Pe scurt, intriga romanului se prezinta in felul urmator: Omar, un iranian originar din orasul Yazd, crescut asadar nu in traditia musulmana, ci zoroastriana (cartea poate fi citita si ca un indreptar al acestei religii stravechi de la care se revendica atit iudaismul, cit si crestinismul si islamismul), dar care, intre timp, s-a indepartat de orice forma de credinta, isi paraseste sotia si fiul si pleaca sa traiasca in Europa de Est, mai precis in Romania, ne dam noi seama, cei traitori pe aceste meleaguri, caci pentru un strain referintele intentionat vagi la un Bucuresti cenusiu, iesit nu demult din comunism, ar fi, practic, imposibil de descifrat. Ghazal, sotia, si Armin, baiatul, habar n-au ca au fost parasiti. Plecarea lui Omar, chipurile pentru a-si petrece sarbatorile de iarna la niste prieteni europeni, este de fapt o dezertare, o evadare dintr-un mariaj in care se simtea un intrus, chiar daca nu-l alungase nimeni. Pe pamint romanesc, inginerul de frig si mecanicul amator isi va face noi prieteni (inclusiv o pisica), se va deprinde cu clima mai aspra, dar si cu auzul numelui sau pocit (Homar, Homer), mai tirziu va primi chiar o porecla, deloc magulitoare (Omar Teroristu’), va gusta din deliciile oferite de alte femei, poate mai senzuale decit cele cu care fusese el obisnuit, va face avere, se va bucura un timp de ea pentru ca apoi, pe la cincizeci de ani, sa orbeasca. Si orbind, sa inceapa sa vada. Doar ca atunci va fi prea tirziu.
De cealalta parte a lumii, pe pamint iranian, sotia, fiica de pasdar (membru al Gardienilor Revolutiei Islamice), isi continua viata in Teheran, crescindu-si fiul si practicind, cu mai mult sau mai putin succes, avocatura. Nu a divortat de Omar care, desi nu mai vorbeste cu ea, nici macar prin intermediul scrisorilor sau al e-mailului, ii trimite regulat o suma de bani pentru cresterea baiatului. Ani la rind, Ghazal va trai ca o vaduva neconsolata, luptindu-se cu prejudecatile sistemului care n-o priveste cu ochi buni nici ca femeie, nici ca avocata (aproape o contradictie in termeni), dupa care, intr-o zi, cind nu mai credea ca asa ceva este posibil, se va indragosti subit de un alt barbat. E vorba de un ziarist, cistigator al Premiului Pulitzer, un expat, cetatean al lumii, care se-ntoarce acasa doar la rugamintea fiicei sale frantuzoaice de a cunoaste tara tatalui ei. La inceput, decizia pare una de bun augur. Urmeaza perioada cea mai frumoasa din viata acestei femei, cea care lucrase un timp pentru faimoasa Shirin Ebadi, inainte ca aceasta sa se autoexileze in Canada. Citeva luni de fericire suprema, de patima si indragostire, urmate de o totala si ireversibila cadere in dizgratie. Dupa ce nu reusise sa impiedice executia unei femei acuzate pe nedrept de omucidere (caz real, e vorba de Shahla Jahed), Ghazal este pirita fortelor de ordine (va suna cunoscut?) si arestata pentru adulter, o infractiune extrem de grava in Iranul contemporan. Este momentul cind Avesta este inlocuita cu Sharia sau, altfel spus, cind Bunatatea (gindul bun, cuvintul bun, faptele bune), vazuta ca principiu calauzitor fundamental in zoroastrism, este invinsa de Pedeapsa lipsita de indurare, principiul calauzitor fundamental al credintei islamice. Nu voi intra in amanunte, nu vreau sa dezvalui inca si mai mult din intriga care, trebuie punctat, nu se asterne cuminte la picioarele cititorului, ci il provoaca, solicitindu-i permanent atentia (iar aici se afla unul dintre paradoxurile lecturii, caci cu cit te afunzi mai mult in naratiune, cu atit risti sa-i pierzi logica), tin doar sa precizez ca Daniela Zeca nu (mai) este o romantica (sau iluzionista) incurabila care vrea sa te convinga cu orice pret de frumusetea Orientului, asa cum un regizor ca Woody Allen, de exemplu, vrea sa te convinga de cea a Occidentului. De data aceasta, mai mult ca niciodata, farmecul locului diferit, pitorescul sau, atmosfera aceea imbietoare cu iz de baharat exotic cu care ne obisnuise prozatoarea sint perturbate de abuz, de faradelege, de acea cruzime infioratoare cu care fundamentalismul islamic ne-a obisnuit de ceva vreme incoace.
Zoroastrismul, cel care, cindva, avea atitia adepti, continua sa arda in inimile citorva oameni (care sint sau nu zoroastrieni), dar in esenta lumea s-a schimbat. Avesta pare imposibil de urmat intr-o lume dominata de Sharia. Cum sa fii calauzit de bine, cum sa mai crezi in el, cind in jurul tau explodeaza bombe, iar oameni nevinovati sint omoriti cu pietre? Dar tot zoroastrismul a postulat si existenta Raului in lume, a acelei infruntari permanente dintre Ahura Mazda si Angra Mainyu. La momentul de fata, pare scriitoarea sa sugereze, lupta e mai inversunata ca oricind si, cel putin daca traiesti in Iran, n-ai cum sa nu observi ca Raul e pe cale sa cistige. Dar oare numai daca traiesti in Iran?
Daniela Zeca, Omar cel orb, colectia „Ego. Proza”, Editura Polirom, Iasi 2012