Au fost si momente in care ai stiut cu siguranta ca nu vei mai scrie? Momente in care te-ai simtit stinjenit? Apropo, cind ai inceput sa raspunzi cu „sint scriitor“ la intrebarea „cu ce te ocupi“?
Asta imi aduce aminte de o intimplare povestita de Florin Lazarescu. S-a trezit la usa cu un operator de teren care aplica chestionare si i s-a facut mila de el, asa ca i-a raspuns unui sir interminabil de intrebari. Spre sfirsit, vine itemul standard: ocupatia dvs.? Scriitor, raspunde Laza. Tipul il priveste nedumerit, se scarpina in cap si bifeaza acolo o casuta, mormaind satisfacut ca gasise o solutie: mmmdaaa, adica „fara“. Dupa logica fortelor de munca, omul are o profesie (o calificare, o diploma) si o ocupatie (o activitate remunerata). Asadar, poti fi de profesie inginer si ca ocupatie vinzator sau agricultor, depinde cum iti cistigi banii. Atit timp cit pentru scriitor nu exista o diploma care sa ateste acest lucru si nici nu se cistiga bani pentru a trai din asta, scrisul nu e nici profesie, nici ocupatie. E o activitate neremunerata, facuta doar din pasiune, adica un hobby. In logica fortelor de munca, trebuie sa fii nebun sa faci in mod repetat o activitate care nu iti aduce venit, ba chiar iti antreneaza cheltuieli. Nebun dupa ceva anume, pasionat. Ceea ce nu e departe de adevar. Cind sint intrebat cu ce ma ocup, rareori spun ca sint „scriitor“‚ fiindca mi se pare ca suna ca si cum m-as lauda. Prefer sa-mi descopere mai intii cartile…
Dar prima experienta literara? Ce ti-ai spus dupa? „O sa mai fac“? Sau dimpotriva?
La mine nu functioneaza povestea asta cu prima experienta literara, pentru ca pur si simplu scriu de cind ma stiu… A scrie a fost una dintre activitatile copilariei, la fel cu a bate mingea sau a juca Sotron. Nu aveam sentimentul ca fac ceva special. Abia prin clasa a zecea am scris un poem care m-a pus pe ginduri. Mi-am zis ca e atit de bun, incit pare facut de altcineva. Atunci s-a trezit un soi de constiinta, un fel de orgoliu… Iar prima proza care mi-a placut si in urma careia am fost convins ca as putea face chiar un roman am scris-o la sfirsitul clasei a doispea, in vacanta de vara. Avea un titlu cam bombastic, Cum se invata viata. Zece ani mai tirziu va figura ca prima proza din volumul meu de debut, cu mici modificari si cu titlul schimbat – Cheta la flegma.