– Fragment –
Zapada era perfecta. Se prindea in straturi dense in timp ce o rostogoleau pe pamint, facind bulgari. Mabel l-a facut pe ultimul, mai mic, pentru cap, iar Jack le-a asezat pe toate unul peste altul. Silueta abia ii ajungea la talie.
— E cam micut, a zis el.
Ea s-a dat un pas inapoi si l-a cercetat de la distanta.
— E numai bun, i-a raspuns.
Au indesat niste zapada in crapaturile dintre bulgari, au netezit marginile. El s-a indepartat de lumina lampii si a ferestrei colibei, intrind intr-un pilc de copaci. S-a intors cu doua crengi de mesteacan si a infipt cite una de fiecare parte a creatiei lor. Acum avea brate.
— O fata. Hai sa facem o fetita, a zis ea.
— Bine.
Ea a ingenuncheat in zapada si a inceput sa modeleze partea de jos ca o fusta ce se evaza din fetita de zapada. Si-a trecut palmele pe deasupra, inlaturind din straturile de nea si subtiind conturul, pina ce a semanat cu o copila. Cind s-a ridicat, l-a vazut pe Jack lucrind cu un briceag.
— Gata, a zis el.
S-a dat un pas inapoi. In zapada alba erau sculptati niste ochi perfecti, minunati, un nas si buze mici, albe. Ei i se parea ca putea distinge chiar si pometii si o barbie mititica.
— Ah.
— Nu-ti place?
Parea dezamagit.
— Nu. Ah, nu. E atit de frumoasa. Doar ca n-am stiut…
Cum ar fi putut sa-si exprime in cuvinte surprinderea? Niste trasaturi atit de delicate, modelate de miinile lui aspre, era de parca i-ar fi intrezarit dorintele. Cu siguranta ca si el isi dorise copii. Vorbisera despre asta adesea la inceput, cind se casatorisera, glumind ca vor face o echipa de fotbal, dar planuind de fapt sa aiba doar trei sau patru. Ce amuzant ar fi fost Craciunul cu o casa plina de micuti, isi spusesera in prima lor iarna tacuta petrecuta impreuna. Era o atmosfera solemna pe cind isi deschideau darurile primite unul de la celalalt, dar sperau ca la un moment dat diminetile de Craciun vor rasuna de copii care alearga si tipa de incintare. Ea cususe o sosetica pentru primul lor nascut, iar el desenase planurile pentru un calut de lemn pe care urma sa-l construiasca. Oare avea sa fie o fata sau un baiat? Cum ar fi putut sti ca dupa douazeci de ani tot fara copii vor fi, doar un barbat in virsta si o femeie in virsta singuri in salbaticie?
Pe cind stateau acolo impreuna, ningea mai puternic si mai iute si de-abia se mai vedea la distanta mai mare de un metru si ceva.
— Ii trebuie niste par, a zis el.
— Ah. M-am gindit si eu la ceva.
Jack s-a dus spre hambar, Mabel catre coliba.
— Uite, a strigat ea din cealalta parte a curtii cind a iesit din nou. Manusi cu un deget si un fular pentru fetita.
El s-a intors cu o legatura de iarba salbatica si galbena de linga hambar. A infipt-o fir cu fir in zapada, alcatuind un par rebel si galben, iar ea a infasurat fularul in jurul gitului si a pus manusile in virful crengilor de mesteacan, cu firul rosu care le unea trecind prin spatele copilei de zapada. Sora lui Mabel le impletise din lina rosie, iar fularul avea un model pe care Mabel nu-l mai vazuse inainte – strop de roua, ii zisese sora ei. Prin modelul larg, Mabel putea vedea zapada alba.
A fugit intr-un colt al colibei, unde crestea o tufa de merisor. A cules o mina de fructe inghetate, s-a intors la fata facuta din zapada si a stors sucul acestora pe buzele ei. Zapada s-a colorat intr-o nuanta delicata de rosu.
Ea si Jack au ramas unul linga altul, privind fata de zapada.
— E frumoasa, a zis ea. Nu crezi? E frumoasa.
— Ne-a cam iesit, nu-i asa?
Stind nemiscata, Mabel a inceput sa simta umezeala din hainele imbibate si sa tremure.
— Ti-e frig?
A scuturat din cap.
— Hai inauntru sa ne incalzim.
Mabel n-ar fi vrut sa se termine. Zapada linistita, apropierea. Dar dintii au inceput sa-i clantane. A incuviintat din cap.
Inauntru, Jack a mai pus citiva busteni de mesteacan in soba, iar focul a trosnit. Mabel s-a apropiat cit de mult a indraznit si si-a tras jos manusile ude, palaria, haina. El, la fel. Bulgari de zapada cadeau pe plita si sfiriiau. Rochia ei atirna grea si uda, lipindu-i-se de piele, iar ea si-a descheiat-o si si-a scos-o. El si-a dezlegat ghetele si si-a scos camasa umeda peste cap. Curind erau goi si tremurau unul linga celalalt. Ea nu si-a dat seama ca erau complet dezbracati decit cind el s-a apropiat si i-a simtit mina aspra pe sale.
— E mai bine? a intrebat-o.
— Da.
Ea si-a intins bratele peste umerii lui, unde pielea ii era inca rece la atingere, iar cind si-a lipit nasul de curbura gitului lui, a vazut cum zapada topita ii atirna in picuri prin barba.
— Hai sa ne bagam in pat, a zis Jack.
Chiar dupa atitia ani, ceva inauntrul ei inca mai palpita la atingerea lui, iar vocea lui, ragusita si soptita in urechea ei, ii infiora sira spinarii. Dezbracati, s-au dus in dormitor. Sub paturi, au bijbiit fiecare dupa trupul, bratele si picioarele, sira spinarii si soldurile celuilalt, pina cind au regasit liniile familiare si delicate, asemenea pliurilor dintr-o veche harta ce a fost indoita iar si iar de-a lungul anilor.
Apoi au ramas intinsi impreuna, Mabel cu obrazul pe pieptul lui.
— N-o sa pleci la mina, nu-i asa?
El si-a apasat buzele pe crestetul ei.
— Nu stiu, Mabel, i-a soptit in par. Fac si eu tot ce pot.
***
Jack s-a trezit pe frig. In putinele ore in care dormise, vremea se schimbase. Isi putea da seama dupa miros, o simtea in miinile cuprinse de artrita. S-a ridicat intr-un cot si s-a intins spre noptiera, pina a gasit chibriturile si-a aprins luminarea. Spatele si umerii ii erau intepenite in timp ce isi cobora picioarele din pat. A ramas asezat pe marginea patului pina cind frigul a devenit insuportabil. Nu departe de perna pe care dormea Mabel, gheata se strecurase printre busteni, cu cristalele sale franjurate. A injurat incet si i-a tras patura peste umeri. O casa calda, sigura – nici macar atit nu-i putea oferi. A dus sfesnicul in camera principala. Usa metalica si grea de la soba a zanganit puternic cind a deschis-o. Citiva carbuni ardeau mocnit in cenusa.
Cind s-a intins dupa ghete, a zarit pe fereastra o fluturare printre copaci. A ramas linga geamul tivit cu flori de gheata, privind cu atentie afara.
Zapada proaspata se asternuse ca o plapuma peste pamint, sclipind si stralucind argintie in lumina lunii. Hambarul si copacii din departare erau doar niste contururi vagi. Acolo, la marginea padurii, a vazut-o din nou. O scinteiere alb-albastrie. Era inca nauc de somn. A inchis incet ochii, i-a deschis iarasi si a incercat sa se concentreze.
Iat-o. O silueta mica ce se itea printre copaci. Ce era aceea, o fusta? Un fular rosu la git si par alb atirnindu-i pe spate. Micuta. Iute. O fetita. Alergind la marginea padurii. Apoi disparind intre copaci.
Jack s-a frecat cu palmele la ochi. Nu dormise destul. Asta trebuia sa fie. Prea multe zile lungi. A parasit fereastra si si-a virit picioarele in ghete, lasind sireturile nelegate. A deschis usa, iar aerul rece i-a taiat rasuflarea. Zapada ii trosnea sub ghete in timp ce mergea catre stiva de lemne. Abia cind se intorcea cu un brat de lemne de mesteacan a observat fetita lor de zapada. A pus lemnele jos si s-a dus cu bratele goale acolo unde se aflase aceasta. In locul ei era un morman mic de zapada rascolita. Manusile cu un deget si fularul disparusera.
A impins zapada cu virful ghetei.
Un animal. Poate un elan o darimase. Dar fularul si manusile? Un corb sau o gaita canadiana, poate. Se stie ca pasarile salbatice fura lucruri. Cind a dat sa se intoarca, a observat urmele. Lumina lunii cadea in adincituri. Urmele 48 49 treceau prin zapada, se indepartau de coliba si se pierdeau printre copaci. S-a aplecat ca sa le vada mai bine. Lumina argintiu-albastrie era slaba, asa ca la inceput nu si-a crezut ochilor. Coiot sau poate ris. Altceva. S-a aplecat mai bine si a atins urma cu virfurile degetelor goale. Urme de om. Mici. De marimea unui copil.
Jack tremura. Pielea i se facuse de gaina, iar degetele goale de la picioare il dureau de frig in ghete. A lasat urmele si mormanul de zapada, si-a stivuit lemnele in curbura bratului si s-a dus inauntru, inchizind iute usa in urma lui. In timp ce vira fiecare bucata de lemn in soba, se intreba daca n-o va trezi galagia pe Mabel. Erau doar ochii lui, care-i jucau feste. O sa-si revina in zori. A stat linga soba pina cind focul a inceput iarasi sa duduie, apoi a inchis usita.
S-a cuibarit sub patura, lipit de trupul cald al lui Mabel, iar ea a gemut usor in somn, dar nu s-a trezit. Jack a stat intins linga ea, cu ochii larg deschisi si mintea vijiindu-i, pina cind in cele din urma s-a cufundat intr-un fel de somn care nu era cu mult diferit de starea de veghe, un somn derutant si agitat, unde visele cadeau si se topeau ca fulgii de zapada, unde copiii alergau cu pasi usori printre copaci, iar fularele filfiiau in ciocurile corbilor negri.
***
Cind Jack s-a trezit din nou, soarele rasarise, iar Mabel era in bucatarie. Isi simtea trupul obosit si intepenit, de parca n-ar fi dormit deloc, ci si-ar fi petrecut noaptea despicind lemne sau legind baloti de fin. S-a imbracat si, in sosete, s-a indreptat spre masa. Mirosea a cafea si a clatite.
— Cred ca a mers, Jack.
— Ce?
— Aluatul acela fermentat pe care mi l-a dat Esther. Uite, gusta-le.
Mabel a pus o farfurie cu clatite pe masa.
— Ai dormit bine? l-a intrebat. Arati absolut distrus.
Cu o mina pe umarul lui, s-a intins peste el, ca sa ii toarne cafea in cana, din ibricul de email albastru. El a ridicat cana, a tinut-o calda intre palme.
— Nu stiu. Cred ca nu.
— E tare frig afara, nu? Dar frumos. Toata zapada asta alba. Atit de luminoasa.
— Ai iesit pe-afara?
— Nu. Nu de cind am dat o fuga la toaleta in toiul noptii.
El s-a ridicat de la masa.
— Nu maninci micul dejun? l-a intrebat.
— Ma duc doar sa iau niste lemne. Era cit pe ce sa se stinga focul.
De data asta si-a pus haina si niste manusi inainte sa deschida usa. Neaua reflecta lumina soarelui atit de puternic, incit si-a mijit ochii. S-a dus la stiva de lemne, apoi s-a intors spre coliba si a vazut copila de zapada, sau ceea ce mai ramasese din ea. Tot doar un morman nedefinit de omat. Nici urma de fular. Nici urma de manusi. Exact asa cum fusese asta-noapte, insa acum era o realitate limpede ca lumina zilei. Si urmele de pasi inca treceau prin zapada, traversau curtea si dispareau intre copaci. Apoi a vazut iepurele mort. Un iepure de zapada alb, linga treptele de la intrare. A trecut pe-alaturi fara sa se opreasca. Inauntru, a lasat lemnele sa cada cu zgomot pe podea, linga soba, apoi a ramas privind in gol.
— Tu ai observat ceva? a zis el in cele din urma.
— Te referi la ger?
— Nu. La ceva iesit din comun.
— Adica?
— Mi s-a parut ca aud ceva azi-noapte. Probabil n-a fost nimic.
***
Dupa micul dejun, Jack s-a dus sa hraneasca animalele. In drum spre hambar, a insfacat iepurele mort si l-a tinut pe linga corp, asa incit Mabel sa nu-l observe pe fereastra. Odata ajuns in hambar, l-a privit atent. Putea vedea unde fusese strins de git, cel mai probabil cu un lat subtire, care ii trecuse prin blana alba si prin puful fin de dedesubt. Era inghetat bocna. Mai tirziu, dupa ce s-a ingrijit de animale, s-a dus in spatele hambarului si a aruncat iepurele mort cit de departe a putut, intre copaci. Cind s-a intors la coliba, Mabel incalzea apa pentru spalat.
— Ai vazut urmele? l-a intrebat peste umar.
— Ce urme?
Ea a facut semn catre fereastra.
— A, alea. Trebuie sa fi fost o vulpe.
— Puii sint in regula?
— Da, sint bine. Sint bine toti.
***
Jack a dat jos pusca de deasupra usii si i-a zis ca se duce dupa vulpe. Acum stia ce il nelinistise in privinta urmelor. Incepeau de la mormanul de zapada si duceau intr-o singura directie – se pierdeau in padure. Nu existau urme care sa vina spre curte.
Serpuiau printre mesteceni, peste busteni cazuti si imprejurul tufelor uscate de trandafir salbatic. Jack a urmat cotiturile si buclele. Nu pareau a fi urmele unui copil ratacit. Mai degraba ale unui animal salbatic, o vulpe sau o hermina. Tisnind ici si colo, gonind pe deasupra zapezii, facind mici ocoluri inapoi si iar inainte, pina cind Jack n-a mai fost sigur daca erau aceleasi. Daca se ratacise, de ce nu venise la usa? De ce nu ceruse ajutor? Si urmele nu mergeau catre drumul carutei, catre sud, catre oras si alte gospodarii. Ci se plimbau printre copaci fara o directie anume, iar cind a privit inapoi peste umar, n-a mai putut vedea coliba si a inteles ca urmele serpuiau catre nord, catre munti. Urmele de ghete se intersectau ici si colo cu altele, de asta data deosebite. De vulpe, incrucisindu-se cu cele ale pasilor copilei, apoi disparind. A continuat sa mearga pe urmele copilei. De ce s-ar tine o vulpe dupa o fetita printre copaci? Se uita in jos din cind in cind, apoi punea totul la indoiala. Poate ca fetita se tinea dupa vulpe. Poate ca de aceea urmele lasate de ea erau atit de haotice.
Jack s-a oprit linga un plop cazut, s-a sprijinit de trunchiul lui gros. Pesemne ca se departase de urmele initiale. Si-a sters sudoarea de pe frunte. Era frig, dar aerul era uscat si nu batea vintul, iar el se incinsese. S-a intrebat daca nu se incurcase. Probabil ca in tot timpul asta mersese pe urmele vulpii. S-a intors si s-a aplecat sa le cerceteze, aproape asteptindu-se sa vada urma pernitei si a ghearelor. Dar nu, erau tot urme plate, de marimea talpii unui copil.
S-a mai tinut o vreme dupa ele, pina cind s-au pierdut unduindu-se intr-o viroaga mica si printr-o padure deasa de molizi intunecati. Nu se putea strecura cu usurinta printre copacii aceia. Deja plecase de ceva vreme. S-a intors si l-a trecut un fior de teama – atit de absorbit privise in jos, la urmele pasilor, cind venise, incit nu prea daduse atentie peisajului dimprejur. Copacii si zapada aratau la fel in toate directiile. Apoi si-a amintit de urmele ghetelor lui in zapada. Avea sa fie cale lunga si intortocheata pina acasa, dar asa o sa ajunga.
Mabel astepta nelinistita la usa cind s-a intors. Si-a sters miinile de sort si l-a ajutat sa-si dea jos haina.
— Incepusem sa-mi fac griji.
Jack si-a incalzit miinile linga soba.
— Ei? Ai gasit vulpea?
— Nu, doar alte urme, peste tot.
Nu i-a zis de copila sau de iepurele mort de pe treptele casei. Cumva, se gindea ca ar tulbura-o.
CARTEA
Copila de zapada (2012), romanul ei de debut, imbina admirabil atmosfera de basm a tinuturilor acoperite de zapada din Alaska si realitatea dura a vietii de fermier intr-o regiune salbatica, neprietenoasa, care nu-si dezvaluie usor secretele. Ajunsi deja la jumatatea vietii, Jack si Mabel se lupta sa-si cladeasca o viata noua in Alaska anilor ‘20, insa durerea pricinuita de lipsa copiilor sapa o prapastie tot mai adinca intre ei. Intr-o clipa de exaltare, la caderea primei zapezi din an, cei doi cladesc o copila de zapada cu chip delicat, buze trandafirii si par balai. Nu mica le este insa mirarea a doua zi, cind descopera ca fetita de zapada a prins viata, ca si cum povestea Snegurocikai, ce incintase copilaria lui Mabel, ar fi devenit dintr-odata realitate. Din acea clipa, Faina, copila de zapada, va deveni parte din familie si prezenta ei delicata, candida, zglobie le va schimba vietile pentru totdeauna. Copila de zapada impleteste cu subtilitate si sensibilitate realismul magic al scriitorilor sud-americani cu o proza dura, viguroasa, dramatica in stilul lui Jack London.
AUTOAREA
Eowyn Ivey s-a nascut in Alaska, unde locuieste si in prezent, alaturi de sotul si fiicele sale. A studiat jurnalismul la Western Washington University si a urmat cursuri de creative non-fiction la University of Alaska Anchorage. A lucrat vreme de zece ani ca jurnalist la ziarul “Frontiersman”. Si-a facut debutul ca scriitoare cu povestiri publicate in antologia Cold Flesh (2010) si in jurnalul literar “Cirque”. In prezent, lucreaza la libraria independenta Fireside Books, fiind intr-o permanenta legatura cu cartile si cu cititorii.