Continuind o linie cu puternica traditie antedecembrista in cultura noastra, aniversarea ori comemorarea unui numar rotund de ani au darul de a concentra atentia si energiile asupra unei personalitati ori alteia. Nu ca n-ar fi bine, se face si prin alte colturi ale planetei, doar ca pe acolo e ceva mai organizat, cu proiecte solide si cu finantari pe masura. Prin “mai organizat” inteleg mai din vreme, adica macar cu citeva luni inainte de datele din calendar; prin “proiecte solide” zic de anvergura, cu vizibilitate internationala, concepute de experti, girate de organisme abilitate; iar la “finantari pe masura” socotesc sume indestulatoare, alocate prin licitatii publice transparente in care criteriile prioritare sa vizeze ineditul, impactul manifestarii.
Recurgind la infailibilele motoare de cautare si vizualizind site-urile Ministerului Culturii si Patrimoniului National si al Academiei Romane, asezaminte la care te-ai putea gindi ca se implica intr-un asemenea demers de memorie culturala, nu dai peste nimic in care sa apara si numele clasicului. Cum orice cultura continentala isi respira propria europenitate facindu-se cunoscuta in spatii spirituale straine, ar fi de asteptat ca traducerile in limbi de circulatie sa fie la ordinea zilei. Fireste, talmacirea lucrarilor lui Caragiale necesita un efort lingvist impus de limbajul special al autorului, dar tocmai acesta constituie marea provocare a unei asemenea intreprinderi. Dupa stiinta mea, unicele editii in franceza dateaza din 2002: cea coeditata de UNESCO si Monitorul oficial, opera dramatica in traducerea Paolei Bentz Fauci, si editia bilingva Mitica de la Cartea Romaneasca, din acelasi an. In engleza, prima si cea de pe urma versiune e din 1979, poarta semnatura profesorului englez Eric D. Tappe si cuprinde citeva schite si povestiri. Daca am privi in jur la strategiile de promovare ale vecinilor unguri ori polonezi, am intelege de ce in continuare in sumarul european sintem inscrisi la “culturi mici”: pentru ca nu ne facem suficient cunoscuti! Nu doar noi intre noi trebuie sa ne reamintim de Caragiale, ci mai ales s-ar cadea sa-l livram la export ambalat cit se poate de atragator.
Institutul Cultural Roman pare ceva mai dinamic, agenda ICR Berlin inscriind o serie de evenimente pe tema. Deocamdata, pe pagina web se gaseste o notita biobibliografica si un link catre YouTube, ce duce la un mini-clip cu portrete ale lui Caragiale. Spotul s-a facut prin bunavointa caricaturistului Nicolae Ionita, realizatorul unui Muzeu Virtual al Personalitatilor Romanesti. Curiosii afla, tot de acolo, ca in urma eforturilor sale, Caragiale a fost acreditat de The Guinness Book of Records drept “cel mai portretizat autor de pe glob”. Contorul clipului a inregistrat 300 de vizualizari si 4 like-uri!
Noroc de initiativele individuale
Revenind in tara, ca gen, cele mai numeroase sint punerile in scena ale textelor dramatice. O integrala ii este consacrata la Nationalul bucurestean ce-i poarta numele; regizorul Alexandru Dabija are in proiect propria integrala – la Teatrul de Comedie Bucuresti, a facut O scrisoare pierduta; la Iasi, O noapte furtunoasa; la Odeon, face D’ale carnavalului; tot D’ale carnavalului a realizat in sezonul trecut, la Teatrul National “Radu Stanca” din Sibiu, Silviu Purcarete; la Timisoara, Ada Lupu a lucrat O scrisoare pierduta; la Cluj Napoca, Laurian Oniga a adus in scena Conu’ Leonida fata cu reactiunea; la Tg. Mures, Gigi Caciuleanu il va omagia prin limbajul dansului; la Opera Comica pentru Copii, o adaptare a lui Roman Vlad dupa O noapte furtunoasa propune o incursiune muzicala, cu titrare in engleza, ce a fost jucata si in SUA, Canada, Israel, Spania. Foarte probabil, editia 2012 a Festivalului National de Teatru, din toamna, va avea drept focus creatia lui I.L. Caragiale, selectia reunind versiunile scenice valoroase pe care le-a inspirat.
Cu alte cuvinte, la initiative sa le zicem individuale, situatia nu sta prea rau. Scenele din Romania vor inregistra o inflatie de variante regizorale, reinterpretari mai mult ori mai putin originale ale literei si spiritului operei caragialiene. Ceea ce nu se prea vede e un plan al administratorilor nostri culturali de a-l evoca pe scriitor. Poate e inca devreme, dar deja momentul venirii pe lume a trecut, mai ramine ca tinta acela al plecarii din lume, in iunie. O fi ghinionul lui Caragiale ca 2012 e an electoral, iar prioritatile decidentilor converg pe sesiunile de alegeri. Orice altceva, inclusiv trecutul nostru spiritual, poate sa mai astepte!?