman de nationalitate evreiasca s-a lasat sedus de extrema dreapta de la sfirsitul anilor 1920 si inceputul anilor 1930, mergind cu Nae Ionescu si cu „Cuvintul“ pina la suspendarea „Cuvintului“ si la arestarea lui Nae Ionescu, ba chiar si dupa aceea, atunci cu atit mai mult putem intelege implicarea unor tineri autori romani, de nationalitate romana, cum au fost Cioran, Eliade, Noica etc., care, mai tirziu decit Sebastian, au intrat in aceeasi extrema dreapta, devenita intre timp legionara. Cu precizarea obligatorie ca a intelege nu inseamna a accepta sau a scuza, ci numai a identifica inlantuirea de circumstante si de efecte, ca inseamna numai a dibui mecanismul intelectual-afectiv al unui fenomen oarecare.
Ei bine, ma tem ca revelatia aceasta, pe care am formulat-o acum cit am putut de succint, a trecut neobservata. Criticii romani preocupati sa ma imblateasca pe mine ca pe-un sac de fasole nu au mai avut ochi sa vada aceasta problema, esentiala, cred eu, pentru intelegerea perioadei interbelice.
Sa mai fac o precizare: noi ne ocupam de optiunile politice ale tinerei generatii, ale generatiei ’27. Au existat atunci multi alti intelectuali romani care, in atmosfera europeana de atunci, colectivista si antidemocratica, au mizat pe extrema dreapta, inclusiv pe aceea legionara – si au existat altii, multi, care au fost contra. Pentru ca nu sint cunoscuti in strainatate, nu vorbim nici noi despre asta. Pentru cultura romaneasca de astazi, discutiile de acest fel sint neplacute, omul care le deschide devine odios, este taxat drept „delator“, drept „excesiv“, ba chiar catalogat drept „prost“. Estetismul funciar al culturii noastre literaturocentrice respinge prompt abordarile non-estetice, ideologice, desi istoria culturii romanesti este doldora de infruntari ideologice. O parte a mediului cultural de astazi aproba criticarea extremei stingi si respinge criticarea extremei drepte. Poate pentru ca ultima este produsul nostru national.
Cu Diavolul si ucenicul sau…, m-am pomenit de fapt intre fronturi. Vreo patru sau cinci, am numarat eu. Atunci e cel mai spectaculos, cind esti intre fronturi… cind, din motive foarte diferite, nemultumesti pe aproape toata lumea.